Consum

4.0

În cazul mașinilor electrice, consumul poate fi influențat de foarte mulți factori, inclusiv de temperatura de afară. În condiții ideale, Renault 5 E-Tech Comfort Range are un consum declarat de 15.1 kWh/100 de km, în ciclul mixt WLTP.

Despre autonomie am menționat deja: 409 kilometri cu un plin de baterie. Practic, cu bateria încărcată complet, bordul indica o autonomie de până la 389 de kilometri.

După 110 kilometri acoperiți doar în oraș, cu un consum de 20.4 kWh/100 de km, bateria a ajuns la 45%, iar autonomia rămasă era de 126 kilometri. A doua zi am decis să las traficul în urmă și să mă aventurez până la mare cu noul 5 electric.

Primul lucru pe care l-am făcut, însă, a fost să încarc bateria. La o stație rapidă, poți face asta cu maxim 100 kW, caz în care repriza 10-80% durează 30 de minute. Poți utiliza și o priză normală, cu încărcare AC la 11 kW, dar în acest caz o încărcare completă durează 4.5 ore.

Bun, deci am încărcat 28 kWh cu 65 de lei, iar totul a durat o oră având în vedere că stația nu era de putere foarte mare și nici nu mergea foarte constant. Dar aveam 368 de kilometri autonomie, suficient pentru a ajunge la destinație.

Cu alte 3 persoane în mașină și cu pilotul automat setat pe 110 km/h pe autostradă, am ajuns la Constanța cu 18% baterie, 64 de kilometri rămași în dreptul autonomiei și un consum extra-urban de 16.4 kWh/100 de km. Așadar, poți să faci un drum de mare cu o singură încărcare și îți mai rămâne autonomie să vezi apusul la Vama Veche, să zicem.

Cu un design la fel de emblematic, Mini Cooper E este un concurent pentru noul 5 electric. Oferă 184 CP, poate acoperi până la 300 de kilometri cu o singură încărcare, bateria are o capacitate utilă de 36.6 kWh, iar consumul declarat este de 13.8 kWh/100 de km.

Opel Corsa-e GS este o altă alternativă. Oferă 156 CP, bateria are 50.8 kWh, autonomia ajunge la 405 kilometri, iar consumul este de 14.2 kWh/100 de km. Un consum asemănător are și Peugeot e-208 (14.1 kWh/100 de km).

Modelul francez oferă tot 156 CP, bateria este identică, iar autonomie ajunge la 432 kilometri.

  • Matei_cel_nou, miercuri, 02.07.2025 10:37

    O mașină grozavă și fix ceea ce era before pe piață: design îndrăzneț și reușit, echipare și autonomie suficiente pentru majoritatea oamenilor, preț bun.

  • Adi, miercuri, 02.07.2025 10:50

    Preturile masinilor electrice sunt prea mari. Preturile corecte pentru amsini electrice cu baterii bune sunt cele din China, cele din occident sunt bataie de joc.

  • Sak, miercuri, 02.07.2025 11:58

    La concurenti de ce nu a fost pus si BYD? Este cel mai mare concurent. Ceilalti cam joaca cu acelasi pachet de carti. Imi place 5-ul dar pretul este un pic prea sus.

  • Kap, miercuri, 02.07.2025 12:53

    Renault 5 E-Tech 40kWh 95CP - 24.900 EUR Renault Clio Generation Eco-G 100 GPL - 14.950 EUR Îmi place cum arată reinterpretarea lui 5 pe dinafară, dar după mine Clio îi dă clasă și la design, după ce a câștigat lupta la spațiu interior și la costuri de achiziție și de deplasare, cât despre distanță, la 300 km Clio câștigă prin neprezentarea adversarului. 5 ăsta e drăguț dar inutil, o fiță ”retro” urbană care să crească doar congestia în oraș și eventual stima de sine a mândrului proprietar navetist. Nu degeaba Clio este evoluția istorică a lui 5, un compromis reușit al penuriei de combustibil din anii '70, pe care Renault vrea să-l transforme în gadget pentru fete cochete.

