Mazda 6 Tourer facelift

2.2 Diesel Biturbo (SKYACTIV-D) 175CP 4x4 Aut6 Revolution Top
4.5
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai, luni, 12 octombrie

Break-ul la putere

Mazda6 Wagon este cel mai frumos break de clasă medie oferit de un producător de volum. Există câțiva rivali atractivi, dar nu consider că  în acest segment există un break mai frumos decât creația niponilor.

Odată cu facelift-ul, Mazda oferă, în premieră pentru modelul său de clasă medie, tracțiune integrală. În mod interesant, tracțiunea integrală opțională vine doar pe varianta break a acestui model și doar în compania unui motor diesel. Privind lista de prețuri a mărcii nipone, această variantă ajunge să fie unul dintre cele mai scumpe modele oferite de Mazda în acest moment pe piaţă.

Prețul ridicat al acestei variante ne-a făcut să ne întrebăm cât de specială este varianta 4x4 a lui Mazda6 Wagon facelift în raport cu frații săi cu tracțiune față și ce ne-ar motiva să o cumpărăm. Vedem împreună din materialul de mai jos.

  • someone, luni, 12.10.2015 11:27

    dupa ce ca e foarte frumoasa, acum, dupa face-lift, i-au pus si AWD. thumbs up insa e ciudat ca , desi e mai usoara si are cuplu putin mai mare decat cei 2 concurenti amintiti in articol, e mai lenta la sprint. sa fie oare din cauza cutiei?

  • TC1900, luni, 12.10.2015 11:29

    cine isi cumpara break, il cumpara pt portbagaj mainly. 522 l, e o gluma, pt o masina de 4,8 m lungime, de dragul designului, au tras de liniile alea fluide, frumoase cei drept , si au sacrificat spatiul interior

  • mda..., luni, 12.10.2015 12:00

    ...cred ca e cel mai fain break din segment...

  • Ilici02, luni, 12.10.2015 12:04

    Cred ca e cel mai fain break sin lume :)

  • Obbie, luni, 12.10.2015 12:12

    De acord cu TC1900: portbagajul e f f mic pt o astfel de balena. Cred ca trebuia trecut la puncte negative. Btw, din ce imi aduc aminte, Leon ST are portabagjul mai mare decat aceasta M6 (si e totusi din clasa compacta). Acu sa nu zica lumea ca-s hater mazda, dar conduc o Mazda 3 2015 si e o masina inutil de mare pt ce putin spatiu ofera la interior (in special locurile spate) si portbagaj. Una peste alta mie mi-a placut f mult la interior acest facelift (un pas mare fata de versiunea anterioara) si as vrea sa vad de la Mazda AWD si in combinatie cu motoarele pe benzina (cum e pe CX-5), deoarece nu toata lumea se impaca bine cu diesel-ul (fie ca vb de stil condus, fie de necesitati). Sau macar AWD pe versiunea 2.5 de 192CP... @someone: cutia AT de la Mazda trage f mult in jos performantele (acceleratie si top speed). Tin minte ca pe M3, varianta benzina pe care vroiam eu sa o cumpar, diferenta era de aproape 1 sec intre MT si AT.

  • funnul, luni, 12.10.2015 12:19

    nici nu se compara cu breakul de la vw, aia au portbagajul mai mare. Dar si ocaua mai mica

  • ttt, luni, 12.10.2015 12:48

    "Mazda6 Wagon este cel mai frumos break de clasă medie oferit de un producător de volum."....si break-urile producatorilor care nu sunt de volum ,care sunt?...ca mie nu imi vine nici unul in minte....

  • arhitect, luni, 12.10.2015 13:39

    ce frumos ar fi fost un monovolum MAZDA 5 cu actuala tehnica, tractiune integrala si filosofie de design ... pana atunci, trebuie sa laudam Mazda si cumparam un monovolum de la altii care n-au "uitat" de segmenul familistilor care nu vor SUV sau break !

