Consum
Soluția de propulsie propusă de Renault are avantaje clare în mediul urban. Acolo, vei obține cifre de consum record. Însă, și în afara orașului poți păstra valori bune, dacă ești atent cu pedala de accelerație. Dar haideți să vă povestesc ce valori am obținut eu în Belgia și cum.
Am plecat dintr-un Bruxelles „zidit” la orele dimineții, cu aproximativ 20 de minute scurse într-un ambuteiaj pe autostradă. Apoi, lucrurile s-au mai dezghețat și am reușit să văd cum e pe la 120 de km/h. Ultima parte a testului s-a desfășurat pe drumuri virajate din zona rurală. Acest traseu mixt, care a alternat diferite provocări, mi-a adus o valoare de 4.8 litri/100 de kilometri, nu departe de valoarea oficială, promisă de Renault: 4.2 litri/100 de kilometri.
Ca să mai ajut valorile bune și să contribui la încărcarea bateriei, am ținut levierul transmisiei în treapta B. Asta a însemnat recuperare a energiei de fiecare dată când am ridicat piciorul din accelerație. Nu vă gândiți la o decelerare puternică. E suficient cât să te ajute să conduci puțin mai anticipativ în oraș.
Dacă ne uităm în segment, vedem că alternativele hibride nu sunt atât de numeroase și vin din Japonia. Toyota Yaris și Honda Jazz vin cu propulsie hibridă comparabilă și promit 3.9, respectiv 4.7 litri/100 de km. Deci, Clio e undeva la mijloc.
Superba masinuta. Varianta Alpine e senzatie. Consumul acela pe benzina e intr-adevar incredibil. Bravo Renault! Ati reusit sa mentineti pe piata o solutie excelenta. Vorba americanului: Never change the winning formula!