Motor / Transmisie
Una dintre modificările majore aduse noului Avensis sunt motoarele diesel noi. Toyota a decis să înlocuiască unitatea de 2.2 litri cu două propulsoare noi de origine BMW. Primul este motorul de 1.6 litri și 112 CP care a fost testat deja de colegul Sebastian, iar al doilea este o unitate de 2.0 litri și 143 CP prezentă pe mașina de test de azi.
Noul motor diesel de top este unul potent, cu suficiente resurse. Puterea de 143 CP este atinsă la 4.000 rpm, iar cuplul de 320 Nm este disponibil între 1.750 și 2.250 rpm.
Singurul lucru care poate fi reproșat acestui motor este că nu e foarte rafinat. S-ar mai fi putut lucra un pic la insonorizare, pentru că e destul de "vocal". Noul motor a fost asociat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Transmisie cu o cutie etajată corect, care ajută motorul să-și etaleze resursele. Dacă unitatea de 1.6 litri a fost gândită pentru economie, versiunea de 2.0 litri oferă un pachet complet și va fi probabil preferată ca mașină de companie de clienții mai pretențioși.
-
fumatu', miercuri, 20.01.2016 12:43
Madalescu_G ce se intampla domnule? pun astia japonejii motoare de bamweu pa tohote, care-i treaba, lumineaza-ne, sunt oribilat complet, Citez: mototul de 2 litri nu e foarte rafinat, ce fac frate japonezii nu il aduc la perfectiune sa il alinieze la inaltul lor standard de calitate? lumineza-ne.....
-
Madalescu_Georgian, miercuri, 20.01.2016 12:49
@mecanicul vesel, Salutare ! Ma bucur sa te revad. Si eu sunt posesor tot de Avensis T25 . Doar ca una este pre-facelift de 2.4 i 16V D-4 163 Hp si alta facelift de 1.8 VVT-i 129 Hp. Masinile merg absolut impecabil. Le-am achizitionat de noi pe persoana juridica ( deh...... trebuia sa ma scad de TVA ) . Ambele nu au foarte multi km rulati. Prima avand putin peste 100 mii, iar a doua aproape 52 mii , asta fiindca mai detin si o a treia masina ( dar nu de la Toyota ). Dupa parerea mea modelul T25 ramane cel mai ''european'' Avensis . Iar calitatea materialelor ( asta dupa ce am testat si modelul de fata ) din T25 mi se pare mult mai ridicata decat acest Avensis de ultima generatie. In primul rand, am mai spus-o si o mai spun. Consola centrala, respectiv zona climatizarii si sistemul audio sunt cu aspect de aluminiu~ la cel testat rama este din plastic ieftin, la T25 ai atat scrumiera cat si priza pt locurile din spate ~la cel testat sunt inexistente, etc. Per total, noul model arata mult mai bine ca banalul si anostul VW Passat B8 DieselGate....., pardon TDI am vrut sa zic. Lasand gluma la o parte si pe VW in plata amenzilor, asa cum a zis si @Andy, o zic si eu . Singurii competitori cu adevarat abili in acest segment sunt : Mazda 6, Kia Optima si Renault Talisman. Skoda Superb~ e o masina mai frumoasa ca Passat dar mult prea inferioara, Ford Mondeo ~ o masina deja depasita ( in state a aparut deja Fusion facelift ) , Opel Insignia ~ un sedan aratos care impune atat eleganta cat si dinamicitate, dar deja e la final de cariera , sper ca viitoarea generatie va arata exact ca un Daewoo LaCrosse aka Buick , adica luxos. Hyundai i40 ~ o limuzina fabuloasa net superioara unui Passat b8 , dar inferior fratelui Coreean Optima mai nou aparut, etc. @fumatu' , Nick-ul tau iti descrie perfect propriul caracter . Te imbraca excelent. Apropo : Ce fumezi ca sa intru si eu in filmul tau ? :))))
-
@Mada, miercuri, 20.01.2016 13:04
Daca japonezii sunt "cei mai cei", atunci de ce te lauzi ca T25 e "cel mai european"? Asta ar trebui sa fie un aspect negativ :-DDDD
-
Madalescu_Georgian, miercuri, 20.01.2016 13:24
@fumatu, Nu stiu care din noi doi nu are argumente. Dar e clar ca ai fost off topic in prima postare .Intr-o tara civilizata, o lătură ca tine ar fi fost banata. Dar dehh..... Traim in Romania, si asta ne ocupa tot timpul ( vb lui Mircea Badea ). ''anonimul frustrat'' . Chiar ma gandeam, cand va aparea si un ''expert'' ca tine . Aspect negativ ? Incercam sa ma adaptez la ''profesionalismul'' jurnalistilor auto. Ceva ''on topic'' ai ? Sau ai de gand sa behai tot timpul ?