  • mog, luni, 12.10.2015 13:50

    aveti putintica rabdare, vine la vanzare acusi Subaru Levorg pe care il consider cel putin la fel de frumos ca aceasta Mazda. nici Mondeo nu arata rau in varianta wagon.

  • Obbie, luni, 12.10.2015 14:20

    @mog: Da, Levorg arata bine (personal cred ca M6 e mai frumoasa), vine si in variante WRX si STI (cel putin in US), dar chiar crezi ca-l vom vedea la noi ? Si daca da, la ce pret ? Si cati dealeri/service-uri subaru gasesti in Romania sau vei gasi in viitorul apropiat ? Cum convingi un om sa nu ia ceva de la VAG sau Ford (fiindca astia au gama variata de motoare/dotari si oferte de pret f bune) ? Cu 500 euro discount cat mi-a fost oferit pe XV, o masina compacta de 28500 euro ?

  • RoRo, luni, 12.10.2015 14:51

    Nu putem forma pareri unanime cu "cea mai frumoasa masina break din lume".Unora le place altora nu. Deocamdata masina din articol nu a fost votata "the most beautiful car in the world". Ca performante dinamice masina este slabuta !La aceeasi clindree 2,2 litri, cei de la Mercedes si cei de la Peugeot au scos 204 cp.

  • mog, luni, 12.10.2015 16:11

    Obbie: Levorg va veni la vanzare in Europa de luna urmatoare doar cu 1.6T-DIT - 1.6 boxer turbo 170cp si 250nm. Cutie CVT cu 3 moduri de functionare si padele pe volan care simuleaza 8 trepte. In echiparea a 3a din 4 va costa ~30 000 eur. Asta iti aduce cam tot ce vrei, si piele la interior am impresia. Posibil si dieselul. Nu se va vinde in State. In Japan au si 2.0 300cp dar nu l aduc ca nu respecta Euro6 si n au softuri destepte ca altii :D In Buc si In Brasov reprezentantele sunt bune tehnic, chiar f bune dar cam piperate la pret.

  • ttt, luni, 12.10.2015 16:29

    Hai serios toti cei care mi-ati dat dislike la comentariul de mai sus spuneti-mi un break produs de o firma care nu e de volum( cum s-a exprimat autorul). Doar unul....pls.

  • Archi, luni, 12.10.2015 16:39

    @ttt ce intelegi tu prin "firma care nu e de volum"? Daca te gandesti la Bentley, Ferrari, Lamborghini etc. ai intr-un fel dreptate. Dar in accepțiunea curenta firmele care nu sunt de volum sunt cele premium, adica Alfa Romeo, BMW, Mercedes etc. Marci care au din plin break-uri.

  • ttt, luni, 12.10.2015 16:52

    @Archi Mercedes, BMW, Audi vand fiecare in parte mai multe masini decat Seat sau Skoda, firme considerate de volum. E-Class Break, cred ca, se vinde mai bine decat Octavia Break sau Leon ST. Un break( care nu e break 100%) frumos al unei firme care nu e de volum ar fi Ferrari FF. As mai zice Jaguar XF Break. Nu am nimic cu Mazda 6 care e o masina frumoasa si buna. Am cu autorul care din dorinta de asi indeplini norma de cuvinte baga pe ici pe colo tot felul de prostii.

  • Andy, luni, 12.10.2015 17:02

    @ttt Incearca sa te documentezi inainte sa te iei de altii ca zic prostii. De A6 Avant ai auzit? Vad ca de XF break stii, deci iti dai singur cu stangul in dreptul si demonstrezi cat de stupid a fost comentariul tau initial. Nu-ti mai dau exemple, cauta-le si singur pentru ca mai sunt. Insa las-o mai moale cu superioritatea pe care crezi ca o ai in comparatie cu redactorii auto. Stii ca doar cei inferiori se considera superiori in general... Faptul ca zici ca Mercedes sau BMW vand mai mult ca Seat e adevarat, insa asta nu inseamna ca Seat e premium si celelalte doua de volum. Pe acelasi principiu al tau ai putea sa zici ca si Dacia vinde mai putin ca BMW, asta inseamna ca BMW e low-cost? Pretul face diferenta intre low-cost, volum, premium, lux etc. P.S. Vezi ca FF-ul de la Ferrari e shooting-brake nu break...

