Motor / Transmisie
În condițiile în care toți vorbesc de downsizing, iar noi îl simțim din ce în ce mai puternic chiar și pe SUV-urile mari, zic să ne bucurăm cât încă mai putem de prezența unui V6 în gamă. Zis și făcut.
GLC Coupe a venit echipat cu un motor V6 de 3.0 litri, clasic pentru gama Mercedes, capabil să dezvolte 258 de cai putere. Vine la pachet cu un cuplu total de 620 de Nm, disponibil încă de pe la 1600 de rotații.
Chiar dacă SUV-ul compact are o greutate totală de 1.9 tone (destul de mare), generozitatea cuplului și disponibilitatea sa fac din GLC Coupe o mașină dinamică. Nu duci lipsă de resurse, mai ales atunci când selectezi modul Sport de rulare, iar pedala de accelerație devine mult mai sensibilă. Sunt resurse suficiente pentru a face o depășire fără probleme.
Spre deosebire de motorizările diesel mai modeste din gamă, V6-le oferă și o explozie pe care o cauți de obicei la mașinile premium. O explozie care îți pironește capul în tetieră. Asta se datorează în principal cuplului motor fantastic, pe care nu-l oferă nici un rival din segment.
Antifonarea motorului este excepțională, acesta fiind redus la tăcere, cu excepția situațiilor în care acul turometrului trece de 3500 rpm. Atunci obții sunetul baritonal și gâlgâitul specific unui V6 autentic. În rest, ai impresia că sub capotă se află un motor pe benzină.
Repornirile sistemului start-stop se fac și ele foarte discret și fără vibrații deranjante. Așadar, Mercedes chiar a reușit să-i ofere crossover-ului un rafinament aparte.
Motorul V6 vine oferit cu o cutie automată cu 9 rapoarte, 9G-Tronic, setată pentru a alterna discret treptele. Are o liniaritate demnă de segmentul premium și un răspuns foarte bun la retrogradare, chiar și atunci când te afli în modul Eco. Bineînțeles, tinde să schimbe cam devreme atunci când selectezi acest mod de rulare eficient. Asta face ca GLC Coupe să meargă ușor subturat, în favoarea bugetului tău.
Arata ca dreq si GLE si GLC. Sunt groaznice...