Motor / Transmisie

4.0

Gama de motorizări include un propulsor pe benzină și o configurație Plug-in Hybrid. Așadar, dacă ești fanul cifrei octanice, nu prea ai foarte multe variante. În schimb, dacă nu te deranjează să ai sub capotă un motor diesel, Defender oferă în acest caz 3 versiuni. Toate Mild-Hybrid, desigur, pentru că nu trăim degeaba în era electrificării.

Noi am testat-o pe cea de mijloc, adică D250 MHEV. Pe oricare ai bifa-o, primești un motor diesel de 3.0 litri, twin-turbo, cu șase cilindri în linie, asistat, așa cum spuneam, de un sistem mild-hybrid la 48V. Transmisia este una automată, cu 8 rapoarte, iar tracțiunea integrală este întotdeauna prezentă.

În cazul versiunii D250, unitatea dezvoltă 250 de cai putere la 4.000 de rotații pe minut și 570 Nm cuplu, între 1.250 și 2.250 de rotații pe minut. Deci, în off-road această plajă relativ scurtă este ideală pentru a nu rămâne împotmolit.

Pe șosea, însă, greutatea mașinii, de 2.4 tone, își spune cuvântul. Reprizele de accelerație sunt liniare, dar nimic impresionant. Nimic exploziv. Este doar un off-roader care te duce din punctul A în punctul B, dar care măcar atrage toate privirile.

Calci pedala de accelerație și începi să simți ceva de-abia după ce acul turometrului depășește 2.000 de rotații pe minut. Dar cuplul se plafonează la 2.250 de rotații pe minut, așa că va fi o perioadă destul de scurtă.

Transmisia schimbă cele 8 rapoarte pe nesimțite și se grăbește să ajungă în treptele superioare pentru a păstra un consum cât mai redus. Pe care nu îl vei prea atinge, dar îți spun imediat ce și cum. Dacă o lași în pace, cutia de viteze își face bine treaba, dar dacă o zorești sau dacă o pui în modul Sport, vei observa că are multe momente de nehotărâre, mai ales la retrogradări.

Și nu, nu poți să intervii, pentru că lipsesc padelele din spatele volanului.

Sistemul mild-hybrid te ajută în fazele de accelerație și pentru a ține în viață mai multe sistemele electronice, dar bateria e prea mică pentru a asigura o rulare pur electrică.

  • ds, vineri, 02.05.2025 14:35

    De acei 102.500 iei un Lexus Rx 500 F Sport 2.4 Hybrid și ai încheiat orice discuție.

  • zarnesteanu, vineri, 02.05.2025 18:57

    Greutatea de 2.4t pentru un Land Rover nu e o problema prea mare. Obstacolul imposibil de surmontat pentru ei e ancora fiabilitatii abismale pe care trebuie s-o traga oriunde merg.

  • Elektrikkk, vineri, 02.05.2025 23:47

    Termică nu prea fiabilă.

  • Trilulilu, sâmbătă, 03.05.2025 06:18

    Ai avut în textul ăsta niște comparații de-a dreptul stupide. Alegi varianta de motorizare de 250cp și te plângi că este inferior G-ului de 360cp. Păi de ce nu compari varianta de peste 300?! Apoi consumul. Cu mama naibii este mare când unii cu o beșică de Puma consumă la fel?! Exemplele de la concurență sunt iarăși mai slabe, unul cu 4 cilindri, celălalt cu 100cp mai mult. Una dintre cele mai proaste recenzii făcute unei mașini. Atât de puerilă, fără substanță, dar cu concluzii de parcă a-ți avea-o de-o viață

  • aha, sâmbătă, 03.05.2025 13:42

    Rock star in reteaua de service.

  • parere, luni, 05.05.2025 08:12

    Cat de prost sa fii sa dai banii pe o britanica cu proprietari indieni? Cele mai nefiabile si scumpe la intretinere masini din lumea asta.

  • alex_cu_a_mic, luni, 05.05.2025 09:54

    Cum adica e ridicat consumul pentru hardughia asta?

  • @Elektrikkk, luni, 05.05.2025 12:20

    nu prea? @zarne e mai aproape de adevar: fiabilitate abismala

  • Snow, luni, 05.05.2025 13:34

    Ma indoiesc ca garda la sol standard e de 29 cm. Masina arata mai degraba de 18-20 cm. Si ca ai mai putea adauga 7,5 cm, adica un total de 36,5 cm. Rog redactorul sa clarifice ! De asemenea as vrea sa clarifice si daca are reductor si diferentiale blocante (si daca da, care). La o masina cu pretentii de off-road sunt lucruri importante. Alaturi de o eventuala prezenta a scuturilor metalice sub elemnetele importante ale caroseriei care s-ar cuveni mentionata ...

  • alex_cu_a_mic, marţi, 06.05.2025 08:45

    @Snow Noile generatii sunt mai preocupate de garda la sol a pantalonilor decat a masinillor. E mai important cat de goala e glezna decat cat de capabila e in offroad o masina fie ea si de teren.

  • Ursu13, miercuri, 07.05.2025 00:52

    Daca si asta mai e masina pentru manageri...

  • @alex, miercuri, 07.05.2025 11:09

    si ce e rau in asta? de ce crezi ca generatia ta e mai cu mot fata de cele noi?