  • mishazaitev, luni, 12.10.2015 17:14

    In primul rand mi se pare inutila comparatia cu alte breakuri.... Daca imi place Mazda 6 berlina si am nevoie de mai mult spatiu imi cumpar Mazda 6 Break! Nu ma intereseaza nici Passat nici un alt model mai mare, pentru ca eu NU VREAU un model mai mare ci o masina care sa semene cu Mazda 6 si sa-mi ofere ceva mai mult spatiu. ttt Depinde cum definesti producatorii de volum. Daca consideri ca BMW si Mercedes sunt producatori de volum, e posibili sa ai dreptate. Eu zic ca nu sunt, dar nu exista o definitie a acestei notiuni. Acura e o marca de volum? Dar Subaru?

  • Mazda 6, luni, 12.10.2015 17:22

    O masina desenata frumos dar cu utilitate redusa. De ce mi-as lua o masina din clasa asta cu portbagaj de masina din clasa compacta? Ca sa nu mai amintesc de spatiul interior pe locurile din spate care este inferior concurentei, atat la picioare cat si la umeri si cap. Am facut drive-test si am ramas surprins de cat de usoara este (pe autostrada simti efectiv cum te ia vantul) si totusi timpii sunt destul de slabuti fata de concurenta europeana. In plus, daca vrei o varianta dotata iti baga pe gat jantele de 19 inch care afecteaza in mod evident confortul si zgomotul de rulare (dupa 130 km/h nu te mai auzi cu pasagerul din dreapta). Cam multe minusuri pentru o masina care ar trebui sa aiba in prim- plan confortul si tinuta de drum.

  • Madalescu_Georgian, luni, 12.10.2015 17:36

    M-am oprit fix aici : ''Datorită acestei configuraţii, motorizarea reuşeşte să respecte normele Euro 6 fără să aibă nevoie de AdBlue, are vibraţii mai puţine faţă de orice alt diesel de pe piaţă şi poate urca şi rămâne la 5.000 rpm fără să se defecteze prea repede''. Ca sa nu o mai lungesc, este clar peste orice model din aceasta clasa . Asta inseamna adevarata inovatie in domeniul motoarelor, nu sa ii pui un ''adblue'' siu gata ai facut-o masina ECO. Si fara ''adblue'' cat ar polua ? Probabil ar fi Euro -1, de fapt Euro -40 pt VW :))))

  • Sandu al-III-lea, luni, 12.10.2015 17:37

    Cea mai frumoasa parte a unei masini break e insasi spatele masinii,nu?

  • Madalescu aka Mafia, luni, 12.10.2015 17:46

    "Adevarata inovatie in domeniul motoarelor"- siiigur ca da! Spre stiinta ta, Mazda nu vinde in SUA motorizarile diesel din grup, de teama ca nu respecta regulile de mediu. Asta da inovatie!

  • @mishazaitev, luni, 12.10.2015 19:33

    Poate se materializează Koeru, nu e la feel de lungă , dar în rest cred ca ofera tot , plus ceva extr : valente off-road. Il tot asteptam. Bine, acum sa asteptam si pretul...

