Tinuta de drum

4.0

Dacă te gândeai că un model precum Corolla Cross se va conduce ca un Corolla pe picioroange, nu te-ai înșelat. Este fix senzația pe care am resimțit-o pe parcursul experienței mele de la volanul noului model japonez.

Asta aduce câteva puncte pozitive și câteva puncte negative, în scorul total al acestei secțiuni. Partea bună? Ai confort sporit la bordul lui Corolla Cross. Amortizarea imperfecțiunilor din asfalt mi s-a părut mai bună decât pe Corolla, confortul resimțit la interior fiind superior. Mai mult, poziția mai ridicată la volan va fi, cu siguranță, pe placul multora, oferind o vedere mai bună asupra drumului. Tot aici aș include și garda la sol mai mare, care „îți ia cu mâna” stresul zilnic de a evita tot felul de denivelări suspecte.

Partea mai puțin bună este că vei avea mai mult ruliu dacă vrei să conduci sportiv, deși nici pe Corolla hatchback nu aș fi recomandat asta. Așadar, pentru potențialii clienți Toyota, lucrurile arată bine. Majoritatea celor care caută un SUV o fac pentru confort și poziția la volan, ambele fiind de partea lui Corolla Cross.

Poate te interesează să ieși puțin și în off-road, nu? Ei bine, versiunea 4x4, cum e cea din testul nostru, vine cu un motor electric pe puntea spate, care să se ocupe de asta. Acesta se activează doar în momentul în care sistemele mașinii simt că ai nevoie de ceva mai multă aderență. Cum era și normal, ai și un mod de condus dedicat, care îl poate activa manual. Teoretic, asta ar trebui să ofere un caracter destul de abil în afara drumurilor asfaltate, dar eu nu am testat abilitățile de cățărător.

Comenzile sunt și ele foarte ușoare. Servodirecția nu are feedback aproape deloc, dar pedala de frână este bine dozată. iar efortul necesar pentru a învârti de volan nu este niciodată prea mare, nici în modul Sport. Prin oraș îți va fi destul de ușor să conduci sau să parchezi noul Corolla Cross.

  • Banditos, miercuri, 15.03.2023 17:43

    4 stele la interior???? cu indulgenta...3 Plasticele, probabil rezistente, dar vizual sunt sub orice critica, or fi luate la 10 lei punga din targul de vechituri (nu s-au deranjat sa mai lumineze butoanele pentru inchiderea/deschiderea geamurilor), suruburi la vedere (vezi usa portbagajului) manerul interior de inchidere a hayonului e facut si ala in zgarcenie maxima (iti aluneca degetele in el), design ul interior e cel de pe Corolla dar "pa sarachie". La orice pas nu poti sa nu observi cost-cutting-ul. Daca faci exceptie (pentru unii probabil e usor - pentru mine nu) ca interiorul, unde chiar trebuie sa te simti daca nu rasfatat macar bine, este de-a dreptul o bataie de joc. Interiorul e ca unui Logan in versiune japoneza. Dinamic iarasi nicio emotie, merge...bine. Si concurenta la fel. Urcandu-ma in Cross parca m-am intors in timp, acum 10 ani, cand am testat Auris. O masina ok dar care nu se evidentiaza prin nimic. Exista alternative...

  • unuldinmultime, miercuri, 15.03.2023 17:46

    Corolla a devenit nepopulara pentru ca a ajuns sa coste 30.000 euro in varianta hatchback. Dar nu-i nimic, lasa ca acum oferim si o varianta cross, care sa coste 40.000 euro. Spor la cumparaturi !

  • eu, miercuri, 15.03.2023 18:30

    excelenta, in opinia mea, bifeaza peste tot unde e realmente important. o masina care garantat nu va da batai de cap 20 ani. o stii in parcare si uiti ca ai masina practic. ai nevoie sa mergi cu ea, te-ai urcat si te duce unde vrei discret fara mofturi si fara comentarii. p.s.: nu se adreseaza celor care vor o masina, frunzaresc disperati anunturile cu cazane audi si bmw din 2000-2005 si golfuri 4 si au doar 7000 euro toti banii.