  • Seriff, miercuri, 02.07.2025 14:30

    ''Cu alte 3 persoane în mașină și cu pilotul automat setat pe 110 km/h pe autostradă, am ajuns la Constanța'' Daca asta e viitorul, e grav.

  • @Seriff, miercuri, 02.07.2025 14:53

    Nu toată lumea face 1000km pe zi, ca tine. Dacă asta e prezentul, sa fie la tine.

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 15:00

    Foarte reușită mașina dar cred că e o crimă să o iei în culoarea asta. Parca își pierde 50% din farmec. E ca și cum ai lua un Lamborghini argintiu.

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 15:06

    @Kap Mașinile electrice au mai mult spațiu interior, nu sunt deloc convins ca Clio e mai spațios. Designul e subiectiv, mie îmi plăcea Clio pre-facelift, dar 5 arata mai bine decât Clio facelift. Comparația cu GPL e comică :)) Puterea o fi la fel dar electrica trage muuuult mai bine. Mult succes la găsit stații GPL în occident.

  • Kap, miercuri, 02.07.2025 15:23

    Ce știm sigur e că portbagajul la Clio are 391l iar al lui 5 are 326l. Comic e să comentezi de stații GPL în occident când în Est la noi stațiile electrice sunt rare, de mică putere și mai mult pe drumurile principale, iar când 5 cere pauză Clio trece liniștit pe benzină și continuă cât e nevoie. Sper că benzină găsești pe-acolo prin suburbie. Între 170 și 215 Nm trage muuuult mai bine? Atunci de la 15k la 25k, cât de scuuuuuuuuuuuumpă e electrica?

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 15:44

    Comic e să ai impresia ca lumea de reduce la România. Eu oricum nu locuiesc în România. Eu conduc o electrica și știu foarte bine diferența dinte cuplu maxim și cuplul disponibil. Clio GPL are 170Nm disponibil doar a anumite turații, 5 are 225Nm disponibil tot timpul. Dacă nu înțelegi diferența nu ai treabă cu mașinile.

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 15:48

    Si încă ceva, să nu mori prost: la un motor termic cuplul maxim îl ai doar când ești cu pedala la podea și în plaja de turații unde se poate atinge aceea valoare. In rest ai doar o parte din acel cuplu maxim.

  • Kap, miercuri, 02.07.2025 16:37

    ”Valorosul” expat s-a raportat primul la o zonă sugerând o minciună, nu eu. Cuplul la ECO-G 100 rămâne apropiat de maxim de la 2000 la peste 4000 de ture, destul pentru cine a condus și altceva decât electrocare. Altfel, nici o mirare, cifrele false (probabil copiat greșit cuplul, care de fapt e 215 Nm la Renault 5 de 95CP) și atacul la persoană sunt tipice propagandei electrocutate. Cel ce nu face diferența între 15.000 și 25.000 de mii de euro cu ce nu are treabă? Încă un lucru comic: să vorbească șoferul de electrică de pedală la fund, păi cu 40 kWh baterie înseamnă că-i e dor să stea ”la cafea” vreo 2 ore.

  • zarnesteanu, miercuri, 02.07.2025 16:46

    Masina e foarte draguta ca design, interior/exterior. Conceptul de vehicul urban e deasemenea binevenit si sunt convins ca in Europa e ceea ce trebuie. Din pacate insa, pe partea tehnica, Renault nu e in pas cu timpurile. Sa vii in 2025 cu 300 km autonomie inseamna sa nu-ti cunosti clientela. Acceleratia e la limita suportabilului, desi la o masina electrica se simte un pic diferit fata de o clasica. Pretul insa e extrem. Viteza de incarcare deasemenea, cam la limita, desi daca ai unde sa incarci acasa, nu mai e o problema. In opinia mea, doua lucruri pun la pamant masinuta asta: range-ul si pretul. Daca venea cu un 500 km si un pret cu vreo 5k euro mai jos, aveau sanse la vanzari cel putin decente. De ce Mercedes poate 790 km pe CLA iar Renault nici macar 500? Mai ales pe o masina cu un istoric atat de bogat?