-
S, miercuri, 20.01.2016 13:30
Ce o ajuns lumea. Toyota cu motor de bmw... auzi acolo.
-
@S, miercuri, 20.01.2016 14:01
da' de mercedes cu motor de logan,pardon de reno ai auzit?
-
dan_grc, miercuri, 20.01.2016 14:02
Lovitură mai dureroasă pentru Mădălina nu există, Toyota cu motor Bmw, singura consolare rămâne votul multiplu la propriile comentarii, dar eu cred că nu realizează încă ce s-a întâmplat :)
-
@dan_grc, miercuri, 20.01.2016 14:15
nu realizeaza normal, si acuma plange, lasati-o sa planga sa-si inece amarul :)
-
Ilici02, miercuri, 20.01.2016 14:22
Au imprumutat motorul de la BMW pentru ca inafara Europei nu au ce face cu un diesel. Iar volumele europene de vanzari nu justificau dezvoltarea in-house a unor motorizari proprii. Ieuropa asta-i atipica si impune masuri atipice. Mie-mi place un pic Avensisul si in realitate arata si mai spectaculos.
-
tractor, miercuri, 20.01.2016 14:40
Impropriu spus Toyota cu motor de BMW. Mai corect ar fi Toyota cu motor de Pegeout.
-
@Mada, miercuri, 20.01.2016 14:45
anonimul nu e frustrat... e chiar bucuros ca poate rade de dublul tau standard; ba e bine sa fie europen, ba nu :-DDD ce sarac ar fi automarketul fara tine;-) pe inexorabil il urmaream pt stilul lingvistic nemaipomenit si pe tine pt ineptiile pe care le spui si fanatismul orb ilogic fata de japoneze; ma mir ca nu te urasti pe tine ca nu esti japonez :-DDDD
-
vianu, miercuri, 20.01.2016 15:10
- vizual mai poate spune cineva ca nu sunt originali, ori ii copie pe europeni, ori ca sunt pur si simplu plictistori? Think not! - mecanica? @Ilici02 explica de bun simt care e treaba. Intelegerea Toyota -- BMW trebuie sa aiba avantaje de ambele parti, indiferent cat de castigatii unii fata de altii au impresia unii dintre noi. Te apuca rasu' cum se explica ca BMW nu stie sa faca tehnologie hibrida ori toyota motoare diesel. It's all about money!! Personal incepe sa imi placa si chiar daca pozitia la volan tot nu am reusit sa o gasesc, ambianata e chiar ok, feelingul in schimb....mai molcom.
-
Madalescu_Georgian, miercuri, 20.01.2016 16:20
@Dan Grecu Singura ''consolare'' ramasese comentariile tale ''iscusite'' mai ''expertule''. Atat de ''expert'' incat ar fi trebuit sa stii ca motoarele diesel de pe Avensis nu este facut ''in house'' de BMW. Acum alimenteaza epede o berica si un carton cu mici la carciuma, si scuteste-ne cu aberatiile tale. Sa realizez ce ? Am realizat deja ca esti deosebit de ''profesionist'' . Salutarile mele, ai grija cu ''factura la apa'' . Ma intrebv cu de nu te-au blocat, la ''off topicurile'' pe care de ai. Pana atunci fuguta repede pana in SUA, sunt Bembeu abandonate acolo de proprietari. Vor fi duse la reciclat, daca nu vor avea un proprietar cat mai curand.
-
Auto_Blender, miercuri, 20.01.2016 16:51
Siguranta, performanta, calitate,bla, bla, bla......dar Doamne cat e de URATA!!!!
