Tinuta de drum
Mazda este unul dintre constructorii de volum care acordă o atenție deosebită atunci când pe ordinea de zi apare experiența oferită la volan. Iar CX-5 nu și-a pierdut din farmecul primei generații.
SUV-ul producătorului japonez vine cu suspensii ferme care te trimit cu gândul la sportivitatea și agilitatea micuțului MX-5. Pentru cei care sunt în căutarea confortului suprem, ar trebui să ia în calcul faptul că CX-5 o să-i zdruncine frumușel, în special pe denivelările scurte. Cu toate acestea, japonezii au reușit să "ascundă" zgomotele deranjante care ar putea fi transmise de suspensii atunci când drumul este denivelat sau plin de gropi.
Adrența în viraje este asigurată atât de sistemul G-Vectoring Control Plus, cât și de sistemul de tracțiune integrală. Împreună, cele două tehnologii reușesc să redistribuie resursele unității diesel între roțile celor două axe în funcție de nivelul de aderență întâlnit.
Astfel, CX-5 este capabil să ofere un comportament dinamic bun, gata să-ți ofere încredere chiar și atunci când vrei să exploatezi din plin cele 1.7 tone împachetate cu grație și eleganță de inginerii și designerii japonezilor. Direcția rămâne una dintre cele mai bune din segment, cu feedback generos, care comunică precis cu cel aflat în spatele volanului.
CX-5 rămâne unul dintre acele SUV-uri pe care le conduci cu plăcere. Este genul de mașină din care vei coborî odihnit la finalul unui drum care a inclus atât drumuri virajate, cât și porțiuni lungi de autostradă.
Superba ca aspect, cuplu motor peste medie insa acceleratia cam dezamageste.