  • Jian de la Calafat, miercuri, 02.07.2025 17:05

    D-le Monenciu, E firesc sa dati dovada de nostalgie. E previzibil ca parerile de rau sa puna stapanire pe aceia care detin o cultura auto rezonabila. Mizez pe sinceritatea d-voastra: De cate ori ati oftat pana cand ati trecut in Dobrogea ruland cu viteze ridicole pentru acel sector de drum si, mai important, cate atacuri de panica ati avut pana la destinatie ? Produsul R5e este o catastrofa, estetica incantatoare nu-l salveaza defel, asta deoarece autocratia in care se regaseste Renault de atata vreme -only EV version- naste invariabil, monstrii. Intr-o lume normala, noul R5 se impunea sa ofere acea previzibila alternativa, sunt in asentimentul tuturor ca implementarea deja notoriului 1.3 Tce n-avea cum sa fie generator de migrene, ba din contra, reprezenta o desfatare, un veritabil colac de salvare pentru acest comeback.

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 17:20

    Sapă și mai adâncă groapa in care te-ai băgat singur. Cuplul rămâne aproape de maxim atunci când ești cu pedala aproape de podea. Cum e posibil sa nu știi atâta lucru??? In lumea civilizata nu se vinde varianta pe GPL, din motive evidente. Prețul de pornire e 22.000 euro, la mine, deci o diferență mica care se recuperează din costurile de utilizare în 2-3 ani. Dacă luam în considerare și prima pentru mașini electrice e mai ieftin 5. Pa, și multe călătorii fascinante cu GPL-ul :)) Probabil și ăla SH.

  • Kap, miercuri, 02.07.2025 22:37

    Dacă nu e prea greu, caută diagrama lui ECO-G 100. Singurul indiciu pe care ți-l dau e că este un motor TURBO. Ți-a suflat cineva ceva de cuplu la turații mari dar se aplică la aspirat. ”Cum e posibil sa nu știi atâta lucru???” Hai că am căutat, să nu rămână un mister minciunile pe care le-ai înșirat: Clio Generation ECO-G e disponibil la: 1. Renault Franța - 16.900 EUR 2. Renault Italia - 16.900 EUR 3. Renault Polonia ~ 20.000 EUR E destulă civilizație sau numai suburbia pakistaneză e izvor de înțelepciune? Acolo unde prețul electricei cu subvenții se amortizează doar din plimbat de colete prin Londra...

  • Andrei, miercuri, 02.07.2025 23:22

    Da, deci pe cât ești de ignorant pe atât ești de încrezut. Boala comună printre proști. Cuplul depinde de turații și de cât de mult e apăsată pedala de accelerație. De aceea cuplul maxim de obține în zona de turații indicata de curba de cuplu (și da, fiind turbo are o plaja mai larga de turații unde poți obține cuplul maxim), dar DOAR ATUNCI CÂND APEȘI PEDALA LA PODEA. Se cheamă "full throttle" sau "wide open throttle". Dă-i pe google. Explicația e logică și simpla: la un motor pe benzina atunci când pedala e apăsată complet motorul primește cantitatea maxima de aer și benzina, deci doar atunci poate produce puterea maxima (care împreună cu turațiile îți dau cuplul). La diesel cuplul maxim e produs atunci când se injectează cantitatea maxima de combustibil in aerul pompat, ceea ce se întâmplă tot când pedala e apăsată la maxim. Meșterule!

