Mazda 6 facelift

2.2 Diesel Biturbo (SKYACTIV-D) 175CP Man6 Revolution Top

Calitate / Pret

3.5

Noul Mazda6 pleacă de la 22.000 de euro, un preţ foarte bun în comparaţie cu ceilalţi concurenţi din segment. Doar Toyota Avensis şi Opel Insignia au valori de pornire ceva mai abordabile.

Dacă ne vom referi însă la versiunea diesel testată de noi, de 175 de cai putere, cu transmisie manuală şi nivel de echipare de top (Revolution Top), bugetul necesar achiziţionării ajunge la 31.500 de euro.

Dacă ne uităm în segment, un Peugeot 508 cu motor diesel de 163 de cai şi echipare d etop ajunge la 29.000 de euro, însă mai are nevoie de câteva opţionale pentru a egala Mazda.

Un Passat 2.0 TDIi de 190 de cai şi nivel de echipare Highline depăşeşte uşor Mazda6, la cei 32.200 de euro afişaţi pe etichetă, în vreme ce rivalul american Ford Mondeo în configuraţia 2.0 TDCi de 180 de cai putere şi nivel Titanium ajunge la doar 28.800 de euro.

Toyota Avensis se apropie mult de Mazda6 facelift în versiunea sa de 177 de cai putere şi nivel superior elegance, preţul său ajungând la 30.500 de euro.

Nu uităm nici de Opel Insignia, care în versiunea de 163 de cai putere ajunge să coste cât japonezul testat de noi, adică 31.700 de euro.

  • Mihai, vineri, 03.04.2015 11:49

    Putin spus cea mai frumoasa masina din segment. Am vazut noul model si in trafic, atragea toate privirile participantilor la trafic, atat de impunator arata. Pretul este unul mic fata de concurenta. Cu 22 de mii euro cumperi o Mazda 6 mediu dotata inclusiv navigatie si altele. Evident cu motorizarea 2.0 benzina 145 cp .

  • Venturi, vineri, 03.04.2015 11:56

    Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place. Superba !

  • Brembo, vineri, 03.04.2015 12:01

    Nu stiu cum se face de Passat-ul asta e privit asa ca nu stiu ce minunatie cand Mondeo sau Mazda sunt clar peste el. Incet incet , e drept pe buzunarul timpul si nervii lor unii romani incep sa se destepte cu privire la "fiabilitatea germana Das Auto" http://www.kmkz.ro/sport/masini-sport/mitul-vw-a-murit-are-cineva-un-logan-de-vanzare/

  • Ivanoff, vineri, 03.04.2015 12:02

    @Mihai, Mazda 6 este net superioara tuturor modelelor din acest segment. O mica exceptie ar fi noua Kia Optima ( pt care Automarket nu a postat stirea cu lansarea acestui model nou ), care ar putea fi singura care ar egala Mazda 6, insa avand in vedere ca Optima vine si cu scaune ventilate fata-spate exact ca la un sedan de clasa superioara ( full -size ) , s-ar putea sa o cam bata . Calitatea din noua Kia Optima nu este neglijabila. Deci Kia Optima singurul concurent pe masura Mazdei 6 pana acum. Passat , nu cred ca mai e cazul sa amintim de masina asta banala. Cea mai anosta si pensionareasca aparitie in acest segment e noul Passat ( de fapt putin spus nou, arata mai degraba ca un facelift dupa B7 ) , si la un pret nesimtit de mare pt o masina cu grafica de acum 10 ani si cu ecran amplasat prost in bord. Plasticele bantuie fara scrupule la interior, consola centrala e din plastic tare, bordul din cauciuc moale, iar fetele de usi nici manerele nu sunt imbracate in piele . Gama de motoare proaste la fiabilitate, de la TEDEI nu au mai inovat nimic in materie de motoare, grele cat o duba, zgomotoase la relanti, etc.

