Calitate / Pret

4.0

Prețul a fost întotdeauna un argument foarte solid, când a venit vorba de comparația cu principalii concurenți direcți. Ok, știm deja că la performanțe Vitara Strong Hybrid stă ceva mai slab decât restul, însă când afli că prețurile încep de la 23.810 euro, parcă te gândești de două ori care e cea mai bună alegere. Asta pentru că rivalii au ajustat prețurile astfel încât să facă această comparație foarte interesantă.

Toyota Yaris Cross are un preț de pornire de 23.660 de euro în România, în timp ce Renault Captur E-Tech pleacă de la 23.200 de euro. Așadar, dacă în trecut Suzuki avea cea mai accesibilă ofertă de pe piață, indiferent de segment, iată că lucrurile s-au schimbat.

Modelul testat de noi a fost, însă, mai scump, fiind vorba despre o echipare de top. Cu un preț de 29.730 de euro, lucrurile sunt departe de punctul inițial de plecare. Ce e interesant de notat, însă, e faptul că, pentru un nivel similar de echipare, celelalte opțiuni din segment ajung toate mai scumpe decât ce oferă Suzuki.

Incluse în acest pachet am avut faruri LED, sistemul multimedia, scaune încălzite, comenzi pe volan, iluminare ambientală, senzori de lumină și alte elemente, care la alții trebuie adăugate din lista de opționale.

  • r, luni, 31.10.2022 11:00

    De la 16.000 euro când s-a lansat până la 23.000 acuma când se dă forțos (pardon strong, deși atunci avea 120 C.P. nu ca acum 115) înseamnă că s-a scumpit cam cu 45%. Doar coreenii de la ssangyong care le fabrică numai la ei se pare că nu au aflat ce se întâmplă în Europa.

  • Dombre, luni, 31.10.2022 11:46

    Aproape 30000 de mii de euro pentru o masina cu un interior mai slab calitativ ca un Duster. No thanks.

  • alex_cu_a_mic, luni, 31.10.2022 11:49

    @r Si acum Vitara incepe de la 18k euro cu 1.4 turbo mild hybrid. Dar e un model spre sfarsit de cariera intrecut in multe aspecte de actualul Duster. Insa echiparile scumpe ale modelelor ieftine rareori sunt o afacere buna.

  • ds, luni, 31.10.2022 13:38

    Mai pe scurt: nu rupe gura târgului. Probabil inferioară ca grup motopropulsor Boosterjet-ului. Și asta și datorită cutiei SMT. La 6+1 trepte manuale cred că ar fi fost altceva. Sincer, decât pseudo-hibridele astea care te ajută doar la plecarea de pe loc ssu ceva de genul ăsta, mai bine un Duster TCe 130 sau 150 cinstit.

  • Enigmatrix, luni, 31.10.2022 17:46

    O mașină dezamăgitoare pe aproape toate palierele analizate mai sus în articol. Unica lor șansă pe viitor e să producă toyote rebrănduite. Dacă și numai dacă va dori și Toyota.Altfel vor face carieră doar la indienii din asia.(Indienii noștri vor bemveuri diesel de la Germania,boss.)

  • Moldovean, luni, 31.10.2022 21:06

    Vânzări Europa Duster 2018-2021 - 684.599 unități Vitara 2018-2021 - 248.500 unități Sursa: CarSalesBase

  • Catalin, luni, 31.10.2022 22:51

    Usile si hayon-ul se inchid greu cam la toate Vitara, este o chestiune ce apare descrisa mai ales de proprietari. Speram ca la facelift sa rezolve acest aspect, insa se pare ca nu este asa. Prin comparatie, la S-Cross usile se inchid mai bine si fara sa fie nevoie sa fie trantite. Probabil ca motorul de 1.5 102 CP a fost preluat de pe Jimny (are tot 1462 cmc). Cu mici diferente la capacitate si cuplu, un motor de aceeasi putere echipa mai demult Suzuki Swift (avea 1490 cmc si tot 102 CP). In concluzie, un model slab si scump. 1.4 Boosterjet pare sa fie inca motorul potrivit pentru aceasta masina. Cata vreme nu-l vor ''sugruma'' si pe acesta cu tendintele ecologice. Sper ca viitorul Vitara sa se prezinte mai bine decat actualul. In alte tari, Suzuki au si alte modele, printre care si Grand Vitara. Iar pe Swift exista si motor de 1.5. Doar la noi se poarta ecologia... Daca Suzuki vor monta motoare din ce in ce mai stoarse de resurse, pe viitor voi cauta altceva in domeniul crossover. Sper sa nu modifice din nou si pentru a doua oara 1.4 boosterjet, care deocamdata este ok dupa prima modificare de putere.

  • Flu flu, marţi, 01.11.2022 09:13

    269 litri are portbagajul?! Ăștia-s cu capul?

  • Nae, marţi, 01.11.2022 09:55

    In concluzie, o masina proasta. Cutie de viteze "robotizata" cum auzeam pe vremuri, consum mare, performante slabe (13.5s), dar se numeste HYBRID. O masina care lasa de dorit la orice in afara de siguranta. Portbagaj de 289 de litri? Exista ceva mai mic?

  • Andrei, marţi, 01.11.2022 10:48

    Da, toti cei de mai sus aveti dreptate, masina este slabuta si usor invechita. Duster in versiunea actuala este net superior din toate punctele de vedere. Insa mai exista si oameni care apreciaza Vitara, mai ales pentru ca este surprinzator de spatioasa la interior pentru cat de adunata este la exterior. Un coleg de-al meu de servici are acum Vitara, dupa ce a renuntat la un Puma aproape nou (avea doar 8000 km) cu care nu s-a putut acomoda deloc, dupa spusele sale cele mai deranjante fiind spatiul interior inghesuit, ergonomia anapoda a bordului si functionarea rudimentara a cutiei si ambreiajului. Vitara ii convine mai mult, mai ales pentru spatiul interior si comenzile amplasate mai logic si trece cu vederea plasticele slabe sau consumul marisor. Sa nu ne facem iluzii, in zona asta de preturi multe masini sunt slabe la calitatea finisajelor, antifonare, performante, tehnologie. Fiecare trebuie sa isi aleaga compromisul care i se potriveste cel mai bine si sa accepte de la bun inceput ca masinile astea vin cu o gramada de alte neajunsuri pe alte parti. Sau faceti ca mine, poate corect poate gresit, la bani similari alegeti-va o masina premium fara astfel de probleme, dar bineinteles rulata (neaparat nu in Romania) si cu riscul asumat de la bun inceput ca va cere pe parcurs anumite sume de bani pentru schimbat piese.

  • Chera Robinson, marţi, 01.11.2022 15:02

    Suzuki, masini facute pentru batrani cu performante destul de mediocre, cu bord plicticos, invechit si plin de plastice..

  • ironR, joi, 03.11.2022 11:40

    La vremea ei mi-a placut versiunea 4x4, AT, 1.6 NA, am facut TD dar a fost insuficient spatiul pt nevoile mele. O configuratie foarte fiabila, o puteai lasa mostenire. Inclusiv in 2022 manuala suna mai bine ca robotizata.