  • Tavi, joi, 03.07.2025 08:07

    Andrei, pai si la electrice cum e? Si la benzina, si la diesel si la electric, intre anumite turatii (la electric de la 0) pot avea disponibil cuplul maxim in caz de nevoie. Dar asta nu inseamna ca la electric daca tu ai apasata pedala 10-20-30% ai si cuplu maxim al motorului disponibil ca asta ar insemna risipa de energie si implicit consum mai mare. Dar la nevoie daca apesi pedala la maxim il ai disponibil pe tot, acelasi lucru se intampla si la benzina si la diesel. Deci Kap n a gresit cu nimic:)

  • Seriff, joi, 03.07.2025 10:41

    @14:53, cine a zis ca eu fac 1000 km pe zi?Asta ai inteles tu? Oamenii care au facut acest test drive au fost nevoiti fortat sa mearga cu 110 km la ora pe autostrada ca sa consume masina putin, daca mergeau cu 130 ramaneau pe autostrada, mie mi se pare o bataie de joc sa fii fortat sa incurci efectiv traficul din cauza masinii. Ia-ti tu asa ceva. Mai e si mega scumpa acest Matiz cu baterii, la 30 si ceva de mii de euro exista masini hibrid, benzina sau chiar diesel care sunt si mai comode si te duc fara stres din A in B fara sa incurci tirurile pe autostrada.

  • Andrei, joi, 03.07.2025 11:28

    La electrice pedala de accelerație trimite comanda la controller (un computer), care are doua moduri de operare: mod cuplu și mod viteza. În practica marea majoritate a electricelor sunt biased în modul cuplu, într-adevăr, pentru ca e mult mai controlabil (accelerarea e mai lină, nu riști sa îți derapeze rotile, nu ai torque steer). Motorul electric poate da cuplul maxim la (practic) orice turație. Astfel, în funcție de situație, tracțiune, pantă, cât de violent apeși pedala etc, controller-ul decide dacă operează în modul cuplu sau în modul viteza. In modul cuplu va genera mai mult cuplu, în modul viteza va reduce rata de reducție, păstrând același cuplu. Sau combinații. Deci e perfect posibil sa îți dea deja cuplul maxim când ești cu pedala la jumătate, iar când apeși mai mult să accelerezi, și se întâmplă dacă îi comanzi o accelerație puternica - inițial va opera în modul cuplu și îți dă tot ce poate, apoi trece în modul viteza. Astfel accelerația e liniara, spre deosebire de termice unde accelerația are o curba similara cu curba de cuplu. De aceea electricele pot accelera puternic și liniar la orice turație și la orice poziție a pedalei. Desigur, producătorul poate programa controller-ul sa opereze mai mult în modul cuplu sau mai mult în modul viteza, în funcție de aplicație. Biased. Tesla e un bun exemplu - te lasă să selectezi biased-ul. În modul Chill e foarte torque biased, în modul Ludicrous e foarte speed biased.

  • Andrei, joi, 03.07.2025 11:34

    @Seriff Hehe, ai cam zis, da, în trecut. Deși erau 700-800 fără oprire, "time is money", că să te și citez. Dacă citeai cu atenție vedeai ca le-a rămas destulă autonomie, nu rămâneau in pană pe autostradă la 130km/h. Plus ca exista și stații de încărcare la care poți opri 15 minute. Sigur, tu te rezolvi din mers, dar pentru marea majoritate dintre noi nu e o problema sa facem o oprire, ba chiar preferam sa ne rezolvam problema fiziologica în modul acesta.