  • vadim, vineri, 03.04.2015 12:10

    Lipsa unei steme potrivite pe capota duce la vanzari slabe..cel putin in RRomania!

  • Mihai, vineri, 03.04.2015 12:16

    @Ivanoff . Nu stiam de aparitia noii Kia Optima, intr-adevar am dat un ''search'' pe netcarshow, si DA, arata fenomenal de bine . Pacat ca AM nu a postat lansarea acestui model nou. Interesanta gama de motorizari a noi Kia Optima, mai ales noul propulsor turbo-benzina 1.6 de 180 cp , foarte performant. Mai e si 2,0 turbo-benzina 273 cp care rupe 2.0 TSI de pe Passat B8, si evident 1,7 diesel , iar pt piata americana va exista si un 2,4 aspirat 183 cp , si un Hybrid si Plug-In hybrid . http://www.netcarshow.com/kia/2016-optima/1024x768/wallpaper_14.htm

  • daniel, vineri, 03.04.2015 12:27

    cum se poate da 4 stele la consum, pentru ca valorile DECLARATE sunt mai mari, cand imediat dupa scrieti "Mazda6 se apropie cel mai mult de realitate şi de valorile oficiale" ??

  • Andy, vineri, 03.04.2015 13:25

    @Mihai si Ivanoff pe 1 s-a lansat si noul Malibu care si el arata intr-un mare fel...Bine nu va mai exista pe piata europeana insa e doar de idee pentru viitoarea Insignia... Daca mi-as cumpara vreodata o masina din clasa D (slabe sanse pentru ca nu am nevoie de spatiu atat de mare in habitaclu) cu siguranta ca Mazda 6 ar fi una din primele alegeri. Ca design e peste tot ce e acum in Europa. Bordul e ok ca materiale, peste medie insa nu ma omor cu ergonomia si nici cu sobrietatea lui. Prefer un interior mai aerisit cu comenzi mai mari si ecrane pozitionate mai bine si mai lizibile cum are noul Malibu http://image.motortrend.com/f/roadtests/sedans/1504_2016_chevrolet_malibu_first_look/102330344/2016-chevrolet-malibu-interior.jpg . Noua Optima are de asemenea un interior mai interesant decat Mazda 6. Insa e de precizat ca-s modele complet noi iar Mazda 6 e face lift. Sunt sigur ca generatia urmatoare va corecta micile neajunsuri.

  • vianu, vineri, 03.04.2015 14:13

    @daniel...probabil ca au punctat bine sinceritatea producatorului legata de consum. Daca vrei minciuni gogonate ai concurenta europeana (cat pe ce sa spun germana). In topul sinceritatii japonezii si coreeni sunt in primele locuri. M-as putea obisnui cu "sobrietatea" ceasurilor de bord dar (sa nu radeti) mie nu-mi place maciulia schimbatorului de viteze. @Automarket....am vazut ca nu ati spus niciodata (si nici nu se prea poarta); cateva cuvinte despre sistemul audio s-ar putea? Cred ca si asta are importanta pentru ca optional iti permiti sa schimbi partea de sunet. Asa ca ar fi interesant o opinie viitoare in acest sens si, in consecinta, o nota. Merci

  • hazard, vineri, 03.04.2015 14:25

    Nici gand. Mai pui 10 mii de euro si delectezi cu 2.0 tedeiii (am zis bine?) si 240cp de la VW Passat.

  • bogdanm, vineri, 03.04.2015 14:26

    @vianu Am atins punctual şi acest detaliu la capitolul Tehnologie: ”Pe lista de dotări mai putem trece climatizarea pe două zone, uşor de accesat, după cum aminteam şi mai sus, sistemul audio Bose cu o fidelitate foarte bună...” Mulţumim pentru sugestie.

