Mitsubishi L200 4 usi

2.4 Diesel (DI-D) 154CP 4x4 Man6 Intense

Interior

4.0

Prin definiție, pick-up-urile sunt vehicule create să care și să tracteze lucruri grele, adesea murdare. Nu vei căra cumpărături cu el, ci paleți, materiale de construcții și alte lucruri care nu-s curate niciodată. Așa că te vei murdări și vei murdări și interiorul. Tocmai de aceea, cabina unui pick-up trebuie să fie mai dură, cu materiale care nu se strică ușor și nu se murdăresc din prima.

Totuşi, de ceva vreme, clienții cumpără pick-up-uri și pentru partea de lifestyle asigurată de aceste vehicule, iar pretențiile de calitate interioară au crescut cu apariția noilor solicitări.

L200 este un pick-up de școală veche, fără artificii de design interior, fără materiale scumpe și fără dotări de lux. Până și cheia este una simplă, cu doar două butoane și fără sistem de pliere de tip briceag. Latura utilitară a contat mai mult decât partea de lifestyle, de unde și materialele plastice mai tari găsite la interiorul acestui model.

Dar Mitsubishi nu a uitat de clienții mai înstăriți care au nevoie de un pick-up, așa că le oferă scaune confortabile față-spate, una dintre cele mai bune banchete din segment (înclinația spătarului este esențială aici) și spațiu suficient pentru cinci bărbați. 

Poziția la volan este una specifică unui pick-up, iar comenzile sunt amplasate ergonomic, cu excepția comutatorului care comandă computerul de bord: o soluție clasică, cu buton integrat în ceasurile de bord. Funcționarea comenzilor este simplu de intuit și butoanele de la bord pot fi folosite și cu mănuși.

În spatele banchetei spate se află un spațiu mic de depozitare, util pentru a ține o haină de ploaie și alte mici lucruri care-ți pot fi utile, dar pe are nu te deranjează dacă le turtești cu bancheta.

Indiferent că vorbim despre varianta de caroserie Cabină Club sau Cabină Dublă, bena lui L200 are o înălțime de 475 milimetri și o lățime de 1.470 milimetri. În funcție de tipul cabinei, lungimea benei este de 1.850 de milimetri sau de 1.520 de milimetri. Varianta cu cinci locuri, testată de noi, are bena mai scurtă. În interiorul benei se regăsesc șase cârlige metalice de fixare, la fel cum au și majoritatea rivalilor.

  • Moldovean, miercuri, 14.10.2015 13:12

    Da, arată cam asiatică, dar nu uitați că în videoul de la Auto Express i-a bătut lejer la duelul în linie dreaptă și pe fostul Hilux (actualul abia lansat) și pe Amarok și pe șosea și în teren accidentat. Ce performanțe dinamice, dacă nu vă supărați? Modelele astea nu sunt modele de șosea care să îți mărească ție ego-ul masculin. Că unii le folosesc pentru asta, e altceva. Ele sunt făcute să fie practice, să îți faci treaba cu ele. Iar din punctul ăsta de vedere L200 e superior lui Amarok, având și trepte speciale pentru teren accidentat comparativ cu acesta. Vine și VW în segmentul ăsta cu un model de șosea și câștigă toate testele. Bravo lui! Să le câștige. Problema e că mașinile astea nu sunt făcute să fie excepționale pe șosea cum sunt SUV-urile de azi. Ele sunt făcute să fie PRACTICE. Iar Amarok e cel mai slab fix la capitolul UTILITATE. Cum ați spus și voi. E extrem de capabil și confortabil în off-road, ușor, rază de bracare mică etc. Ce mai dorim? Să stea lipit de asfalt și să prindă 250 km/h? Pick-up-ul e pentru muncă, nu ca să arăți tu ce macho ești. Vezi categoria ”Cui i se adresează?” - Celibatari.

  • mishazaitev, miercuri, 14.10.2015 15:21

    @Moldovean Singurul concurent jucator important non-asiatic in aceasta clasa este Ranger. Desi doar brandul este non-asiatic, masina fiind prodisa in Asia. As mai zice si Defender Pick-up, dar avand in vedere si ca este la apus de cariera si ca, desi utilitare, nu putem ignora confortul cu desavarsire, as zice ca este un condcurent doar in ceea ce priveste performantele off road.

  • unckle, miercuri, 14.10.2015 23:46

    as spune ca mașina asta este pentru agățat ... remorci, nu "remorci" , deci partea cu adresatul catre celibatari nu prea este bine aleasa :) Mitsu a facut treaba buna cu acest L200. Presa internationala are pareri favorabile, si asta va ajuta masiv in vanzari. La pretul de echipare de top primesti o masina care are cam tot ce-ti trebuie dintr-un autoturism si capacitatea de a duce dupa ea o "casa" (sau o rulota, daca esti mai modest). Garantia de 5 ani / 150000km este mai mult decat semnificativa pentru o masina care va fi pusa la munca. Un "minus" ar fi faptul ca nu au cuplat sistemul Start-Stop cu cutia automata, pentru a oferi un confort sporit insotit de un consum mai redus acelor clienti care cumpara masina mai mult pentru lucrul prin oras.

  • mircea, joi, 15.10.2015 08:06

    As fi preferat sa renunte la designul cu delimitarea benei de restul caroseriei. Lufturile alea in lateral nu arata deloc bine.

  • ilialexandruionut, joi, 15.10.2015 09:51

    mircea,adevar graiesti..dar vezi tu ei vad asta ca pe o semnatura,ca pe o amprenta distinctiva(cauta declaratiile de la lansare modelului anterior..).una peste alta,cred ca in afara de ranger cam asta o sa fie calul de povara in segment.mie-mi place! spor.

  • Andy, vineri, 16.10.2015 01:52

    Navara nu are vanzari mai mari ca Ranger si L200 in Europa?

  • Scorpionul_negru, miercuri, 21.10.2015 20:47

    Din cate vad au evoluat mult pick-upurile....design mai modern si mai aranjat, materialele par ceva mai fine, motoare mai performante si mai economice. Dar tot Navara cred ca e cea mai buna. Amarok e un dezastru. Am avut si Ranger in 2008 si Amarok cand a aparut. Super multumit de Ranger dar nu si de VW. Cutie imprecisa, apare rugina pe la aripi la 30 de mii de km, iarna ramai cu el inzapezit. Un dezastru ce mai....nu face banii. Navara si Ranger eu zic ca sunt cele mai bune. Acum poate si L200 e la fel de bun. Nu stiu...