Tehnologie
La capitolul Tehnologie, ca și la capitolul Interior, Mercedes a încercat să le ofere celor din habitaclu un sentiment premium. Și sentimentul există. Avem un computer de bord color, intuitiv și ușor de utilizat, amplasat în spatele volanului. Avem o tabletă generoasă în mijloc planșei de bord, care, deși nu are o încadrare fericită în estetica interiorului, este și ea ușor de utilizat.
Centrul de comandă, amplasat pe cotiera centrală, necesită o ușoară acomodare, dar funcțiile sale preluate de la telefoanele mobile inteligente (swipe, pinch și zoom) îți vor părea extrem de naturale și intuitive. Meniul pare și el ceva mai prietenos și se apropie de cel al rivalilor.
Luminile LED sunt un ajutor fantastic pe timp de noapte, reușind să se sincronizeze perfect cu traseul, fie el și sinuos. Adăugați aici și tehnologiile amintite la capitolul Siguranță, camera pentru marșarier, scaunele încălzite și ajungeți la un pachet complet.
@Automarket: V-ati schimbat fotograful ? Face niste poze excelente :)