Tehnologie
Cred că aveți în față cel mai tehnologizat model din segment. Și o spun gândindu-mă la cei mai aprigi rivali, inclusiv la cei germani. Renault a făcut o treabă excelentă împreună cu Google, iar sistemul multimedia pe care îl ai la dispoziție poate fi considerat etalon.
În primul rând, ai la dispoziție o navigație Google Maps, pe care poți căuta adrese sau puncte de interes fix cum o faci pe telefon. Bineînțeles că ai și Google Assistant și Google Play, de unde poți descărca o mulțime de aplicații, cum ar fi Spotify sau Youtube.
Ecranul central este oferit în standard cu o dimensiune de 9 inch, însă poți alege opțional ca el să fie de 12 inch. Tot 12 inch are și afișajul digital care ține locul instrumentarului de bord. Acesta are o grafică bună și poate fi ușor configurat cu ajutorul comenzilor de pe volan.
Mai ai la dispoziție și un Head-Up Display cu o dimensiune de 9 inch, color, cu o grafică bună. Este de la sine înțeles că ai Apple CarPlay și Android Auto fără fir, precum și o zonă de încărcare prin inducție pentru telefonul mobil. Aceasta din urmă promite să oprească încărcarea, dacă bateria a ajuns la 100%.
Pe lista de dotări, clienții vor regăsi scaune și volan încălzit, climatizare pe două zone, un sistem audio Harman Kardon de 475 Watt, faruri Matrix LED.
-
Mircea Badea, marţi, 08.11.2022 06:59
ma simt jignit! un suv-ulete nu poate fi decat manelistic!
-
Seriff, marţi, 08.11.2022 09:02
@Mircea Badea, lasa ca e bun la tine in sat, mai cari un porc, coceni, grau, gasesti tu.
-
@badea (adică țăranu), marţi, 08.11.2022 09:06
Personal nu cred că ai avut vreodată un SUV. Deci vorbești ca orice chibiț cu râcă în suflet cu mintea în colțuri și fără bun-simț că prea le știi tu pe toate și îți dai cu părerea ta limitată de codul genetic la orice. Personal te rog să iei o pauză și să te mai uiți în oglindă. Mulțumesc
-
ds, marţi, 08.11.2022 10:01
Am mai spus-o și o repet, micro-hibridele, sau pseudo hibridele astea cu rulaj pur electric de maxim 2-3 km sunt un fel de hai să hai. Mai pe românește: nu-i daraua, cât ocaua. Pe scurt, beneficii spre zero, costuri și complicații cât cuprinde. Adică ai un ansamblul hibrid de 200 de cai putere, dar când ai nevoie, dincolo de 110-120 de km/h, e nevoie de răbdare ca să ajungi la viteza dorită. Păi ce afacere ai făcut? Cu 6.8 consum în afară mă încadrez în costuri și cu un motor dual benzină/gpl și nici nu dau 34.000 pe mașină. Dezamăgitor!
-
@ds, marţi, 08.11.2022 10:36
Diferența sistemului hibrid adus de Renault o face economia de combustibil la viteze de autostradă. La test au călărit mașina. Ideală ar fi o mașină de circuit cu un consum de logan mcv. În Francia, se circulă în general în șir indian, iar pe autostradă viteza de 135 km/h e scrijelită în pietrele lui Moise. La noi e nevoie de bombardier pe segmentul 100-160 km/h pentru a conduce în siguranță. :)
-
PMC, marţi, 08.11.2022 11:45
Eu il urmaresc pe Robert Adam. Omul vorbeste si multe prostii, dar uneori le nimereste 100%, si una dintre chestiile foarte destepte si adevarate pe care le-a spus e ca actualmente preturile masinilor sunt exagerate. Si nimeni nu ar trebui sa-si ia masina acuma. Sa coste un Renault pe benzina de 1.3 27000 de eur pret de pornire? Chiar si-au pierdut si astia orice uz al realitatii? Cumparatorii ar trebui sa renunte pur si simplu la asemenea achizitii. E absurd, sincer.
-
Cristian, marţi, 08.11.2022 11:52
Când vine vorba de spații de depozitare, Austral se descurcă excelent. Ai peste 31 de litri în tot portbagajul???
-
dan_grc, marţi, 08.11.2022 11:56
Dacă Duster costă cât costă, un Renault ce preț să aibă ? Oricum în Europa pierd teren, îi salvează Dacia. Măcar arată bine .
-
ds, marţi, 08.11.2022 12:31
@10.36 Nu zice nimeni că ar fi ideală o mașină de circuit cu consum de Logan, dar: "nu dă dovadă de energia pe care ți-o dorești, la viteze de autostradă." Zice negru pe alb autorul. Ori, când dai +30.000 pe o mașină, parcă îți dorești ceva mai mult, nu să consumi cu (doar) 0.7 litri mai puțin pe autostradă...