  • Sam93, luni, 12.10.2015 19:49

    Eu nu prea inteleg argumentul asta cu cilindrea. Cine naiba are sa dea peste 30 de mii de euro pe o masina dar se zgarceste la cateva sute de lei pe an. Adica totusi, vad atatia rupti care au masini cu motoare de peste 2 litri si totusi se descurca cu plata taxelor. Deci nu inteleg cum poate fi asta un devantaj substantial. Adica totusi, multa lume cheltuie banii aia in cateva luni pe tigari sau alte rahaturi irelevante si inutile de genul, nu vad ce-i asa mare lucru sa platesti 900 de lei impozit in loc de 200, si la RCA la fel.

  • Madalescu_Georgian, luni, 12.10.2015 20:09

    ''anonimul frustrat'' Citez ''Mazda nu vinde in SUA motorizarile diesel din grup, de teama ca nu respecta regulile de mediu''. Pai, evident americanii sunt baieti inteligenti, nu prea isi bat capul cu motoarele diesel, in schimb tu nu te innumeri printre inteligenti.In SUA benzinarele fac legea pe strazi.

  • off topic, luni, 12.10.2015 20:43

    @Archi, Antonimul (opusul, cele care NU sunt de volum) cel mai cunoscut pentru firmele de volum sunt firmele/marcile producatorii exclusivisti (de lux/sport/serie mica etc). Faptul ca majoritatea confunda premium cu exclusivist nu este o scuza pentru redactorul unui site de specialitate. 1+1 tot 2 fac,indiferent de cati spun ca fac 3. @ Andy, Poate nu ar strica sa aplici sfatul pe care I-l dai lui @ttt si sa te documentezi inainte de a te face de ras. Asa cum aratam mai sus, tu confunzi premium cu exclusivist si nu ai multe scuze pentru acest lucru. Nu pe un site pentru pasionatii auto. Nu stiu de la ce cifra a productiei un producator exclusivits devine " de volum", dar ce pot sa-ti spun cu siguranta este ca Audi este un producator "de volum" Asta daca nu cumva poti sa-mi dovedesti ca milioanele de Audi (din care peste 300 mii de A6) fabricate annual reprezinta o productie de serie mica, eventual artizanala:)) Faptul ca stii ca este correct shooting "brake" si nu break, nu-i suficient sa fii si priceput in acest domeniu. Si eu stiu ca se scrie Beatles si nu Bitals, dar asta nu inseamna ca stiu sa cant:))) Nemaivorbind de faptul ca break'ul s-a nascut din shooting brake, daca ai fi stiut ce-i acela un break nu te-ai fi facut de ras spunand ca albu-i negru. Pentru stiinta ta, un break(estate,station wagon/combi sau cum vrei tu sa-i spui) este o masina cu compartimentul pentru bagaje in habitaclu. Sau o masina in 2 volume. In concluzie, nimeni -nici maacr @ttt-nu cred ca a vrut sa arate cat de destept este in comparatie cu altii si in special cu tine, ci doar sa sublinieze o eroare a autorului articolului, eroare reala si nu singulara. La randul meu am postat nu pentru a-mi dovedi superioritatea in fata ta ci pentru a-ti arat ca nu ar strica sa-ti urmezi propriile sfaturi si sa mai citesti cate ceva despre masini, ca sa nu continui sa te faci de ras. Despre subiect, o masina frumoasa si cam atat. Masina nu exceleaza la alt capitol si este un pic cam scumpa pentru aceste conditii. Personal, in afara de iubitorii marcii, nu prea vad pe cine ar putea convinge sa o cumpere.. Daca vrei spotivitatemai degraba iti iei mazda 3, daca ai familie si ai nevoie de spatiu, economie, performanta, te duci la competitori.

  • off topic, luni, 12.10.2015 20:45

    antonimul este, mea culpa, sper ca nu mai sunt si alte greseli.