  • vianu, vineri, 03.04.2015 14:31

    scuze...am ajuns sa citesc pe sarite. :(

  • radu, vineri, 03.04.2015 16:35

    Acum 2 saptamani ati facut test drive cu 508 2.0 bluehdi 180cp transmisie automata si ati spus ca are consum de 4.2% mixt ("Valoarea este foarte bună în rândul berlinelor de volum ale clasei medii echipate cu transmisii automate şi motoare diesel de aproximativ 180 CP, 508 având cel mai bun rezultat din segment."). In articolul asta ati scris asa "În cifrele oficiale, Mazda anunţă o medie de numai 4.5 litri/100 de kilometri, ceea ce înseamnă că poate ţine pasul cu cei doi mari favoriţi ai segmentului mediu. Există însă Ford Mondeo cu un consum mediu de 4.4 litri/100 de kilometri şi Passat-ul de nouă generaţie cu 4.1 litri/100 de km. Ceilalţi rivali, Toyota Avensis şi Peugeot 508 au valori mai mari decât Mazda6, însă mai avem un Opel Insignia care se laudă cu 4.3 litri/100 de km." Nu va contraziceti oare?

  • Mihai, vineri, 03.04.2015 17:01

    @Andy, de acord. Interesant si noul Malibu, dar din pacate Chevy nu mai activeaza pe aceasta piata. Dar poate viitorul Insignia va fi o referinta si va reflecta ''uniforma'' lui Malibu. In rest total de acord, cele 2 enumerate sunt modele complet noi. Dar avand in vedere ca Mazda cu noile modele si-a invatat bine lectia, cu siguranta viitoarea Mazda 6 va sfida si mai mult liga premium si va da deoparte ''neajunsurile'' generatiei prezente. Sper doar ca Mazda sa nu ''strice'' acest sedan frumos cum a facut Toyota cu Avensis de la a treia generatie incoace . Dupa parerea mea, Avensis 2 a fost cel mai frumos sedan european de la Toyota . Numai bine !

  • Cosmin, vineri, 03.04.2015 17:15

    http://www.autoexpress.co.uk/mazda/6/90959/mazda-6-vs-vw-passat Tot zgomotoasa a ramas!

  • Andrei, vineri, 03.04.2015 17:25

    Foarte misto masina, pacat ca nu exista un diesel de 2 litri in gama. Dupa ce am platit cativa ani impozit de aproape 800lei/an la un C220CDI, acum nu prea imi mai arde ... adaugati asta la cheltuielile de exploatare si s-ar putea sa va surada mai mult noul Modeo spre exemplu.

  • mult_fum, vineri, 03.04.2015 19:13

    Mihai si Ivanoff sunt una si aceeasi persoana, unul scrie, celalalt raspunde, nu va mai lasati pacaliti.

  • MPT, vineri, 03.04.2015 19:21

    O masina frumoasa care are multe atuuri insa nu e "net peste concurenta", parerea mea...

  • Belu, vineri, 03.04.2015 20:09

    Imi place foarte mult designul exterior, dar cam saraca in ceea ce priveste gama de motorizari. Singurul motor mai potent e un 2.5 cu 192 de cai... Mi se pare cam putin daca ne raportam la cilindree si la concurenta.

  • da bai, vineri, 03.04.2015 20:57

    E slaba , iar puterea litrica e jalnica. Motor mare, consum mare. VW cu 1,4 consuma ft putin.

