Tehnologie

4.5

Așadar, în spatele volanului nu ai un instrumentar de bord, dar poți bifa un Head-up Display care îți proiectează toate informațiile necesare condusului.

Toate funcțiile, inclusiv cele ale instrumentarului de bord, sunt preluate de display-ul central rotund, cu tehnologie OLED și un diametru de 240 de milimetri. Grafica este foarte bună, integrează multe animații, dar, la prima vedere, poate părea o aglomerare de informații care te copleșesc.

După ce te obișnuiești, vei găsi mai rapid câtă benzină mai ai în rezervor sau de unde modifici temperatura din habitaclu.

Noile modele Mini nu mai au modurile clasice de rulare, ci au așa numitele Experience Modes, care schimbă atmosfera din habitaclu. Primele trei moduri sunt și moduri de rulare, adică Go-Kart (Sport), Core și Green. Apoi urmează modurile de ambianță Personal, Vivid, Timeless (ai un afișaj retro) și Balance.

Sistemul de lumini ambientale este diferit, în sensul că lumina este proiectată pe suprafața bordului sub diferite forme și culori, în funcție de modul selectat.

Conexiunile Apple CarPlay și Android Auto sunt wireless. Mi-ar fi plăcut ca aceste funcții să fie afișate pe întreg ecranul. Practic, dacă alegi să folosești o aplicație terță ca Google Maps sau Waze, afișajul navigației este restrâns într-un pătrat mai mic.

Farurile și stopurile LED au o semnătură luminoasă personalizabilă. În sensul că poți alege, din meniul sistemului multimedia, una dintre cele trei semnături disponibile.

Despre zona de încărcare wireless am menționat deja. Dacă nu vrei să o utilizezi, din varii motive, poți oricând să îți încarci dispozitivile prin intermediul porturilor USB-C.