Tinuta de drum
Sunt foarte rare ocaziile în care ai șansa să testezi o mașină abia lansată atât în România cât și în afara granițelor țării la distanță de o săptămână. Mitsubishi Eclipse Cross mi-a oferit una dintre aceste ocazii.
O să încep cu modul în care s-a simțit mașina pe șoselele din România. Crossover-ul japonez vine cu o arhitectură MacPherson pe puntea față și cu o suspensie independentă pe cea spate. Setarea suspensiei s-ar putea să vi se pară ușor cam rigidă, mai ales pentru gropile și denivelările de la noi. De asemenea, la trecerile peste limitatoare de viteză, ea pare să transmită destul de mult în habitaclu.
Pe de altă parte, mașina se simte destul de bine pe viraje, fiind suficient de rigidă pentru a inspira curaj. E drept că există un ușor ruliu, dar e de înțeles. Tracțiunea integrală ajută și ea la păstrarea unei trase ideale și la abordarea unui viraj cu o viteză la care Peugeot 3008, spre exemplu, ar părea ușor nesigur. Direcția are un răspuns ușor artificial și nu foarte precis.
Eclipse Cross nu este însă doar un alt crossover compact. Nu trebuie să uităm că se trage dintr-o familie care a introdus tracțiunea integrală pe mașinile sale în 1936 și a câștigat 12 titluri la Dakar și alte 5 în WRC. Prin urmare, Mitsubishi nu putea să nu se dedice trup și suflet tracțiunii integrale pe care a introdus-o pe Eclipse Cross.
Japonezii au simțit că ar exista o nișă care își dorește și ceva performanțe 4x4 într-un segment în care capacitățile off-road ale SUV-urilor se măsoară după capacitatea de a traversa o baltă.
Așa că am fost urcat în avion și teleportat până în Norvegia, la Geilo, unde Mitsubishi a înșirat mai multe exemplare Eclipse Cross pe un lac înghețat. Nu înainte de a ne explica extrem de amănunțit ingineria din spatele sistemului Super All Wheel Control.
Prezentarea a durat mai mult de o oră și a creat orgasme inginerilor din sală. Pe bună dreptate, având în vedere complexitatea tracțiunii integrale. O să vă feresc de asta și o să rezum. Super All Wheel Control este un sistem introdus pentru prima dată pe ultima generație Mitsubishi Lancer Evolution. Acum a fost îmbunătățit și introdus pe Eclipse Cross. Este compus din patru sisteme esențiale: ABS, ASC, sistemul de tracțiune integrală și Active Yawn Control. Toate aceste sisteme sunt coordonate de un creier electronic care te ajută să abordezi mai bine virajele și să ieși din situații dificile.
Șoferul interacționează cu tehnologia prin cele trei moduri ale sistemului de tracțiune integrală: Auto, Snow și Gravel. În modul Auto am condus eu prin România. El favorizează eficiența și trimite 80% din resurse către puntea față. Bineînțeles, poate balansa acest cuplu dacă este detectată o pierdere a aderenței, adică pe carosabil umed.
Modul Snow, cel în care am patinat în voie pe lacul înghețat, ajunge să transmită până la 60% din resurse către puntea spate. Așa ajungi să ai un Eclipse Cross supravirator, extrem de distractiv. Practic, în Norvegia, puntea spate a tras din greu o zi întreagă pentru a fi pe placul nostru, al jurnaliștilor. Anvelopele cu ținte au mușcat din gheața nordică, iar mașina a petrecut 90% din timp de-a latul. Așadar, un comportament pe care nu prea îl găsești în acest segment.
Modul Gravel este rezervat pentru situațiile mai dificile. Dacă ajungi într-o zonă cu aderență scăzută, cum ar fi un noroi cleios de pe la noi,, cuplul ajunge la un raport de 45/55. Ar trebui să fiți însă atenți la un aspect: Mitsubishi Eclipse Cross are o gardă la sol de numai 18 centimetri, ceea ce nu înseamnă foarte mult pentru cineva pasionat de ieșirile în off-road.
"Nebunia noului model japonez începe sub capotă, acolo unde românii vor găsi doar un motor diesel." E benzina, zice titlul!