  • Blower0, vineri, 03.04.2015 21:08

    Asta de sus cu puterea litrica. EU m-am cam saturat sa tot bat capu, da nu pot sa tac.... Nene, asculta-ncoa: deci, puterea oricarui motor pe benzina, depinde de cat aer poate motoru sa traga in el, ok ? Pe langa volumul motorului, aici mai conteaza si admisia (emisia , etc). Pentru asta se proiecteaza o galerie de admisie , dupa cum se doreste. Daca se proiecteaza o galerie de admisie cu minim rezistenta, air flow-ul e super, iar motoru trage usor aer inauntru , respectiv poate arde mai multa benzina - respectiv iese putere mare. Puterea mare implica si un consum ridicat de combustibil. Mai exista si galerie de admisie cu geometrie variabila.... Deci daca vrei sa stii, poti face un motor de 1.6 de 200 de cai, schimbandu-i galeria de admisie, si chiulasa , cu una CNC-Ported Racing Head, special adaptata. TU o sa fii omu fericit, ca o sa ai 200 de cai....din 1,6 ( cum va exprimati voi), insa omule, motoru tau o sa consume ca un motor....de 200 de cai, pricepi acum ?? Deci in primu rand construirea unui motor de acest gen costa destul de scump, iar o companie cand face un motor, se mai gandeste la economia de combustibil, si se mai gandeste la economie de bani, ok ? Iar un motor de 200 de cai inseamna ca necesita si piese care sa reziste bine la forte. De ce crezi ca exista chip-tuning-ul sau IN GENERAL TUNINGUL ???? Fiindca din fabrica, masina nu iese cu tot potentialul. Mai mult ca atat.....in calcul mai exista si un asa numit CUPLU MOTOR......daca vrei CAI MULTI DIN LITRI PUTINI, tre sa faci motor de turatie inalta ( Asa cum face de ex. Ferrari, Lamborghini, Pagani.....). Pentru a realiza un asa motor --- iarasi costa destul de scump ( nu dau detalii de ce ca si asa se intinde bine comentariu meu), iar in al doilea rand, tre sa-l faci big bore and short stroke.......ultima inseamna --- micsorarea cuplului, IN GENERAL, si MAI ALES la turatii joase.... Adica, tu ca sa simti puterea aia a lui...tre sa-l turezi bine, ok ?? Nu stiu daca te-ai simti bine mergand prin oras, la depasiri cu 5000-6000-7000 ture (fiindca mai jos motoru nu trage - simplu). Si in al 3-lea rand, motoru tau de 1.6 high-revving ( natural aspirat), o sa consume bine...adica cam asa ca un 2.5 de 190-200 de cai. Tine minte una: PUTEREA (deci energia) NU APARE DE NICAIERI !!! Puterea (deci energia) rezulta din BENZINA arsa, nu din bășini !!! Orice model de motor n-ai avea...daca are 300 sau 400 sau 500 de cai -- el arde benzina ca sa dezvolta ”caii” respectivi.

  • Blower0, vineri, 03.04.2015 21:13

    Iar referitor la 1.4-u tau......el e turbo....turbina sufla aer, la cantitatea surplus de aer se injecteaza surplus de benzina ( in dependenta de ce BOOST ai la moment), iar asta inseamna consum ridicat de benzina. Pricepi ? ca doar nu degeaba se numeste ”SUPRAALIMENTAT” , gandeste-te la cuvantu asta .... e SUPRA --- ALIMENTAT, deci in plus alimentat.

  • Blower0, vineri, 03.04.2015 21:13

    Iar referitor la 1.4-u tau......el e turbo....turbina sufla aer, la cantitatea surplus de aer se injecteaza surplus de benzina ( in dependenta de ce BOOST ai la moment), iar asta inseamna consum ridicat de benzina. Pricepi ? ca doar nu degeaba se numeste ”SUPRAALIMENTAT” , gandeste-te la cuvantu asta .... e SUPRA --- ALIMENTAT, deci in plus alimentat.

  • Nelamurire, vineri, 03.04.2015 21:47

    Mda, frumoasa masina cu o singura completare pentru autorii articolului: pretul modelului testat nu este 31.500 de euro ci 33.490 euro (pentru varianta de cutie automata testata) la care adaugati vopseaua metalizata 650 de euro=34.140 euro. Eu zic ca e o diferenta a naibii de mare fata de ce scrieti in articol!

