Design
Jeep Wrangler este cea mai curajoasă mașină din lume. O afirmație, de asemenea, curajoasă. Spun asta pentru că designerii Jeep au decis să nu mai monteze logo-ul companiei pe capotă. Dacă nu mă înșel, în acest moment, Jeep Wrangler este prima mașină din lume care decide să renunțe la un logo frontal.
De unde curajul ăsta? Păi designerii Jeep susțin că grila radiatorului cu cele șapte fante verticale, dublată de blocurile optice rotunde, este o imagine pe care oricine o poate asocia cu Jeep. Practic, grila și farurile rotunde sunt noul logo Jeep.
Cam asta ar fi cea mai importantă schimbare estetică, pentru că altfel, dacă le pui una lângă cealalată, generația anterioară și cea testată aici nu diferă foarte mult. Designul este aproape identic, cu mici urme de noutate, cum ar fi LED-urile diurne poziționate pe pasajele roților față, o priză de aer laterală deasupra roților față, cinci noi culori de caroserie (Detonator Yellow, Deep Cherry Red, Sahara Tan, Cosmos Blue și Bright White) și un set de blocuri optice spate.
Acestea din urmă sunt oferite tot cu tehnologie LED în standard și au înglobată o carcasă proeminentă din plastic, în care Jeep a ascuns senzorul pentru monitorizarea unghiului mort.
Un alt aspect foarte important legat de aspectul noului Wrangler este ușurința cu care poate renunța la mai multe elemente de caroserie. Posibilitatea aceasta de configurare a rămas, ba mai mult a fost ușurată. Spre exemplu, spre deosebire de vechiul Wrangler, noul model renunță mult mai ușor la parbriz, rabatarea fiind facilitată prin deșurubarea rapidă a ștergătoarelor și a altor două șuruburi.
De asemenea, portierele se desfac și se ridică mult mai ușor pentru că sunt acum din aluminiu și au chiar un suport special pentru a le putea apuca.
După mine, Wrangler arată cel mai bine „naked”, adigă gol pușcă. E momentul acela în care, după o jumătate de oră de muncă, proprietarul reușește să ajungă la esența mașinii și să se simtă cât mai aproape de natura din jur: fără acoperiș, fără portiere, fără panourile din spate și fără inhibiții.
În concluzie, deși dispune de mici modificări pe ici, pe colo, Jeep Wrangler rămâne cu același look cool, de off-roader simbol, pe care îl identifici de la un kilometru distanță, așa cum faci cu orice Porsche sau Mercedes G-Klasse.
profanii( ca ai adus vorba)sustin ca modelul cu patru usi este mai lung decat 4334 mm cumscrietii voi. n-are importanta.multi stiu putini cunosc. puteti sa stergeti postarea fara remuscari.