Tinuta de drum

4.0

Față de varianta non-facelift, japonezii nu au făcut foarte multe modificări din punct de vedere tehnic. Asta și pentru că, sincer, nu era nevoie. În testul nostru din Portugalia, am avut versiunea de top, cu sistem de tracțiune integrală și jante de 20 de inch. Versiunile cu tracțiune integrală vin echipate cu o suspensie independentă pe puntea spate. Chiar și cu aceste jante imense pentru o mașină de aceste dimensiuni, mașina este printre cele mai confortabile din segmentul ei. În cea mai mare parte a timpului, imperfecțiunile sunt absorbite foarte bine, suspensia fiind silențioasă și rafinată.

Totuși, japonezii au adus câteva modificări. Cea mai importantă: îmbunătățirea izolării fonice, când vine vorba de zgomotul produs de motor. Clar, în unele momente de accelerație, propulsorul termic devine gălăgios, dar nu într-un mod deranjant. Direcția este ideală pentru mersul prin jungla urbană, dar s-a descurcat respectabil și pe drumurile virajate din Portugalia. Desigur, nu vei simți niciun fel de feedback atunci când mergi sportiv. Trebuie luat în considerare că Nissan Qashqai este o mașină pentru familiști, nici pe departe una cu un caracter dinamic.

Deoarece Qashqai are această metodă de „motor electric pe benzină”, livrarea puterii se face aproape instantaneu, ca la o mașină electrică. În general, la modele hibride sau electrice, pedala de frână este puțin mai diferită. Necesită un timp mai îndelungat de obișnuință. Atunci când apeși, pe prima parte a cursei pedalei, mașina tinde să regenereze energie electrică. Tu, ca șofer, te panichezi și ai impresia că mașina nu frânează. Din fericire, la Qashqai nu am întâlnit acest inconvenient. Practic, pedala de frână se simte ca la un model termic normal.

  • ireal, marţi, 25.06.2024 12:15

    Qashqai N-Connecta 1.2 Turbo modelul anterior luat nou din reprezentanta 19000 euro.. acum vad cu unul chel e cu 10k mai scump..

  • blablabla, marţi, 25.06.2024 12:58

    Am citit cap-coada acest text, insa nu am reusit sa ma prind: de unde si pana unde "ultimul samurai"?

  • DAN, marţi, 25.06.2024 14:45

    Totul e bine si frumos pana la pret. Masina e buna si rafinata, conceptul e-power e reusit, sunt fan, dar pretul era si pana acum si probabil va fi in continuare cam (prea) mare.

  • Banditos, marţi, 25.06.2024 15:10

    Pretul se inscrie in categoria (hibrizilor) in care se bate cu Renault, Hyundai, Kia, etc. Nu vad de ce e pus modelul din articol in aceeasi oala cu Tiguan sau CX5.

  • StM, miercuri, 03.07.2024 14:21

    Ciudat testul asta. Greu de inteles motorizarea, intai ziceti de motorul de 1.33 apoi, hop ca e e-power de 1.5 si 190 hp. Ciudata si motorizarea, are 190 hp dar viteza maxima de 170 km/h. Ce rost au cifrele daca il bate cel de 1.33 si 158 hp? Poate vom avea curand motoare de 400 hp hibride si viteza de 130 km/h ca altfel "polueaza". Downsize-ingul asta e o porcarie dictata de eco nazistii de la Bruxelles. US&ceilalti nu au o problema cu poluarea, UE are! Sau e doar vorba de bani care trebuie sa ajunga doar in buzunarele unora? Qashqai da, dar nu la pretul si nu cu motorizarea asta. cea de 1.33 e mult mai ok.