  • @Nelamurire, vineri, 03.04.2015 21:57

    Mazda, ofera discount de 5% la noile modele. Baga la cap, inainte sa scoti ochii redatorilor. Deci la 31 ajunge, e bine . Daca mai negociezi cu dealerul la plata integrala chash iti mai scade cateva mii . Cu 27 mii cumperi o mazda 6 full .

  • @Cosmin, vineri, 03.04.2015 22:12

    Partzare, lasa ca e ''silentios'' TEDEIU , cand sta la semafor unul am impresia ca aud un Tractor cum ara pe camp :)))) .........

  • Scorpionul.negru, vineri, 03.04.2015 22:13

    Singurul defect la masina asta este acel 2.(2) la noi in Romania cel putin. Platesti prea mult la el fata de un 2.0 care ar face cam acelasi lucru ca si 2.2.-ul. Dar la 30 de mii (chiar si 22 de mii ) ce mai conteaza cateva milioane de lei vechi in plus fata de un 2 litri. Asa ca ii dau nota 10 si o consider cea mai buna alegere din clasa ei. Am urcat in el chiar acum o luna si mi-a placut. @Ivanoff Nu putem compara serios o Kia pana la urma cu o Mazda . Atentia la detalii la Mazda e net superioara. Dar si Kia e buna nu zic ca nu. Ins ae pe locul 2 la mine dupa Mazda.

  • Cosmin, vineri, 03.04.2015 22:57

    Da Ivanoff, e mai silențios TDI-ul. Nu mai face spume si fii obiectiv. TDI-ul era zgomotos cand Mazda nici nu stia ce e ala Diesel. Spune-ne tu ca putem pune Silent Coat si alte aberatii cum ai pus tu la Logan.

  • @Cosmin, vineri, 03.04.2015 23:21

    Partzare ai o imaginatie bogata. E amuzant ca atunci cand atragi atentia cuiva brusc esti confundat cu o alta persoana cu care probabil ai mai avut altercatii in trecut, altfel nu-mi explic ce tot fabulezi acolo . Ce Logan ? Ce silent coat ? Eu detin Piagio Vespa, nu masina. Ce Ivanoff? Ivanoff e un user eu un alt user. Iar faptul ca as detine chiar si un Logan diesel nu ar fi deloc o jignire pt mine. Mai bine Logan, decat un tractoras TEDEI la pret nesimtit de mare pt ceea ce ofera . Oricum daca erai baiat destept ai fi observat ca nu ti-am atras atentia ca ai criticat Mazda 6, bravo tie, doar ca treci cu vederea un aspect si mai grav , TEDEI troncane mai ceva ca o roaba DAF din 90 " care cara nisip , cand e la relanti. O limuzina , cred eu trebuie sa fie si silentioasa nu zgomotoasa. Mazda are dieseluri de multa vreme, multe din ele chiar si premiate, mai grav pt VW e ca Mazda a mai inovat intre timp, iar acum au cele mai silentioase dieseluri de pe piata datorita raportului de compresie neobisnuit de scazut.

  • hazard, vineri, 03.04.2015 23:41

    @Blower, foarte adevarat ceea ce spui tu. Toata puterea aia o scoti din carburant ars, ori ca are 1.4 si 200 de cp ori ca are 3.0 si 200 cp, tot aia . @Belu si @da bai, bagati la cap. @Cosmin, dar cumpara-ti mataluta Passat si lasa-ne pe noi sa ''astia prostii'' sa cumparam Mazda . Cu toate ca vom ''regreta'' amarnic ca Mazda ''nu facea dieseluri'' cand VW scotea TDI ala ''silentios'' . Eu am avut TDI si m-am ars , nu am chef sa mai patesc si a doua oara. Consuma mult mult ulei, probleme cu injectoarele, culbutori, tacheti, etc.

