Motor / Transmisie
Nu căutaţi putere în MX-5. Pentru că maşina asta vă oferă ceva mai mult decât atât. Se numeşte raport putere/masă, concept propriu maşinilor sportive construite inteligent.
Pe MX-5 ai doar două motoare, ambele pe benzină: unul de 1.5 litri, celălalt de 2.0 litri. Primul dezvoltă 131 de cai putere, iar al doilea 160. În testul care a avut loc în jurul Barcelonei le-am încercat pe ambele şi ne-am convins că alegerea unui viitor client se va baza exclusiv pe buget, pentru că cele două versiuni îţi acordă acces la caracterul maşinii indiferent de caii de sub capotă.
Să ne ocupăm însă de cel de 160 de cai, versiunea care va fi aleasă probabil de majoritatea clienţilor din Europa.
Atunci când o să le spui prietenilor tăi că ţi-ai luat maşină sport de 160 de cai, este foarte probabil ca unii dintre ei să pufnească în râs, pentru că maşinile lor de familie au aceleaşi cifre în cartea tehnică. E momentul în care-ţi vei da seama care dintre prietenii tăi nu se pricep la maşini.
Cu puţin peste 1000 de kilograme la proba cântarului pe motorul de 2.0 litri, Mazda MX-5 este echivalentul unei compacte de 1500 de kilograme cu vreo 240 de cai putere sub capotă. Doar că centrul de greutate coborât, distribuţia perfectă a maselor, 50:50, şi faptul că roţile motrice se află pe axa din spate transformă MX-5 într-un model net superior la capitolul dinamică şi sportivitate percepută. Totul e foarte uşor în MX-5, iar asta se vede imediat ce apeşi pedala la podea.
Singura transmisie oferită de Mazda la noi, o manuală cu şase trepte, echilibrează perfect maşina şi-o transformă într-un apendice cu roţi al şoferului. Mânerul sferic şi îmbrăcat în piele al schimbătorului şi timoneria scurtă sunt primele indicaţii că nu te afli într-un model de 160 de cai demn de faţa blocului. Apoi, când porneşti şi urci în ture armonios până la 6000-6500 de ture, sunetul îţi gâdilă urechile şi îţi doreşti doar ca şoseaua să nu se mai termine.
Ce lista cretina si irelevanta aveti la "Nu ne-a placut".