Opel Grandland X

Grandland X Hybrid4, plug-in hybrid, 300 CP, Aut8, 4x4

Calitate / Pret

3.5

Opel Grandland X este unul dintre cele mai atrăgătoare SUV-uri din segment atunci când vine vorba despre prețul de achiziție. Haideți să vedem dacă rețeta s-a păstrat și în cazul versiunilor hibride. Versiunea Opel Grandland X Hybrid, adică fără tracțiune integrală și cu numai 225 de cai putere, costă începând cu 36.000 de euro. Pentru versiunea testată de mine, adică Opel Grandland X Hybrid4, cu 300 de cai și tracțiune integrală, socotelile încep de la 43.900 de euro. Nivelul de echipare Ultimate, adică de top, duce valoarea la 45.700 de euro.

Nu e puțin și clar îi va face pe unii să ridice din sprâncene. Însă, nu trebuie să uităm că aici poate fi aplicat și o reducere a dealerului, dar și ecobonusul oferit de statul român (20.000 de lei, adică puțin peste 4000 de euro), cumulat cu prima de casare a unui vehicul prin programul Rabla (aproximativ 1500 de euro).

Dacă ne uităm în segment, vedem că noul Kia eNiro PHEV costă începând cu 35.000 de euro, însă vorbim de resurse clar inferioare. Ford Kuga PHEV pornește de la 36.400 de euro, însă poate ajunge la aproape 42.000 de euro cu nivelul de echipare Vignale. Și în acest caz vorbim despre o putere clar inferioară lui Grandland X Hybrid4. Mitsubishi Outlander PHEV pleacă de la 42.400 de euro, și el cu performanțe inferioare germanului.

  • fan skoda, joi, 14.05.2020 10:34

    Interesant articol... si masina. Foloseste acelasi sistem PHEV de pe Peugeot 3008 PHEV. Arata bine. Interiorul imi place. Design-ul imi place. Volumul portbagajului a scazut foarte mult. Sub 400 l. Cui se adreseaza: familisti ?! Nu cred ! Nu este masina de familie ! Are spatiu cam putin pe locurile din spate, si portbagaj de hatchback ! Nu este masina de familie ! Este masina pentru tineri ! Ok, poate sa fie si pentru familie, dar este putin spatiu. Da, ii poti pune o cutie de bagaje... Cred ca mergea si soft-road la "facuta pentru" Este ok pentru niste iesiri in natura. Masina este ok. PS: In text, scrie 395 l. In tabel apare 390 l volum portbagaj. "identică cu cea a fratelui Peugeot 3008 Hybrid4." Atunci sunt 395 l Interesant SUV PHEV ! Majoritatea "lucrurilor" (parti tehnice, inclus si sistem PHEV, etc.) sunt de pe Peugeot 3008 PHEV. Sistemul PHEV este exact cel de pe 3008 PHEV !

  • Kirotractor, joi, 14.05.2020 10:50

    Sigur am îmbătrânit -- altfel nu-mi explic de ce prefer designul clasic al (pseudo)Opelului ăsta contorsionărilor 3008-ului. Peugeot 3008 PHEV care, deși mai greu cu 40 kg și cu propulsie identică, s-ar zice că face suta mai rapid ca Grandland -- hmm, să mai crezi datele tehnice... Nu mai zic că Opelul ar consuma mai mult decât greuceanul Peugeot (1,4 l/100 km vs. 1,3 l/100... whahaha.) Dincolo de zecimi de secundă neimportante însă (la modul relativ, absolut având sprint de GTI deci lăudabil), rămâne cum am stabilit.... la testul lui 3008. Chiar dac-aș fi eco-virusat și cu bani de aruncat, PHEV-urile PSA nu mi-ar face deci cu ochiul. Inutil să mai adaug: jos cu dizălu și japonezele deasupra tuturor !!! :-)))

  • ACE - Craiova, joi, 14.05.2020 12:18

    Volumul portbaganului este de 390 litri, mai redus cu 5 litri decat la PEUGEOT 3008 Hybrid si Hybrid4. Revin cu observatia de la PEUGEOT 3008 Hybrid4 unde scriam ca acest motor NU utilizeaza concomitent toate cele 3 motoare ci DOAR combinatii de cate doua.... In rest, sa auzim doar de preturi cat mai mici la hibride si electrice si autonomii medii TOTALE de peste 700-800 km....

  • Kirotractor, joi, 14.05.2020 13:11

    @fan_skoda: Matale chiar iei de bune *bulinele* de la începutul testelor AM? -- Eu cel puțin sar peste ele. De ce? Simplu -- ia astea două mașini practic identice (doar cu coaja diferită) și vei afla, consternat sau nu, că 3008 PHEV e destinat și *managerilor* și *softroad-ului*... iar Grandland PHEV -- nu. ...Sau că relativ banalul Opel e *Interesant* la coolness effect, iar Peugeot-ul trece *neobservat*, când de fapt e clar pe dos. OK, asta nu înseamnă că n-ar fi și date-impresii interesante/utile în testele AM, că altfel aș clicui doar pe alții. P.S. Aștept oricum și mai multe *mânuțe roșii* -- nu doar de la ecologiștii în pixeli dar fără electrice-n garaj, ci și de la zombificații prin marketing, la fel de obtuz-amputați de simțul umorului ca primii.