  • inexorabil, sâmbătă, 04.04.2015 01:11

    Oricât mi-ar plăcea (şi mie) Mazda, nu pot să nu remarc contrastul dintre aspectul caroseriei şi aspectul bordului…Constatarea mea personală: Mazdele nu-ţi "spun" nimic când te aşezi la volan, dar, dacă te îndepărtezi de ele, îţi împărtăşesc o muzică a priveliştii. Îţi trebuie, totuşi, o doză de frumoasă nebunie ca să deţii şi să conduci astăzi o Mazda. Ai accepta şi ţi-ar plăcea să-ţi “sfidezi” semenii “filogermani” majoritari? Mazda semnifică exclusivism chiar şi într-un ocean tern de Toyote. Din păcate, mă simt prea “GeMificat” pentru a-mi permite luxul de a mă gândi la Mazda în termeni de cumpărare…

  • Haliga, sâmbătă, 04.04.2015 01:18

    @@cosmin Nu sunt mare fan al grupului VAG, dar zi-mi si mie daca ai condus sau daca ai fost pasager vreodata intr-o masina diesel CR de la acest grup . Eu mereu am fost un fan infocat al motoarelor pe benzina tocmai pentru ca motoarele diesel erau foarte zgomotoase. Daca nu ma insel, de prin 2008 au aparut, in grupul Vag, motoarele diesel CR. Da-mi voie sa-ti spun ca la interior cu greu iti dai seama ca esti intr-un diesel.Atat de rafinat este. @fani ultrasi Repet, nu sunt mare fan VAG, dar nu inteleg ce e cu aversiunea asta fata de acest grup, si in special fata de VW. Daca va place asa de mult Mazda, sau orice alta marca, luati-o si bucurati-va naibii de ea. Nimeni nu detine adevarul absolut.Doar pentru ca voi aveti impresia ca ati descoperit apa calda, asta nu inseamna ca ati si facut-o.

  • Cosmin, sâmbătă, 04.04.2015 07:51

    Eu ma refeream strict la silentiozitate. Atat! Nu vb de fiabilitate, consum de ulei etc. Mazda 6 conform review-urilor e mai mult mai zgomotoasa ca un TDI.

  • @@Nelamurire, sâmbătă, 04.04.2015 09:12

    Cum sa cumperi o Mazda full la 27.000 euro? Tu ai proprietatea termenilor? S-a interesat un prieten de modelul nou si nu s-a putut (dupa negocieri cu toti delaerii) sa o scoata sub 30.000 euro pentru cutia de viteze manuala si fara trapa si culoarea aia rosie. A renuntat (marca se devalorizeaza extrem de repede, intrati pe forumul lor si vedeti cum cineva relateaza ca a pierdut 15.000 de euro din devalorizare masinii in 7 luni- atat ii oferea reprezentanta sa o cumpere inapoi !!) si s-a orientat spre alta marca.

  • @@@nelamurire, sâmbătă, 04.04.2015 14:17

    Asa e, numai ca probabil ai vrut sa spui, ca s-a interesat un prieten, care ala mai are alt prieten, care mai are un unchi, care ala la randul lui mai are un vecin, care vecinul are alt prieten care nu a putut scoate Mazda sub 30 mii euro, probabil in sistemul de finantare leasing. Pai vere, du-te tu la un dealer orice marca, si spune-i ca platesti autoturismul pe loc, sa vezi ce reducere iti face, si asta fiindca sunt disperati toti dupa bani ( e foamete de bani mai ales pe criza asta ). Pai dealerul care mai e numit si consilier de vanzari ( pe legitimatie ) , castiga un comision de X%, tu ca client cand te duci si platesti toata suma ''cash'' , evident ca lui ii faci un beneficiu mult mai mare decat daca ai cumpara-o in rate,el poate lua comisionul mult mai rapid si mult mai mare la plata integrala. Asadar , la orice marca te-ai duce si i-ai spune ca platesti ''cash'' , dealerul respectiv iti face reducere de cateva mii de euro bune, chiar 5 mii , si asta fiindca iti va mai baga el pe neve si un tichet rabla care va face rost de el prin ''sursele'' de rigoare . Eu cand am cumparat acum 2 ani Citroen-ul C4 ( masina mea personala de azi ) , dealerul mi-a oferit reducere de 4 mii , asadar el costa cam 18 mii si umpic, dintre care mi-a facut rost de un tichet rabla ( deci 1.500 ) , plus reducerea pe care mi-a acordat-o pt plata integrala. Am avut norocul sa platesc masina integral si asta dupa ce tocmai vandusem un teren intravilan , dupa care m-am ales cu o suma frumusica, iar un procent s-a dus pe masina. Daca eu plateam masina in leasing reducerea nu ar mai fi fost aceeasi. Cu siguranta daca te-ai duce la Mazda , si ai negocia ''la sange'' , i-ai spune ca nu esti dispus sa dai decat 27 mii pe masina ( banii jos ), dealerul ar accepta din start. Nu-si permite sa piarda, iar la plata ''cash'' , avantajul cade maxim pt el.

