Tehnologie
Dacă ați citit atent acest test până aici, ați putut deja deduce faptul că Micra se numără printre cele mai tehnologizate mașini pe care le puteți cumpăra în acest segment extrem de populat. Și nu e lucru mărunt să reușești să ieși în evidență într-o clasă în care numărul de modele pe metru pătrat e mai mare decât cel al clienților supermarket-urilor în preajma Sărbătorilor.
Să recapitulăm: avem un display touchscreen preluat de la Qashqai și avem un sistem audio Bose Personal care este concentrat pe experiența audio la nivelul scaunului șoferului, singurul care vine cu boxe încorporate în tetieră, o găselniță interesantă care nu există nicăieri în acest segment. Apoi, avem un braț de sisteme de siguranță activă care își propune să te salveze din situații în care tu nu ești atent: frânare automată cu recunoașterea pietonilor, monitorizarea unghiului mort și a benzii de rulare sau cititor de indicatoare. Asistentul de fază lungă poate fi și el inclus aici.
Apoi, există Intelligent Around View Monitor, sistem care coboară în clasa mică și probabil că va deveni un must have în următorii ani.
Evident, display-ul central al lui Micra poate găzdui un sistem de navigație care în Croația a mers ceas, iar cei de la Nissan au împins chiar și pachetele Apple CarPlay și Android Auto între dotările mașinii, ceea ce înseamnă că dependenții de telefon se vor simți ca acasă în noul model oferit de niponi.
La capitolul “chestii care-ți iau ochii, dar care probabil vor apărea în România peste două generații”, Micra oferă și un sistem interesant de car sharing prin care mai mulți prieteni sau membri ai unei familii pot utiliza aceeași mașină alternativ. O pot deschide printr-o aplicație dedicată denumită Get&Go, o pot localiza și o pot “rezerva” , iar sistemul le oferă tuturor la finalul lunii un calcul la secundă al timpului pe care fiecare l-a petrecut în mașină. Și al sumei cu care trebui să contribuie la un eventual leasing, de exemplu. Programul-pilot a fost deja lansat în Paris și urmează să fie dezvoltat la nivel european dacă va avea succes. După cum am spus, noi și ale noastre apucături proprietărești stm probabil mult la coadă până să ne lipim de astfel de sisteme.
Poza 29 - văd că tot mai mulți producători aleg să pun sigla într-un plastic ca și cum ar fi desenată. Îmi poate explica cineva, vă rog, sau chiar Automarket, care este motivul și utilitatea acestui fapt? Schimbare mai ușoară și mai ieftină? Nu se mai poate fura?