Tehnologie

4.0

La interior regăsim, nu două, ci trei display-uri principale. Unul este cel al instrumentarului de bord digital și are o diagonală de 12.5 inch. El este integrat în bord și include un display LCD de 4.2 inch pentru calculatorul de bord.

Avem apoi ecranul central al sistemului multimedia, de 9 inch. Sistemul are un meniu simplu, chiar prea simplu, aș putea spune. Are conexiune Apple CarPlay și Android Auto, dar am observat o întârziere destul de mare, mai ales când rulează o aplicație din Apple sau Android. Spre exemplu Waze.

Coreenii de la SsangYong au renunțat la butoanele fizice pentru sistemul de climatizare. În schimb au montat un ecran de 8 inch care integrează toate funcțiile acestuia, o configurație pe care o întâlnim, spre exemplu, la Audi Q8.

Nu spun că este neaparat un lucru rău, dar îți cam distrage atenția de la drum dacă vrei să modifici temperatura, sau să pornești încălzirea în scaun, în timp ce conduci.

Am menționat deja zona de încărcare prin inducție pentru telefonul mobil, iar în imediata ei apropiere ai și două porturi USB-C. Tot două porturi au la dispoziție și pasagerii din spate, așadar noul Torres oferă destule opțiuni de a-ți alimenta cu energie dispozitivele inteligente, fie ele telefoane sau tablete.

Nu lipsește priza de încărcare la 12V, montată în cotiera centrală.

  • mikkik, vineri, 05.01.2024 16:25

    Toyota RAV4, "melcul grupului" - cum spuneti voi, e de fapt cea mai rapida din comparativ, cu 8.1 secunde pentru 0-100 km/h. Nu stiu de unde ati scos 11 secunde.

  • adi_10, vineri, 05.01.2024 17:49

    @mikkik - te ambalezi degeaba, 8.1 secunde prinde versiunea full hybrid cu motor de 2.5 litri. Versiunea pe benzina de 2L, la fel cum scrie si in test, prinde suta in 11 secunde. Oricum am facut test drive cu Torres, am fost impresionat de calitatea scaunelor si cam atat. Nici nu intra la programul Rabla, nefiind nici macar mild hybrid.

  • [email protected], vineri, 05.01.2024 18:44

    4x4 este zgomotos în habitaclu de la 70km/ora, pe lateral nu sunt senzori de detectarea obstacole..iar cei 191km/ora nu-i prinde nici daca este panta și bate vântul din spate..(doar 180 km /ora pe autostrada..)

  • Robinson, sâmbătă, 06.01.2024 08:22

    Are destul de multe minusuri(fără hybrid, ssangyong nici nu vrea sa audă de asta, doar full electric sau full termic; valoare mica de revanzare, nimeni nu vrea sa ți-o cumpere; consum mare pe acest motor, calitatea interioarelor nu prea e reușita)

  • adig01, sâmbătă, 06.01.2024 19:58

    Foarte scumpă. Îți iei orice la banii ăștia. Rav4 hibrid sau kodiaq 2.0Tsi 4x4 style (cu matrix led etc). Prețul corect ar fi de 30000 și puțin. Consumul e exagerat.

  • alex_cu_a_mic, luni, 08.01.2024 02:59

    Hard sell. Consumul e de Tuareg 3 litri diesel.

  • Mircea Badea, luni, 08.01.2024 04:00

    iar vorbim de prostiile de suv-uri?!

  • ds, luni, 08.01.2024 08:42

    Nu știu de ce, dar îmi aduce aminte de o chinezărie no name dintre multele mașini chinezești. Aș zice pas pentru că: - Schimbările dese de acționariat/falimente nu-mi inspiră încredere. - Cred că reprezentanțe/service-uri în România sunt cam spre minim. - Consumul enorm pentru un 1.6 litri. - Preformanțe modeste. - Preț. La prețul de plecare 28.950 ai multe opțiuni, iei noul Duster hybrid de exemplu. La 42.470 preț maxim nici nu mai zic ce variante ai. - Servisare, garanții? - Reglarea ac/incălzire pe touch screen? Nu, mersi!

  • Nsrei, luni, 08.01.2024 10:08

    Era o vreme când sangyong ăștia făceau niste mașini tare urate, dar cel puțin grupul motopropulsor era de Mercedes. Acuma cu motorul asta mic pe benzina o sa consume mult

  • eu, luni, 08.01.2024 11:11

    aprob si eu pe cei de mai sus, sunt 3 lucruri mari si late care o fac de necumparat: 1. consumul ridicol de mare, trebuie sa fii nebun sa accepti asa ceva in 2024; 2. stilul pare prea din topor si aspectul frontal imbufnat care aduce a broasca abia trezita din somn - prin comparatie, noul duster e capodopera de design; 3. preturi prea mari fata de ofertele concurentei si apoi daca vrei s-o vinzi peste niste ani, nu scapi deloc usor de ea, trebuie sa lasi foarte mult la pret - devalorizarea e uriasa pentru marca asta.

  • PMC, luni, 08.01.2024 17:14

    Masina asta are nevoie de Diesel. Trebuie sa fii rau dus cu pluta sa iei o masina fara renume cu un asemenea consum.

  • @gigimintecaporcu, sâmbătă, 13.01.2024 11:44

    https://www.youtube.com/watch?v=_M1AJKC7VPU 197 km/h... cu imagini