  • @@@nelamurire, sâmbătă, 04.04.2015 14:27

    Ps: La capitolul devalorizare, pai toti producatorii au de suferit nu doar Mazda. Oricum cam exagerezi cand spui ca dupa 7 luni a scazut 15 mii valoarea, asta in cazul in care nu ne-ai raportat un nr de km, daca a suferit avarii ceva. O Mazda 6 prefacelift pe autovit costa peste 22 mii euro, deci despre ce depreciere spui?

  • Bombardierul, sâmbătă, 04.04.2015 18:21

    @Cosmin, du-te tata si fa-ti temele ca luni ai scoala, si iar te rogi la profesori sa te treaca de sfarsit de an. Ca posesor de Golf 1.6 TDI imi vine sa ma mut la TSI sau chiar 2.2 diesel de pe Mazda 3 tocmai din cauza zgomotului infernal de enervant la relanti si in mers . Am condus Mazda 3 2.2 diesel la test drive si pt o clipa era sa cred ca conduc o varianta pe benzina, asta pana cand nu ma uitam la turometru si vedeam ca se plafoneaza la 4.500 rpm ( ca la orice diesel ) , atat de silentioase sunt dieselurile Mazda, ca sa stii si tu. Imi place masina mea, insa neajunsul asta e un mare dezavantaj, mai ales daca mai ai si un copil . Dar asa cum ai zis, se poate rezolva totul cu Silent Coat, foarte bun pt antifonarea masinii . Drumuri bune tuturor !

  • Lache, sâmbătă, 04.04.2015 22:16

    Si eu care credeam ca daca pui un filtru de aer KNN ,este sufficient ca sa-i maresti caii putere americani,fermani,francezi sau martzoagele .Se pare ca m-am inselat!

  • Daniel, sâmbătă, 04.04.2015 23:30

    Care masina nu se devalorizeaza? Cel mai putin pierzi la masinile ieftine Exemplu Mercedes CLS 350 CDI cu tot ce vrei pe el Nou peste 88000 euro in 2013 Cumparat in 2015 la 42000 km cu 42000 Euro peste 40000 euro pierde in 2 an iar la 40000km poti sa zici ca e inca masina noua asta cu devalorizarea nu mai e cum era odata orice masina noua pierde ff mult si repede din valoare de la 5 ani si 100000 mii oricum nu mai valoareaza mare lucru si poti sa le iei ff ieftin indiferent de marca

  • pentru nelamurire, duminică, 05.04.2015 09:56

    Uite ce spune proprietarul de Mazda 6 ( roman dar sta in Norvegia): "Probabil ca mi s-au umflat venele si am facut iar fata de om nebun ca m-a luat cu binisorul ca s-o vand privat si ca intelege. Ce MM intelegi ca pierzi 125.000 nok adica 15.000 euro in 7 luni si 7000km, adica devalorizare 16 nok/km la care bagi service, asigurari, consumabile, benzina, taxe drum si ajungi lejer la 30nok/km??? Taxi-ul costa 15 nok/km! De LUX! Ne cunoastem, avem o relatie buna dar bai nene, nu stiu daca treaba asta functioneaza la toti dealerii (la Toyota nu merge asa si nici la KIA, merge cu jecmaneala asta la VAG) dar am ramas surprins de devalorizarea uriasa intr-o perioada atat de scurta la Mazda! Dezamagire totala as putea spune."