  • Kap, joi, 03.07.2025 12:11

    Arogantule, n-ai puterea să recunoști minciunile înșirate apoi încerci să-ți ascunzi aberațiile sub un munte de explicații ca diversiune la discuția principală. Ai zis ”Clio GPL are 170Nm disponibil doar a anumite turații”. FALS Ți-am arătat că are cuplul aproape de maxim între 2000 și 4000 RPM. Ce faci după, recunoști că habar n-ai că e turbo? Cum, aberezi pe tema pedalei, de care doar tu ai pomenit în privința cuplului. De fapt ăsta ți-e rolul, postac trist și mincinos, să înșiri tâmpenii pe lângă subiect, care rămân scrise și pe care există riscul să le creadă cineva dacă nu ți le demontăm: că nu s-ar vinde în vest (deși doar pe insula plouată nu se oferă) sau alte inepții care să vă scoată electrica din groapa comparației cu orice mașină normală. Scuze celorlalți că am comentat mult, însă minciunile electroll (ului / ilor) trebuie demontate.

  • Andrei, joi, 03.07.2025 13:27

    Ai zis ”Clio GPL are 170Nm disponibil doar a anumite turații”. FALS Ți-am arătat că are cuplul aproape de maxim între 2000 și 4000 RPM. Și intre 0-2000 și 4000-6000? Parca ești din filmele cu proști. Pedala e aberație pentru ca ești prea prost sa înțelegi. Ai IQ între găină și curcan.

  • ds, joi, 03.07.2025 14:55

    @ Andrei pe bune? Sigur nu confunzi cu gnc? Oare cum ai constatat că nu sunt stații gpl? Ca posesor și de una cu gpl ti-o spun eu: anul trecut am făcut vreo 2500 de km în 6 zile, jumătate din țară, ca să zic așa, exclusiv pe gpl. Am găsit absolut peste tot gpl, începând de la omv-uri și până la un no name pe lângă Vicovul de Sus la Putna...

  • Andrei, joi, 03.07.2025 15:10

    Ma refeream la vest... Pe unde sunt eu cred ca sunt mai dese stațiile cu hidrogen decât cu GPL.

  • Calingura, joi, 03.07.2025 15:58

    Pe mine nu m-a prins febra electrificarii, dar mi se parea ca se putea prinde un tren aici: nostalgia retro. Honde E, Renault 5 si mai erau cateva care aratau superb. Din pacate, oricate povesti ar spune unii, mi se pare inacceptabil sa am autonomie reala 250 de km si sa ma rog sa am noroc sa prind vreo priza libera in drum. Nu mi se pare utila o masina electrica nici ca masina de oras pentru ca nu imi amortizez banii niciodata. Mi-as cumpara una strict de smecherie. Din pacate, nu am bani de smecherie eu. Asadar arata retro dar nu e suficient incat sa invinga nostalgia. PS - materialele au scazut in calitate la toate marcile dar la variantele electrice sunt ceva infiorator. Pacat.

  • ds, joi, 03.07.2025 19:56

    @Andrei "Pe unde sunt eu cred ca sunt mai dese stațiile cu hidrogen decât cu GPL." Nu stiu pe unde traiesti tu, dar: Germania are peste 7000 de statii gpl Franta 1500 Italia peste 4900 Portugalia aproape 400 Spania peste 800 Pana si Elvetia are 47 Nu e suficient?

  • Andrei, joi, 03.07.2025 22:20

    Mărturisesc că nu știam că sunt atât de multe, am învățat ceva nou, mersi. Unde sunt eu nu cred să fie vreuna, sau sunt extrem de rare, și echiparile cu GPL nu sunt în oferte. Ca și chestie, 1500 în Franța înseamă una la 430km2. O fi suficient, nu o fi, nu știu. Dar încărcătoare EV sunt 160.000, care înțeleg că nu e suficient și riști să ramai în pană pe autostradă :) Apropo, noi avem două electrice în familie și la ambele suntem pe plus dpdv financiar față de cât ne-ar fi costat echivalentele termice. Aici includ preț de achiziție, costuri de folosire, taxe, întreținere, asigurare. Și când le-am luat noi diferența de preț era mai mare decât e acum. Spun asta în ideea că m aproape sigur nu conduci un GPL pentru senzațiile tari pe care le oferă acest combustibil.