-
cos, marţi, 08.11.2022 12:43
@AM nu inteleg de ce titlul articolului este 'Renault Austral 1.3 TCe MHEV 160CP Techno esprit Alpine' cand voi ati testat 1.2 bla bla bla 200CP?
-
Chevyrolet, marţi, 08.11.2022 13:45
Nu-l băgați în seamă pe Mircea Badea. Toate comentariile lui sunt ironice.
-
Seriff, marţi, 08.11.2022 14:48
@PMC din pacate ai dreptate, dar ideea cu sa nu iti cumperi masina acum e gresita, daca o cumperi peste 2-3 ani va fi si mai scumpa, masinile s-au scumpit si se vor scumpi, asta se vrea, omul de rand sa nu isi mai permita masina, piata sh va merge mult si bine in ritmul asta.
-
Ryce, marţi, 08.11.2022 16:07
O capodoperă acest Austral, din orice punct de vedere. De la design, la motoare, la tehnologia folosită. W Renault și la mai multe astfel de automobile-capodoperă
-
@ds, marţi, 08.11.2022 16:10
Sistemul lor vine cu acest consum. Și cred că e vorba de 5L/100km vs 7 concurență la viteze de peste 130 km/h. Poate vor adăuga și al 4-lea cilindru la facelift-uri. Pt flote, la 200k km în perioada leasing-ului înseamnă un discount de vreo 3-4 tone de benzină. P.S.Producătorii auto își proiectează profitabilitatea în termeni de sute de mii de vehicule pe an. Nu există va fi mai scump și mașini pt elite. Ne aflăm la final de bule financiare, bule de creditare. Prețurile vor scădea.
-
@Seriff & PMC, marţi, 08.11.2022 16:40
cat de inteligenti sunteti.... cum ati facut de cunoasteti atatea lucruri, de la cele mai marunte pana la cele mai complexe, plus toate dedesubturile lor? sunt de-a dreptul impresionat. mi-as dori sa ajung si eu sa detin macar o sutime din vasta dvs expertiza. oare se va intampla vreodata? cred ca daca l-ati coopta si pe domnul expert inexopix ati putea fonda lejer o cacademie, o academie, ma scuzati. cu tot respectul not.
-
St M, marţi, 08.11.2022 16:58
@@Seriff&PMC: ceva despre subiectul articolului ai de spus sau doar bascalie cu iz de inteligenta? Ia-te de mana direct cu badea, edikk si altii ca ei daca atat te duce tartacuta. on topic: Are multe dezavantaje acest Renault Austral, dar se va vinde. Toti producatorii cresc preturile pentru ca au motivatia semiconductorilor, cresterii preturilor la energie etc, desi se feresc sa spuna ca de fapt actionarii vor din ce in ce mai multi bani. Iar asta se vede. Ce e ciudat este mutarea schimbatorului pe coloana volanului, acolo unde poti sa actionezi aiurea fie stergatoare, fie sistem audio. 3 "bete" sunt cam mult... Apoi ok, inteleg 4 control, si mi-as dori sa il implementeze cat mai multi, dar tractiunea integrala? Adica ori iesi de pe sosea, ori te impiedici la prima zapada sau poteca? La fel, nu inteleg diferenta de materiale fata vs spate. Cei din spate sunt mai saci de cartofi sau cum? In rest...cand Mitsubishi cere cat cere pe Eclipse Cross, cand Qashqai costa cat costa, cand Rav 4 e in alta liga la pret, la fel si Tucson sau 3008, vorbind doar de modele cu tractiune fata, ajungi sa te gandesti daca nu cumva Duster, Vitara sau SX4 S cross sunt chiar masini extrem de ieftine....
-
@St M, marţi, 08.11.2022 17:24
Manetele sunt un pic pt roboței. Una în stânga și 3 în dreapta. Cireașa de pe tort e butonul de pornire pe volan.
-
Nelu.Pantofaru, marţi, 08.11.2022 18:43
@DS "Am mai spus-o și o repet, micro-hibridele, sau pseudo hibridele astea cu rulaj pur electric de maxim 2-3 km sunt un fel de hai să hai. Mai pe românește: nu-i daraua, cât ocaua. Pe scurt, beneficii spre zero, costuri și complicații cât cuprinde." Asa este, dar asta este valabil doar pentru producatorii fara experienta, n-as spune acelasi lucru despre Toyota. Iau un singur exemplu, insa as putea lua orice model din gama lor. Exemplu Yaris, consum 3.5-4 in oras in conditii normale de rulare. Asta inseamna un consum de vreo 50% mai mic de benzina fata de o aspirata. Si diferenta de pret la ei dintre benzina si hybrid e undeva la 3000 eur la modelul Yaris, eu zic ca merita maxim (mai ales ca in banii astia primesti si cutie automata).