-
LauCalin, miercuri, 20.01.2016 17:10
Sper ca masina sa fie la fel de solida ca primele doua generatii. Apropo, cred ca sunt singurul căruia i-a plăcut prima generatie. :)) Despre masina din test, îmi place cum arata (ciudat, asa-i?:))) si îmi place si pansa de bord mai simplista. In schimb, poza cu portbagajul îmi aminteste de sedanurile anilor '80.
-
Vali, miercuri, 20.01.2016 18:06
Dezamăgire totală. Am avut Toyota cu 1.4 D-4D de care am fost foarte încântat. Văzând însă noile motorizări nu mi-aș mai lua niciodată o Toyota diesel. Au avut motoare diesel fiabile și s-au spurcat cu cele de Bmw. Le dau perfectă dreptate să nu mai investească în diesel că nu mai e de viitor, dar în cazul ăsta să renunțe la comercializare mașini cu motoare diesel, nu să își strice reputația cu jeguri de motoare de la BMW care au probleme foarte multe.
-
Andy, miercuri, 20.01.2016 19:03
Vad pe aici ca lumea injura dieselurile BMW. Pai cele pana in 2l inclusiv nu-s PSA? Hdi-uri modificate pe care le folosesc Mini/BMW si Ford? Din cate stiu, hdi-urile sunt printre cele mai fiabile si performante diesel-uri.
-
Madalescu_Georgian, miercuri, 20.01.2016 19:25
@LauCalin. Foarte ''profesionista'' afirmatia ta. Intr-adevar , si mie poza cu portbagajul VW jumate netapitat cat si bratele care il ridica imi aminteste de sedanurile Dacia 1300 . Acelasi lucru il pot spune si despre usile VW-urilor Jetta fara cheder ...... Vrei demonstratii ? Am sa-ti trimit, stii tu unde. Salutarile mele....putin profesionalism nu ar strica.
-
LauCalin, miercuri, 20.01.2016 19:34
Madalescu, te rog sa nu te mai obosesti sa-mi răspunzi ca o faci degeaba. Este ultima data când iti raspund la un mesj. Esti prea sensibil si te ataci usor, plus ca jignesti fără sa stii despre ce vorbesti, ci doar având impresia ca stii. Deci pace tie!
-
petrush, miercuri, 20.01.2016 20:12
toyota obtine in general consumuri convenabile bmw seria 3 la fel. si atunci de ce avem consum 8 l in localitate. nu cumva testul s-a facut dupa ninsoare dar inainte de deszapezire ? aveti alta explicatie ?
-
lorinczi.thomas, miercuri, 20.01.2016 20:20
Interesant, prima si a doua generatie au cate 6 ani, iar actuala are deja 7 ani si inca trag de ea.
-
inexorabil, miercuri, 20.01.2016 20:42
Eu ȋncerc să “vizionez” doar mașina…Prima etapă: galeria foto. Mă impresionează faptul că nu mă impresionează mașina, care mi se pare “croită” ȋn spiritul epocii…Să dezvolt ideea? Se subȋnțelege la ce mă refer. Dacă arhitectura nu este menită să mă “dea pe spate” (eh, ca de obicei…), mă surprinde, ȋn schimb, ambiția japilor de a miza pe motoare de BMW. Nu demult, Lau (Călin) a afirmat că Toyota n-a strălucit niciodată la Diesel-uri. Dar care Diesel poate fi plăcut și pentru cine? Altceva consider că este mai trist decât colaborarea cu BMW: cum de nu-i alarmează pe japi (Toyo, Mitsu, Subaru) faptul că veveul domină, despotic și nestingherit, WRC (o competiție care, astfel, va ajunge să se numească VWRC). Samurailor, ați uitat de glorioșii ani ’90? Bushido? Nu, ci bușiților!