  • hazard, luni, 12.10.2015 20:47

    Skoda Superb estate si va las sa plangeti :)

  • hazard, luni, 12.10.2015 20:49

    sau, si mai ieftin Skoda Octavia estate, iar plangeti? :)))

  • ttt, luni, 12.10.2015 22:14

    @Andy dupa cum citesc tu acuzi fara dovezi. De unde stii ca nu ma pricep la masini? De unde stii ca din 97 nu citesc tot ce apare despre masini? De unde stii ca nu am o colectie cu sute de reviste, si am renuntat in ultimul timp sa le mai adun din lipsa de spatiu? De unde stii ca nu sunt abonat cam la vreo 30 de canale auto pe youtube- si le urmaresc, nu ma abonez doar de dragul click-urilor? Dupa cum spunea cineva mai sus nu exista o definitie a marcilor de volum. Ideea mea era ca daca scrii..." cel mai frumos break de clasă medie oferit de un producător de volum." atunci trebuie sa ai pregatita si varianta cand cineva ca mine te intreaba care e breakul frumos al unei marci care nu este de volum. Eu unul inteleg prin marca de volum, marca care an de an anunta cresteri si vinde cel putin 10.000 de unitati dintrun model. Ideea cu Jaguar XF Break e urmatoarea: Jaguar incontestabil e o marca de volum( pentru ca produce volume, XE, XF, XJ, F-Pace, F-Type, ), as putea zice chiar ca e o marca premium de volum. XF Break e putin mai aparte pentru ca a fost pe piata doar 2 ani si s-a vandut in putine exemplare. Asta pana la apariti viitorului XF Break. Alt exemplu de break care nu e de volum e Saab 9-5 Break (desi Saab a fost o marca de volum) care din pacate nu se mai face, si din care sau facut foarte putine. Daca te grabesti si iti cumperi una si poti traii cu toate defectele( ca pe dedesubt e Opel), atunci peste 20 de ani va fi cea mai buna investitie a ta. Din exemplele de mai sus concluzionam ca nu exista break al unei marci care nu este de volum( Pagani are vreun break? Koenigsegg are vreu break? Lamborghini? Mclaren? Ariel? Rolls Royce? nu, nici una...as zice si Bentley doar ca mi-e teama ca azi maine vedem un break de la Bentley). Si daca au avut vreodata au fost ori shooting-break-uri ori intrpretari ale unor case de carosieri/ designeri. Dupa cum spuneam FF nu e 100% break. E cam 50 hatckback-50 break.

  • @mog, luni, 12.10.2015 22:44

    Si cu fiabilitatea cum stam? Banuiesc ca stii de problema majora a marcii la motorizarile diesel boxer prin care sunt nevoiti sa schimbe motoarele (nu sa inlocuiasca piese, ci sa INLOCUIASCA motorul) la un numar de sub 120.000 km. Intereseaza-te cati sunt cu problema asta la reprezentantele Subaru. Iar grecii care detin marca in Romania la inceput au fost de acord cu inlocuirea gratuita si acum se fac ca ploua pentru ca sunt deja prea multi. Problema e ca nu se stie daca problema nu se va repeta.

  • mishazaitev, marţi, 13.10.2015 09:49

    @Mazda 6 Dintr-un motiv pe care, pentru a-l accepta, trebuie sa dai dovada de un minim de toleranta: PENTRU CA IMI PLACE. Nu ma intereseaza cat loc au pasagerii din spate si nici ca in portbagaj nu imi incap 2 porci si 3 bidoane de zaibar. Imi place masina cum arata si cum merge. Aergumentele de ordin "practic" nu ma intereseaza. PS.: Nu-s fam Mazda, dar asa ti-as raspunde daca mi-ar placea o masina.

