Tinuta de drum
Suspensia folosită de modelului Auris Hybrid este una gândită pentru drumuri perfecte. Ceea ce nu este cazul la noi în țară.
Pentru denivelările noastre de zi cu zi, suspensia este prea rigidă și chiar zgomotoasă. Ar fi fost de apreciat o suspensie reglată pentru ceva mai mult confort. Reversul medaliei este că Auris devine o plăcere atunci când mărim tempo-ul și alegem modul sport. Pentru un model cu propulsie hibridă, viraje pot fi abordate chiar sportiv, iar direcția este suficient de comunicativă pentru ca cel de la volan să se simtă fericit.
-
vianu, luni, 07.12.2015 13:05
probabil s-au referit la modul de conducere, ceva mai altfel decat restul ofertei. Daca n-ai condus un hibrid de la toyota insemna ca numai "avem" ce spune si "ne" aflam in treaba.
-
Kap, luni, 07.12.2015 13:44
"noul VW Golf GTE se laudă cu o medie de 1.6 litri/100 km". Eu n-aș fi putut să înghit chestia asta nici dacă Golf GTE era o motocicletă. Și am bănuiala că e vorba de primii 100 km. Dar ce să creadă cineva neavizat? Păi la 1,6 consum rezultă că VW e dumnezeul motoarelor! Și iar nu pot să nu mă întreb: e o scăpare intenționată sau nu? Altfel, ce să zic: o mașinuță de talia și consumul lui lui Clio, dar la preț de Octavia.
-
rotila, luni, 07.12.2015 15:30
@AM "CVT cu un singur raport variabil de transmisie" profesor daca erai si nu ziceai mai bine
-
Ilici02, luni, 07.12.2015 20:22
@Kap E vorba de Golful strict electric care are un consum echivalent benzina de 1.6%. Daca-mi amintesc consumul era undeva la 11-12kw/h. Pentru ca oricum ai privi electricele si clasicele, ambele utilizeaza energie pentru miscare. Energiea electrica poate fi convertita intr-un echivalent benzina si invers benzina poate fi convertita intr-un echivalent de energie electrica. Extragerea energiei din benzina se face la un randament de aproximativ 35-40% de aici si diferenta destul de mare de consum dintre electrice si termice. Daca am extrage cu eficienta 100% energie din benzina (lucru demonstrat ca imposibil), un Golf pe benzina similar GTE-ului ar consuma cam 1.6% si probabil n-ar exista masini electrice. Cauta pe net despre eficienta proceselor termodinamice. Lucrurile-s fascinante.
-
mecanicul vesel, luni, 07.12.2015 21:29
ALIEN defineste exact aceasta marca .... hai cu manutele rosii , posesori de *jermane supreme* !
-
Sam93, marţi, 08.12.2015 03:44
@Ilici Ce aberatii vorbesti mai Ilici? Golful GTE nu-i nici un strict electric. Este un plug-in hybrid cu motor de 1.4 benzina. Si consumul declarat este total aberant pentru ca bateriile se termina repede si motorul ala pe benzina o sa consume de rupe. http://www.caranddriver.com/reviews/2015-volkswagen-golf-gte-review
-
seat, marţi, 08.12.2015 06:34
ar trebui spusa si greutatea. cam mica vit maxima. suspensiile inteleg ca sunt f bune.
-
vianu, marţi, 08.12.2015 10:14
@ilici02 spui corect acolo doar ca acel 1,6% e in primii 100km, caz ideal in care acumulatorii sunt full si motorul termic este prea putin folosit. Chestie de marketing folosita de toti cei care au plug-in pe piata. asa se face ca sifonierul ala de 2 tone jumate cu 4 cercuri drept sigla are un consum de 1,7% motorina...bucuria unei cunostinte care vrea sa-si cumpere asa ceva pentru ca, nu-i asa, consuma infim.
-
razorsbk, marţi, 08.12.2015 13:27
Am o intrebare: Cati kilometri poate merge strict in modul EV ?
-
relitatea e naspa, miercuri, 09.12.2015 13:05
cam 3, e hibrid nu masina electrica
-
biluta28, joi, 21.01.2016 19:17
Am testat-o si eu exact pe aceasta pacat ca nu pot pune poze...am ramas cu gândul la ea aprox.600 km cu juma de rezervor aprox 20-25 litri benzina...calatorului ii sade bine cu drumul... referitor la suspensie eu nu am simtit-o ... rigidă și zgomotoasă... poate depinde si de ce alte masini ai mai condus...in schimb am simtit si eu disconfort la luneta foarte îngustă..dar in ceea ce priveste parcarea a fost ok piuie chiar daca nu se vede bine in camera deci nu sunt sanse sa gresesti...de asemenea foarte de folos GPS -ul...
Coolness efect: interesanta. Daca si asta e o masina interesanta, inseamna ca nu mai avem proprietatea termenilor...