-
@inexorabil, miercuri, 20.01.2016 21:16
Good ti have u back ! :-)))
-
Madalescu_Georgian, miercuri, 20.01.2016 21:20
@LauCalin, nu fi naiv. Tu fan VW te faci ca nu stii ceea ce zic ? Nasol, ''profesionalismul'' asta al tau :)))))). Imi da de banuit ! Repet inca odata poate ti-e greu sa citesti : -Jumate capac portbagaj netapitat+brate neimbracate -Usi fara cheder -Geamuri fara cheder ( se vede tabla la interior ) Si asta se intampla la mult iubitul tau Volzwagan. Iti arat si poze? :))) Salut @inexorabil. Stii ce zicea un citat al lui Dante Algheri ? ''Cele mai intunecate cotloane ale iadului sunt rezervate celor care isi pastreaza neutralitatea in vremuri de criza morala'' (Dante Alighieri, Infernul) .
-
LauCalin, miercuri, 20.01.2016 21:58
Sunt atât de fan VW încât mi-am luat un Mitsubishi Colt in loc de Polo. :))) Ok, continua. E gratis. ;)
-
LUCCI, miercuri, 20.01.2016 22:07
Privita din fata, zici ca e pt. fanii Star Trek. Mai aveau putin si faceau bara ca masca lui Darth Vader
-
Marius, miercuri, 20.01.2016 22:25
Din fericire Toyota nu se bazează pe vânzări diesel că altfel se alegea cu imaginea șifonată rău cu motoarele astea diesel de la BMW. Să se axeze pe hibride și hidrogen că o fac bine și cu succes. Dau lecții și sunt urmați de alții. La mașini de serie Prius e departe de orice concurența iar mai nou și-a făcut loc și Mirai. Bănuiesc că BMW va lua de la ei ce e mai nou, că ei nu prea au fost leaderi la nimic inovativ.
-
Madalescu_Georgian, joi, 21.01.2016 00:11
@LauCalin, HA-HA-HA , buna scuza asta : ''Sunt atât de fan VW încât mi-am luat un Mitsubishi Colt in loc de Polo'' ...... pai sa nu tragi o burta de ras ? Iar eu voi spune : ''Sunt atat de fan Toyota incat pe langa T25 mi-am mai achizitionat si un sedan compact non-japonez'' . Suna bine nu ? Serios, ca ma faci sa-ti pun la indoiala profesionalismul tau. Nu ai raspuns la ce te-am intrebat. Pe bune, e chiar rusinos ce a facut Toyota cu acest Avensis la partea de porbagaj ( loc foarte greu vizibil ), dar mai rusinos este ca in secolul 21 anul 2016 un producator care se respecta ( ma rog.... nu si pe clienti ) nu ofera cheder la usi si la geamuri + capota motor, pt o antifonare net superioara. Pe langa asta capacul haionului este partial captusit ( adica jumate ) ....... BULLSHIT. Eu n-am vazut la Corolla asa ceva cum vezi la Jetta .
-
Nelu.Pantofaru, joi, 21.01.2016 09:42
Sincer, e chiar mica nota pe care o dati acestor masini, cred ca merita mai mult atat la consum, interior cat si la performante. Nu cred ca exceleaza la multe capitole, dar sunt sigur ca exceleaza la calitatea interiorului, la fiabilitate si la consum. Pai ei spun ca nu a scazut consumul urban sub 8, pai e ideal consumul asta, eu cu Polo 1.4 TDI vara consum 5.5l/100km, dar la temperaturile astea de -15 si de iarna, sare media la 8l/100km.
-
roco, joi, 21.01.2016 16:22
Eu din acest articol pot sa trag 2 concluzii: 1. toyota " etalonul" fiabilitatii a inebunit si renunta la fiabilitate cu un motor BMW 2. toyota stie mai bine decat "expertul" de pe automarket, si anume motorul de provenienta BMW e chiar fiabil. Cred ca concluzia #2 e mai plauzibila.Tu George, imi dai voie sa-ti spun George?...ce parere ai?
-
Andy, joi, 21.01.2016 18:47
@roco Motorul e de provenienta PSA. La BMW, Mini si Ford toate motoarele pana in 2 l (inclusiv) sunt PSA. La fel cum Merc are motoare de 1.5 dCI de la Renault. Normal, fiecare modifica un pic produsul final. La fel cum fac Gigabyte, Asus etc. cu placile Nvidia, ca sa fac o comparatie cu lumea electronica. Eu trag concluzia ca la motoarele normale diesel, pentru muritorii de rand, francezii sunt cei mai bazati, dupa care urmeaza GM+FIAT care au un holding impreuna si care produce motoarele lor mici diesel. Acum e normal ca Toyota sa nu-si bata capul, dupa cum zicea cineva mai sus. E mai simplu sa ia de la altii in conditiile in care majoritatea unitatilor vandute sunt pe benzina si hibride. Daca vand 5% diesel din alea 11 mil sau cate mai au in 2015...