  • Ilici02, marţi, 13.10.2015 10:27

    @Sam93 E foarte valabil argumentul tau dar un om care da 30 de mii pe un break se gandeste ca in 5-7 ani v-a trebui sa vanda masina si atunci 2.2-ul ii v-a scoate ochii. Ori il va da mai ieftin ori il va da foarte greu. Foarte rar il va da la pretul pe care il merita strict din motivul ca in 5 ani dai 1000 euro in plus la impozit. @ cei care aduc in discutie diesel in SUA (Madalescu) Trebuie stiut ca normele pentru oxizii de azot (NOx) in SUA "sunt naiba". Asta e motivul pentru care nu merge dieselul in SUA. Un diesel Euro 6 din Europa nu are nici o sansa in SUA fara ajustari. Nu sunt deloc comparabile normele europene cu cele americane. Americanii au preferat mai mult CO2 in detrimentul NOx si altor compusi si particule (de asta ard benzina ca bezmeticii) iar europenii s-au uitat mai mult la CO2 si au imbratisat dieselul. Poate ar fi timpul pentru niste norme si tinte universale de poluare auto, respectate din Asia pana in America.

  • adandan, marţi, 13.10.2015 11:04

    dpmdv masina asta nu merita un scor asa de mare ...cum de altfel majoritatea din masinile Mazda nu si merita o atata apreciere. Mi se par masini inghesuite, motoare vechi etc. Nu se compara cu dinamismul Nissan sau Toyota, Honda si chiar Suzuki.

  • mog, marţi, 13.10.2015 18:54

    alt specialist, vezi mai sus. auzi la el, cica motoare vechi la Mazda sau lipsa de dinamism. iti plac gogosile...vai de capul tau.

  • Andy, marţi, 13.10.2015 19:36

    @adandan Singurele care au dinamism printre sunt Honda si Mazda. Ma refer strict la ce au sau au avut pe piata europeana in ultimii 7-8 ani. Nissan are cutii de viteze etajate pentru consum, nu pentru performante (vezi Pulsar-ul care are acceleratii in jur de 13 sec cu turbo-ul de 1.2 si de aproape 12 sec cu diesel-ul 1.5. Suzuki stau cel mai slabut la capitolul motorizari, multe dintre ele fiind luate de la alti producatori. Acceleratii mediocre pe majoritatea modelelor. Toyota au pe majoritatea modelelor acceleratii apropiate de 11 sec pe variantele de top. Pentru mine dinamism inseamna acceleratii sub 10 sec. Honda Accord de exemplu, in varianta defuncta 2.4 200 cp avea sprintul sub 8 secunde cu cutia manuala si de sub 9 cu automata...Nu mai zic de Type-R-uri si altele care nici nu se regasesc in ofertele celorlalti japonezi.

  • adandan, marţi, 13.10.2015 20:02

    Rămân la ideea ca maşinile Mazda nu-şi merită punctajele....Prin dinamism mă refer la ceea ce propun şi aduc în faţa publicului producătorii de masini din Japonia...NIssan, Toyota, Mitsubishi chiar vin cu exemple auto incepând cu prototipuri şi terminând cu variante sportive, electrice sau hidrogen... motoarele 2,2, 1.5 etc copiate şi restilizate.

  • dani, joi, 15.10.2015 09:04

    Varianta berlina cu motor de 2.2 175cp si cutie manuala e cea mai buna alegere, 0-100 in 7.9 sec.

  • crm, marţi, 02.02.2016 21:14

    Celor care spun ca "asa balena" are portbagajul atat de mic: Mazda 6 combi: 522l - lungime 4805mm - greutate cu sofer 1390kg (G165) si 1560kg (G175 4x4). Audi A4 Avant: 480l - lungime 4725mm - greutate cu sofer 1525kg (1.4TSI) si 1680kg (2.0TDI). Audi A6 Avant: 565l - lungime 4963mm - greutate cu sofer 1750kg (1.8TSI) si 1840kg (2.0TDI). Deci intre un M6 si un A6 Avant aveti 43l in avantajul lui A6. O fi mult, o fi putin... dar ca este cu 120kg mai usoara decat A4 care are si portbagajul mai mic cu 42l, nimeni nu zice nimic. Apropo, un seria cinci are un portbagaj cu doar 38l mai mare (cam cat o cutie de 35x35x35cm).