  • Marian.Nedelcu, duminică, 05.04.2015 12:11

    Multa valma pe aici. Tocmai m-am intors din concediu, si abia de mai am loc sa comentez. Nota 10+ pt acest test-drive. Am mai spus-o si o mai spun si in acest rand, Mazda 6 este o masina geniala , doar ca tinde sa fie putin ignorata din cauza prostiei omenesti si a gandirii seci a anumitor meseriasi ( posibili proprietari de Moskwicz ).O masina bine facuta, solida, dar si deosebit de frumoasa, cu o alura sportiva si cu iz premium la interior. Ai parte de o gramada de loc in fata si un spatiu impresionant la nivelul picioarelor pentru pasagerii din spate. Mai mult nu comentez ! Si acum in ceea ce priveste ''arta pur artistica'' a posesorilor de Moskvicz in materie de devalorizare, am sa le arat cateva modele puse la vanzare : http://olx.ro/oferta/mazda-6-2-2d-175cp-2014-ID3vYux.html#f3782f138d http://olx.ro/oferta/vand-mazda-6-revolution-plus-extra-full-2-2skyactive-biturbo-175-cp-ID38Z5p.html#1526add5bb Masinile au in medie 30 de mii km rulati, nu vad acea depreciere de 50% de care se vb mai sus ? As fi vrut eu sa coste 15 mii , dar din pacate nu e. In ceea ce priveste alte piete, e normal ca in Norvegia, Germania, Polonia, etc ca masinile SH sa fie mai ieftine. Acolo nu doar Mazda 6 este, ci marea majoritate, si asta fiindca TVA-ul este si el mult mai mic fata de RO, si alti factori care influenteaza preturile. Dar ar fi mult mai interesant un link din partea celor care striga in gura mare .

  • Mda, duminică, 05.04.2015 12:48

    Frumoasa masina.

  • hh, duminică, 05.04.2015 13:42

    Un motor interesant ,2

  • nic, duminică, 05.04.2015 14:11

    Slab drive test.

  • ANDO, duminică, 05.04.2015 14:16

    ce ma distreaza cum categorisiti voi masinile :))) masina pentru familisti HA HA HA. burlacii ce trebuie sa-si cumpere??? dar o femeie de 34 ani, putin mai plinuta si mai usuratica si putin balbaita? :)))))

  • ANDO, duminică, 05.04.2015 14:17

    CAND MERGI SA-TI CUMPERI MASINA TREBUIE SA AI CERTIFICATUL DE CASATORIE LA TINE :))))))))

  • @marian, duminică, 05.04.2015 14:21

    Te-ai intors din concediu? Adica ai permisie de la sectia de psihiatrie?

  • ANDO, duminică, 05.04.2015 14:27

    @marian CINE TE SUPARA?

  • Florin, duminică, 05.04.2015 14:33

    @marian cred ca are permisie :))

  • Jon, luni, 06.04.2015 02:11

    S-a intors balamucea din concediu...Si noi care speram ca-l lobotomizeaza de tot si-l uita in camasa de forta...

  • sandu, marţi, 07.04.2015 14:51

    ati spus bine in umbra. niciodata nu o sa iasa in fata

  • Razvan, joi, 16.04.2015 10:55

    "Faceliftul lui Mazda6 aduce îmbunătăţiri discrete şi la interior". Nu serios, cum imbunatatiri "discrete" cand transformarea interiorului este radicala!