Interior
Dincolo de portierele noului Skoda Kodiaq o să descoperiți cea mai atractivă Skoda din câte s-au făcut. E un soldat universal extrem de îngrijit și meticulos, care a avut grijă să își împacheteze echipamentul cât se poate de militărește. Poate de aceea designul nu este unul neapărat emoțional, la nivelul întregului habitaclu.
Trebuie să notăm ergonomia exemplară, mai ales la nivelul comenzilor pentru climatizare, care au fost orientate acum în sus. Pentru comenzile pe volan aveți însă nevoie de o ușoară acomodare.
Cu ce nu va fi nevoie de acomodare? Cu spațiul interior. Este atât de generos încât veți avea impresia că sunteți în sufrageria de acasă. Spațiul este generos pentru pasagerii față și exagerat de mare pentru cei de pe locurile din spate.
Dacă optați pentru al treilea rând de scaune (Kodiaq este primul model Skoda cu șapte locuri), încep compromisurile. Podeaua înaltă îi va face pe cei de pe al treilea rând de scaune să stea cu genunchii destul de ridicați. Chiar dacă bancheta de pe al doilea rând poate glisa pe o distanță de 18 centimetri pentru a ușura accesul și a mări spațiul.
Prin urmare, pe al treilea rând de scaune vor sta confortabil doar copiii. Adulții, doar în caz de forță majoră.
Dacă vă mulțumiți cu doar cinci locuri primiți și cel mai mare portbagaj din segment: 720 de litri și 2065 de litri când bancheta spate este rabatată. Este incredibil de mult spațiu. După orice fel de criterii de evaluare. În plus, există o mulțime de soluții de stocare și fixare a bagajelor.
Iar dacă mergeți la Ikea și aveți de transportat obiecte lungi, nu vă faceți probleme. Scăpați de scaunul pasagerului dreapta și puteți introduce obiecte de până la 2.8 metri.
Sunt și o mulțime de spații de depozitare în interiorul noului Kodiaq. De la buzunarele ușilor în care încap chiar și sticle de 1.5 litri, până la spațiul pentru telefon, cel ascuns sub volan și cel din cotieră. Nu mai vorbesc de cele două torpedouri, la fel de generoase.
Trebuie notat și faptul că noul Kodiaq dispune și de un nivel de rafinament cu care Skoda nu ne obișnuise până acum. Habitaclul este izolat fonic destul de bine, iar la viteze mari, de autostradă, doar zgomotul de vânt este ușor perceptibil dacă nu folosești sistemul audio.
Plasticul folosit este și el de calitate, moale și prietenos. Alternează însă cu zone unde este ceva mai tare.
stiam ca DSG-ul are 7 trepte