-
Mircea Badea, marţi, 08.11.2022 18:52
evident ca nu am condus suv si nici nu voi conduce vreodata, se subintelege. sunt pilot, nu manelist!
-
ds, marţi, 08.11.2022 19:45
@Nelu.Pantofaru De acord, Toyota joacă în altă ligă, au diferențe rezonabile la prețuri. Încă nu am apucat niciun drive test la ei. De altfel, cred că ei au introdus conceptul acesta de hibrid. Sau mă înșel?
-
Nicu, marţi, 08.11.2022 23:20
@ds Vezi un pic partea tehnica propusa de Austral, pare, dar nu este deloc complicata, ba chiar acest E-Tech este un sistem croit cu fiabilitatea in minte. Hai sa nu dam cu pietre inainte sa vedem avantajele. Cutia cu craboti chiar pune jos toata puterea, fiind inspirata din F1, cupleaza extrem de direct si cu pierderi aproape zero. Lipsa ambreiaj, deci lipsa frecari si pierderi termice, lipsa sincroane (potrivirea rotatiei dintre axul arborelui cotit si axul treptei de viteza selectate se face electic, motorul mic se ocupa de aceasta sincronizare antrenand arborele), deci fara zone de complexitate tehnica si frecari. Apoi lipsa curea de accesorii, toate fiind electrice (pompa apa, compresor AC). Sistemul E-Tech, cu plug-in sau nu, este ca principiu acelasi pe toate modelele Clio, Captur, Arkana, Nissan Juke si mult asteptata de catre mine Dacia Jogger Hibrid. La Austral este acelasi sistem, dar upgradat, motorul termic de aici de 1,2 litri si 3 cilindri turbo cu injectie directa si intercooler este o generatie noua, mai moderna si mai eficienta, atentie, fara nicio legatura cu vechiul 1,2 TCe cu 4 pistoane (exprimarea autorului "readus la viata" este nefericit aleasa, pentru ca lasa loc la confuzii) si o baterie ceva mai mare decat la celelalte modele cu E-Tech non plug-in. Faptul ca are 200 de cai si nu pune jos la viteze mari ca una termica de putere similara este explicabil prin faptul ca o parte din putere periodic se converteste in energie electrica si merge catre baterie, de unde revine ulterior catre motorul electric mare. Totusi nu este deloc o masina lenta, nici vorba, dar avem o solutie acceptabila pentru a obtine o eficienta generala incomparabila cu cea a unei termice clasice. La fel de bune sunt si sistemele de la Toyota si Honda, doar ca altfel concepute. Sunt foarte interesante de studiat si acelea si se vede ca inginerii acestor 3 firme Renault, Toyota si Honda si-au dat toata straduinta ca sa faca produse fiabile. Eu m-am decis la sistemul E-Tech al lui Renault via Jogger Hibrid in special datorita pretului mai mic, ca daca as fi dispus de fonduri mai mari m-as fi orientat probabil catre japonezi. Si nu te inseli @ds, intr-adevar Toyota este producatorul care a fost pionierul in materie de hibride si le-a iesit teribil de bine.
-
O parere, miercuri, 09.11.2022 11:14
Cum sa compari Austral la consum cu SUVuri mai mari gen CRV si RAV4 ??
-
Nicu, miercuri, 09.11.2022 11:29
Mama mia ce au sarit pe mine haterii Dacia, acum o ora aveam 3 manute verzi si 3 rosii, adica un echilibru, iar acum am 4 verzi si 12 rosii. Si pentru ce? Ca am spus ca o sa imi iau o Dacia? Atat de rau va doare ca nu aleg calea sh nu bate, nu troncane, de la o pensionara germana?
-
^^^, miercuri, 09.11.2022 12:46
Pentru ce? Pentru ca stim ca te oftici atat de rau.
-
Nicu, miercuri, 09.11.2022 13:54
Cine, eu? Dragutule, cred ca ma confunzi, eu nu ma oftic deloc ca nu am de ce :) doar remarc ura asta nefondata a voastra, hateri de Dacia. Nu inteleg de unde atata placere de a ponegri pe altul ca alege altfel decat voi? Cand vreodata o sa ne putem respecta intre noi, indiferent de opinii sau de alegerile pe care le facem?