  • adi_10, joi, 14.05.2020 14:07

    Acceasi platforma, aceeasi cutie, acelasi motor cu Peugeot 3008. Diferenta este ca Peugeot-ul arata mult mai bine. Daca ne uitam la pret, ce mai e de spus. A ajuns si un Opel ca coste 46.000 euro. In curand vom ajunge sa dam 100.000 euro pe o Kia.

  • Andrei, joi, 14.05.2020 15:55

    OK, avem un crossover de 4.5m cu spatiu interior cat o compacta si care consuma cca 10% in exterior (85km cu o medie de 5.7%, cu 35km mers electric), odata ce acumulatorul se descarca (foarte repede) si cu un rezervor ce permite sa mergi aproape 400km. Deci o autonomie totala de cca 400km. Costa cca 40000 euro si face 0-100km/h in vreo 9 secunde (fara curent electric, ala se consuma imediat). Ii dorim mult succes in actuala conjunctura. Bine, nici inainte nu avea sanse.

  • Edikkk, joi, 14.05.2020 16:27

    Dle Andrei, Grandland X chiar şi uşurat de 125kg este totuşi un SUV măricel Nu o fi el de SUA, dar e mai mare ca restul SUV Opel Este normal să consume atât. Dacă vrei o comparaţie fă-o cu versiunea doar benzină, ok? Şi ai să vezi că versiunea PHEV e mult mai bună şi ca viteză, acceleraţie, cost, consum Singurul impediment, evident cei 35 km prea puţini, un 60-80 km sunt decenţi, dar asta e din Opel falimentar să mai avem şi pretenţii.

  • aha, joi, 14.05.2020 19:46

    Nu sunt lămurit, dar bănuiesc că motorul termic este aspirat pentru că 110+113=223 diferența până la 300 cp este 77 cp. N-am fost fan Opel niciodată, dar ăsta chiar îmi place. Altfel nu pricep de ce se strofoacă unii că îi trebuie 9 secunde pân' la sută. De parcă îți cumperi Opel pentru liniuțe...

  • DLP, joi, 14.05.2020 21:41

    singurul lucru chiar interesant la Opel este optiunea scaunelor certificate AGR. Am facut un drive-test la Craiova (Insignia) si am ramas impresionat de cat de bine stai pe sau in acest scaun.

  • DLP, joi, 14.05.2020 21:46

    singurul lucru chiar neinteresant din acest drive test este comentariu lu' fan skoda...chiar obositor si foarte lung si cu pauze intre idei - n..b intotdeauna aceleasi cu exceptia faptului (laudabil de altfel) ca cuvantu' kodiaq nu apare nicaieri. *scuzati kkofonia de mai devreme

  • Kap, joi, 14.05.2020 22:19

    Andrei are perfectă dreptate. O arătare bălțată și cocoțată, cu portbagaj de Clio și preț de 2 compacte bine echipate. Degeaba are 300 de cai, cele 1,9 tone și alura cred că-i penalizează drastic orice atitudine sportivă. Cât despre detalii despre sistemul 4x4 și capabilitățile offroad (inclusiv garda la sol) Bogdan le păstrează secrete, ca și consumul efectiv după primii 100 km cu bateria încărcată.

  • ACE - Craiova, vineri, 15.05.2020 11:25

    @Kap GARDA LA SOL este de 18,8 cm (mai mica cu 3,2 cm decat in cazul versiunii cu motor termic - 22 cm). Ar fi insa foarte interesant sa aflam care ar fi autonomia TOTALA medie OFICIALA a autovehiculului, dupa ce facem un plin de baterie (13,2 kWh) & rezervor (43 litri)!

  • PMC, luni, 18.05.2020 15:49

    Dragilor, 1 cu 1 fac 2: am avut PLACEREA sa fac recent un drum de 2000 de km. Diesel, evident, mult-injuratul TDI 1.6, 2 pers in masina + muuulte bagaje, masina plina practic. Viteza uzuala 120 - 150 kmph (indicat pe bord). Consum mediu in 2000 de km: 4.7 l la 100 de km. Asa ceva e pur si simplu imbatabil la ora actuala. Nu exista nimic mai eficient si mai performant. Cand vad masina asta ca te usureaza de 45000 de eur si ia 5.7 l la 100 de km, nu pot decat sa ma gandesc ca lumea asta a plecat pe camp cu vaca. Din cand in cand, omul simte nevoia sa strice tot ce a castigat cu mult efort si multi bani, ca sa reconstruiasca apoi shandramaua de la 0 (de multe ori mai prost decat ce avea deja). Se pare ca atat a reusit specia umana sa evolueze in cateva mii de ani de epoca moderna...