-
Scorpionul.negru, joi, 21.01.2016 22:10
@Madalescu_Georgian Eu ti-am mai spus sa nu te mai obosesti sa ne scrii ca oricum ar fi nu suntem de acord cu tine pt. ca spui numai prostii in 99% din spusele tale. Drept dovada esti singurul din lista de comentarii care are comentariile ascunse ! BVO !
-
Anonim, vineri, 22.01.2016 08:14
@ Madelescu esti de groaza cu Toyota ta o fi masina buna nu zic nu dar nu crezi ca exagerezi ? Toate postarile tale ridica in slavi marca Toyota. Cu ce esti tu mai bun ca fanii VW pe care ii critici mai mereu ? Sunt si alti producatori unii vor alte marci fiecare face ce vrea cu banul lui
-
Catre autor, vineri, 22.01.2016 13:41
Mai profesionistule, citeste ce ati scis tot voi - Automarket despre Fordul de 2.0 TDCI si i-ati dat 4 stele la consum: "În condiții de exploatare fără menajamente, și cu o viteză de rulare care a depășit deseori 120 de km/h, versiunea testată de noi a consumat între 6.1 și 6.5 litri în afara orașului. În oraș, stilul de condus decent promite să te oprească la o medie de 8.2 litri/100 de kilometri. Cifrele oficiale, înscrise în cartea tehnică, promit un consum mixt de numai 4.8 litri/100 de kilometri. Comparat cu ceilalți rivali, doar Volkswagen Passat și Skoda Superb consumă ceva mai puțin. Opel Insignia este departe de valorile modelului Ford." Si daca tie iti place la Avensis motorizarea puternica de 143 CP, ce o sa zici de celelalte din clasa care la aceasi capacitate cilindrica au motoare de la 150 CP in sus. Si ar mai fi multe de spus.....
-
boldfrank, miercuri, 27.01.2016 10:09
Eu un singur lucru nu inteleg: motoarele diesel, si 1.6 si 2.0 sunt celebrele N47, care aveau problema legata de lantul de distributie, problema care nu e clar daca a fost rezolvata intr-un final. BMW pune acum o alta generatie de motoare diesel pe modelele sale noi, B47, dar ii vinde N47 Toyotei. Cum se pupa asta cu fiabilitatea presupus legendara a modelelor producatorului japonez, fiabilitate care este de altfel principalul argument de vanzare (USP) al modelelor Toyota?
-
rotila, miercuri, 27.01.2016 10:48
motoarele se numesc D-4D si poarta sigla toyota pe ele .nu stiu cine le poduce dar au fost revizuite de galbejiti.asa ca nu va faceti griji pentru primii 300 000 km. si ce-mi pasa mie ca masina ta va avea probleme tehnice .cainele moare de drum lung...
-
dgate, miercuri, 27.01.2016 19:21
ce i-ati facut lu' madalescu, e interzis total, chiar asa Madalescule un comentariu pozitiv nu ai si tu? iar vorbim despre hidoseniile toyota? rotila despre toyota si motoarele lor fiabile cred ca ai pus un 0 in plus...sau 2 de 0 in plus pana la prima rechemare :))) pana la urma s-au convins si asiaticii ca tot mai bune sunt motoarele din Europa .... nu va spune ceva asta?
Dragilor, azi asistam la o premiera in cazul unui test Toyota pe AM: finisarile interioare sunt la plusuri! Ca oferta e interesanta pentru ca pachetele la Toyota au preturi competitive, insa sincer designul e dubios, cu toate ca e realizat in Franta. Raman de parere ca in clasa medie la ora actuala creme de la creme sunt Mazda 6, Talisman si modelul nou de Optima. Poate si Mondeo. Passat si Avensis sunt cele mai neinteresante dpdv al designului. 508-ul e vechi, la fel ca surata C5 sau ca rivalul Insignia.