Interior
Treaba cu Mazda MX-5 este că dacă ai văzut mașina doar de-afară sau ai intrat în ea doar în showroom, ți se va părea că toți cei care sunt gata să ofere peste 20.000 de euro pe mașina asta sunt de-a dreptul nebuni.
Chiar dacă nu ai probleme să stai în ea dacă ai sub 1.85, ți se va părea o mașină înghesuită, pentru că în afara pasagerilor nu mai intră nimic în MX-5. Până și torpedoul e transformat din "sertarul" clasic într-un compartiment aflat între scaune, acolo unde ai singura șansă să găsești spațiu pentru câteva hârtii și inevitabilele mărunțișuri de care ai nevoie prin mașină.
Celălalt element de bază al interiorului este mânerul cu care decapotezi mașina. Totul se face manual în maximum 5 secunde. Pe ceas. Nu e electric, însă e atât de ușor să rezolvi cazul, încât poți s-o faci fără să-ți schimbi poziția corpului: deblochezi cârligul, iar cu o mișcare amplă a mâinii drepte rabatezi plafonul până când auzi "Clac" în spate. Semn că totul e pe poziții și poți pleca.
Nici măcar portbagajul nu e mare (130 de litri), astfel că probabil că piața de accesorii dedicate - cum ar fi cutiile suplimentare pe care le poți agăța pe capacul acestuia - explodează atunci când Mazda lansează câte o generație nouă a lui MX-5. Nu de alta, dar cu un troller mediu și un ghiozdan ai umplut deja spațiul de bagaje, iar concediul maxim e limitat astfel la un weekend. Și nu poți duce MX-5 pe trailer până în Austria, ca să poți urca liniștit pe munți.
Și atunci, ce-i mână-n luptă pe cei care sunt gata să arunce peste 100.000 de lei pe o astfel de mașină de hobby? Sau de weekend, luați-o cum vreți.
E simplu: pasiunea și, încă o dată, senzația de libertate pe care ți-o oferă un MX-5 atunci când urci la volan după o săptămână la birou și-o iei aiurea spre munți, cu telefonul închis. Da, e o mașină care nu poate fi utilizată în sensul pentru care a fost construită decât câteva zile pe an. Poate, adunat, o lună. Și pentru care ai nevoie de un garaj în care să zacă atunci când n-o folosești. Dar lumea are nevoie de pasiune și de hobby-uri. Știi, nici tu nu folosești Playstation-ul în fiecare zi. Și nici casa de vacanță. Și nici computerul. Nici măcar bucătăria.
Pe scurt, MX-5 este o mașină perfectă pentru cei care-și doresc o alternativă la mașina de zi cu zi. Dacă ți-o iei pentru a o utiliza în viața zilnică a orașului, o faci pe propria răspundere.
Hibele pe care le subliniază Mircea sunt adevărate, dar nu noi…Eram sigur, ȋnainte de a mă apuca să citesc analiza, că, dintre toate capitolele, la “interior” MX-5 va primi cel mai mic punctaj. Parcă am relatat pe aici, odinioară, că am testat o Mazda3 hatchback 2008, ȋn care m-am simțit ca ȋntr-o cutie cu sardele, mai ales că nu sunt vreun "manechin" ca dimensiuni – eu, unul, nu pricep neam de ce firma niponă nu remediază odată problema spațiului (ca să parafrazez titlul articolului, ȋn acest caz se verifică expresia “minte de găină”). Ȋn schimb, prețul…belea! Dar vorba lui Mircea: poate vrei o mașină sport pentru senzații…zilnice; minunăția asta “comunistă”, de tip “sportul pentru toți”, nu se pretează ȋnsă la frecușul obișnuit. Chiar vorbeam azi-noapte cu un prieten pe net despre…Pontiac Solstice (din ciclul “Nu-s pentru rromanika”) – musai de 2L turbo – și-i pomeneam de “alternativa” natural aspirată: modelul de față. Căci – trebuie să punctez – ce-mi place mie, ȋn mod colosal, la acest roadster sunt următoarele certitudini: fabricat de / la japi (Z4 a fost “american” la ȋnceput), cu platformă dedicată (ce face Fiat…nu știu de ce a acceptat Mazda), motoare și transmisii realizate “in house” . Și-or fi trecut ei la “Kodo design language” pe tot frontul, dar…”panoul de comandă” pare că s-a ȋnțepenit ȋn perimetrul conservatorismului (de regulă, ador această ideologie, dar aș vrea și ceva mai…tineresc, așa cum s-a conturat la Solstice).