-
ironR, miercuri, 09.11.2022 16:03
Trebuie sa fii destul de entuzismat de Renault ca sa nu te gandesti de doua ori cand auzi: 2 motoare electrice si unul termic pe aceeasi masina, plus cutia de viteze proprie de tip minune. Nu pun la indoiala ca nu e fiabila, dar nici nu avem proba timpului. Mai ales dupa povestea cu ansamblul 1.2 turbo + cutia automata EDC cu tot felul de probleme. Sa speram ca va fi atat de fiabila incat va ajunge si pe Mercedes. Nu mai zic de preturile pt manopera si piese marca Renault, prietenii stiu de ce ;) Peste toate adevarul e ca francezii stiu sa faca masini in care sa te simti foarte confortabil, dar ele ajung la pret dublu fata de cele care se vad in mod curent.
-
Kap, miercuri, 09.11.2022 16:43
Nicu, după ce ai scris 3 pagini de detalii tehnice și nu s-a referit măcar la o virgulă de-a ta, îți dai seama că nu poți să ai pretenții de la un anonim care dă replici la care doar el râde și e la nivelul la care se amuză că-și dă singur + și te înroșește pe tine în lipsa oricărui argument...era să zic neuron :)
-
Altă părere, joi, 10.11.2022 09:16
Ne poate spune fazanul cu RAV 4 în suflet, cu tabla cheală de la toyota, cu standardele de mașină de 2010, dacă mașinile de aceeași greutate pot fi comparate. Sau vorbim exclusiv despre câte scroafe încap RAV 4?
-
Enigmatrix, duminică, 13.11.2022 07:55
Benzinarul de 1.3 are tot această cutie multimodală ciudoasă?
-
Enigmatrix, luni, 21.11.2022 11:41
Am fost la Meridian să mă interesez de mașină. Motorul termic de1.33 va avea cutia X-Tronic de la Nissan.(Adică CVT). Partea cea mai nașpa este pozitionarea schimbătorului.(Un băț lung lângă un alt băț pe partea dreaptă a volanului cu șanse mari de acționare involuntară).Bleahhh. Incredibil cât de ușor se poate transforma totul în eșec(pentru mine).O mașină de vis cu schimbător de moskvich.Pe mine nu mă mai interesează.Baftă tuturor.
-
Jean Macroix, duminică, 27.11.2022 14:23
Slab! Dacă avea motorul de 0.9 ar fi fost un model reușit! Noroc ca este ieftin, altfel nu merita! Au revoir!
@ AM : nu înțeleg care ar fi motivul pentru care la modelul testat garda la sol sa fie de 180 mm comparativ cu cea a modelului standard din caseta tehnica de 227 mm ! Este o diferență enorma ! Ca doar nu o fi rahatul ala de baterie de 2kw sau motoarele electrice in podea! Daca este chiar adevărat, atunci este un motiv important în plus pe langa pretul aberant sa nu arunci banii pe varianta hibrida . Mai ales ca sigur scapi si de "performantele" mult patentatei inventii multimodale in ale transmisiei. Nimic nu imi pare mai aberant la un autoturism decat 200 cai pe care cutia sa nu stie sa ii puna la roata la viteze de peste 100 km/h. Cu ce m-ar incalzi pe mine ca posesor ca aceasta cutie este dezvoltata in-house si are 200 de patente ? Marketing de rahat ca sa ia banii la capcauni , adica " lasa ca fraierii la teste se plimba ceva prin oras si le scoatem ochii cu performantele pana in suta , apoi cand or iesi cu ea pe sosele ...'mnezeu cu mila, cine-i pune sa mearga peste suta ". Cum sa dai 40 k pe un Renault 4x2? Si de ce il comparati cu RAV sau alte modele cu 4x4 , cand asta nu are nici măcar ca si opțiune integrala ? Doar ca alea sunt hibrid " clasic" ? Nu e mai normal sa il comparati cu alte urbanisme d-astea chiar de la ei din Franța, gen 3008 spre exemplu ? Sunt in aceeasi clasa si au acelasi target de clienti, ce daca ala este Phev , nu e tot hibrid ? Sau si mai aproape de ei , din acelasi grup - Nissan Qasqai , de ce nu ? Vi se pare mai ok sa-l comparati cu RAV 4 / 4x4 ? Eu nu va mai înțeleg deloc ! Oricum, nu vad varianta hybrid sa aiba prea mare succes, probabil benzinarul de 1,3 sa aiba ceva sanse de vanzari . Vizual int/ext este lucrat îndeajuns de bine ca sa ia ochii clientilor de la pretul relativ maricel. Cat despre lipsa diesel-ului, ce sa zic, se pare ca intr-un final faraonicul 1,5 se pensionează, nu isi mai face loc prin portofoliul francezilor, și-a facut oricum treaba cu varf si indesat, odata cu el se incheie o epoca importanta din istoria Renault. A fost, cu bune și rele, un etalon in consum redus vs performante.