Motor / Transmisie
Noua generație Clio oferă atât motoare pe benzină, care dezvoltă de la 65 CP până la 130 de cai putere, dar și propulsoare diesel cu 85 CP sau 115 CP.
În acest test am avut ocazia de a ne întâlni cu varianta pe benzină de 1.0 litri turbo cu 100 de cai putere și un cuplu de 160 Nm. Este un motor care se mișcă foarte bine mai ales în oraș și până la viteze de până la 120 km/h. Practic, își face treaba foarte bine în mediul urban și se descurcă mai mult decât onorabil pe drumuri naționale. În regim de autostradă, motorul își cam pierde suflul după 120 km/h, chiar dacă accesezi modul Sport din meniul My Sense. Eu am folosit cu precădere modul Eco, asta fiind și recomandarea pentru economia de carburant.
Motorul este cuplat la o transmisie manuală cu cinci trepte, un tandem ce face ca noul Clio să se conducă foarte ușor. Opțional, e disponibilă și o cutie de tip CVT. Pentru cutia automată EDC, cu dublu-ambreiaj și șapte rapoarte, trebuie să vă îndreptați către propulsorul superior, de 1.3 benzină de 130 de cai putere. Am testat această variantă anterior aici.
Din ianuarie 2020, Clio a primit în premieră o versiune hibridă denumită E-Tech care este echipată cu un motor pe benzină cu patru cilindri de 1.6 litri acompaniat de două motoare electrice, dintre care unul joacă rol de generator și a primit numele HSG (High-Voltage Starter Generator).
Sistemul hibrid generează echivalentul a 140 de cai putere, iar Clio E-Tech este echipat cu o baterie de 1.2 kWh despre care constructorul francez afirmă că permite "până la 80% din drumurile urbane să fie realizate în regim 100% electric".
Trei teste cu Renault Clio scrise de trei jurnalisti AM. Doua erau destule. @AM La "Nu ne-a placut" este portbagajul. Eu cred ca este butonul de deschidere al portbagajului, nu portbagajul in sine. "Portbagajul de 391 de litri reprezintă o valoare bună în segment, principala lui problemă fiind aceea că butonul de deschidere este poziționat imediat deasupra numărului de înmatriculare. Astfel, te murdărești ușor pe timp de ploaie." Mie imi place masinuta. Este frumusica si foarte buna de oras. Este draguta. Si culoarea masinii din test este foarte frumoasa. In capitala, Clio a inregistrat un consum de 8.1 litri si un consum mixt real de 6 litri pe portiuni de autostrada si trafic. Cam mult pentru cat de mica este. Dar, masina este chiar ok. Desi, masina asta este facuta sa stea de obicei in oras, pentru ca este de oras. Deci, consumul este important sa fie mai mic. In rest, masina asta va sta in oras si poate cateva iesiri din oras. Dar, consumul este important. Totusi, 8.1 litri este mult. Portbagajul este foarte ok si spatios. In general, subcompactele, au spatiu in spate, la picioare mai mic. Nu este chiar un dezavantaj. Datele de consum din fisa tehnica, nu sunt chiar reale. Intotdeauna va fi un consum mai mare. Mai ales in oras, in trafic. Pe Renault Clio, cel mai bine se potriveste albastrul, dar si portocaliul. Dintre cele trei teste, asta a luat nota cea mai mica. Si acelasi motor, 1.0 100 cai Man5, testat de Bogdan Mirica a luat 4.2 stele. Aceiasi masina, acelasi motor, aceasi cutie de viteze, dar testata de alt jurnalist. Ma indoiesc ca o sa aibe un an intreg. Din cauza Covid-19, vanzarile de masini au scazut foarte mult. Deci de vanzari, nu stiu ce sa spun. Interiorul este foarte dragut si interesant. E bine ca are incarcare prin inductie. Volvo nu are. Una peste alta, masina asta este foarte draguta si buna pentru oras, poate si cateva iesiri. Interiorul a fost imbunatatit, design-ul este mai frumos, farurile imi plac foarte mult. Este o masina chiar buna. Frumos si interesant, si testul, chiar daca este al treilea cu Renault Clio. Este foarte buna de oras. Varianta RS arata foarte bine. Foarte agresiva si cu tendinte sportive. Este interesant de agresiva, de... 11.8 secunde 0-100 km/h, foarte inceata se pare. Viteza maxima este foarte buna, dar putea sa fie mai fasneata. Dar,100 de cai sunt suficienti. Este bine dotata. Pretul este ok.