Siguranta
Dacă deschizi ușa prea aproape de un zid sau o altă mașină, o să simți că o forță invizibilă opune rezistență. Este noul sistem care protejează lovirea portierelor. Bineînțeles, dacă insiști, poți lipi ușa de un obstacol lateral.
Am detaliat tehnologia aceasta nouă pentru a vă demonstra la ce detalii se gândesc inginerii Porsche. Nu e nevoie să menționez lista interminabilă de sisteme de siguranță active și pasive disponibile pe noul Panamera Sport Turismo și nu e nevoie nici să numărăm airbag-urile, pentru că la nivelul la care ajunge modelul Porsche e deja de la sine înțeles că avem de-a face cu o armată de pachete de siguranță.
Nu trec însă mai departe fără a trece în revistă câteva elemente disponibile pe Panamera. Pachetul opțional Night Vision, de exemplu, folosește o cameră termală care detectează radiațiile infraroșii produse de orice ființă vie, iar informațiile sunt transmise sistemelor mașinii pe timp de noapte. Dacă se află într-o situație de pericol iminent, mașina îl "indică" prin trei flash-uri pe pieton, iar în cazul în care șoferul nu reacționează, Panamera Sport Turismo frânează automat pentru a evita pericolele. Sistemul funcționează la viteze de până la 250 km/h, iar detecția animalelor este dezactivată automat în orașe, pentru a preveni alarmele false cum sunt câinii în lesă, de exemplu.
Printre celelalte sisteme disponibile pe Panamera și pe fratele său Sport Turismo se numără și un pachet cruise control adaptiv inteligent care nu doar că urmează traficul de pe autostradă, dar anticipează diferențele de nivel, virajele și limitele de viteză cu trei kilometri înainte cu ajutorul sistemul de navigație și pregătește frânele și răspunsul motorului pentru un consum cât mai bun pe respectiva porțiune.
In afara de pret, este perfecta, mai ales in aceasta varianta de caroserie.