  • Mike, miercuri, 15.03.2023 19:18

    Relevantă ..... (numai) benzină bagi în ea, 100% poluantă se cheamă că este !

  • Banditos, miercuri, 15.03.2023 20:29

    @eu la 45.000+ ai Sportage. Adevarat, turbo-ul ala pe un hibrid nu e ceva ce sa atraga in mod automat, dar ca unul ce detine un turbo si care in 200.000km nu a avut nicio problema cu un astfel de motor as fi mers, fara emotii, pe oferta Kia. Ca pachet general, la nivelul anului 2023, Cross e sub concurenta pentru ca sunt prea multe compromisuri pe care tebuie sa le accepti la masina asta. Si sa fim seriosi sa tii 20 de ani o masina....e cam mult.

  • arhitect, joi, 16.03.2023 09:22

    in gama asta de pret la cross over exista ALFA ROMEO TONALE, cu tehnica, designul la z; placerea de a one e bonus!

  • idic, joi, 16.03.2023 11:14

    Designerul de la Toyota e în depresie. Tigrul Kia zâmbește. :) Legendele fiabilității toyota au apărut de prin 2010. Mă îndoiesc că mai sunt valabile. Dealerii autohtoni abia așteaptă să încaseze mia de euro la revizia anuală. Bine măcar că e produsă în Tailanda și nu în Turcia.

  • eu, joi, 16.03.2023 11:21

    @Bandidos asa e, sa tii 20 ani o masina e cam mult, dar ea ar tine cuminte 20, daca si tu ai vrea sa o tii :)) iar daca tu nu o sa o mai vrei, o sa tina la urmatorul proprietar sau la cei de dupa. cunosc caz concret de toyota prius generatia 1 fabricat undeva prin 97-98 (sedanul ala ciudat) care este folosita zilnic ca masina respectivei familii si refuza sa se strice. proprietarul nu este nici pe departe vreun pasionat de masini sau vreun pretentios, a luat-o, la mana (presupun eu) a tz-spea, cand i s-a nascut primul copil strict de nevoie sperand sa nu se strice imediat si sa-l ajute sa isi rezolve macar cateva luni acolo treburile pe care un copil mic le presupune. in toamna asta ii intra la scoala si copilul cel mic si toyota aia tot nu cedeaza. a zis ca pana nu pica grav si sa nu se mai poata repara, el nu vede motiv sa o schimbe, desi e cea mai vechitura masina din tot cartierul. pentru oameni ca astia sunt toyotele si asa se construieste increderea intr-o anumita marca, care uneori duce justificat sau nu spre a se cladi un mit in jurul lor (toyota, honda, mazda). ca au plastice mai tari, mai aspre, e egal cu zero. eu inteleg si pragmatismul asta care pentru noi europenii pare cam extremist, dar dat fiind ca in lume se vand atat de multe milioane... si de la prima generatie de HSD, toyota a ajuns acum la cea de-a 5-a, tot mesterind si optimizand la sistem si eliminand pe parcurs elementele de uzura si pe cele cu potential de defectare. nu vreau sa para o pledoarie pentru toyota ce am scris mai sus. nu stiu daca eu mi-as lua un corolla cross, dar o apreciez. dar probabil as lua ca hibrid un qashqai cu sistemul lor e-power (cel diferit de e-tech de la renault) sau mai degraba, din clasa imediat superioara, honda cr-v care imi place foarte mult.

  • @tu, joi, 16.03.2023 11:26

    În primul comentariu blamezi proprietarii de cazane, iar apoi îți perii prietenii care dețin un prius din 97. Ceva nu e în regulă cu tine.

  • adi_10, joi, 16.03.2023 11:28

    cand am vazut primele poze cu aceasta masina (acum vreo 6 luni) am zis ca asta va fi urmatoarea mea masina. Intre timp m-am razgandit. nu poti cere 45k pe o masina de genul acesta. anul trecut cu 45k iti luai RAV4, care e cu totul si cu totul altceva. Am o intrebare totusi pentru Gabriel. Masina aceasta prinde suta in 7.6 secunde, performanta "decenta" dupa spusele tale + sa nu ne asteptam sa facem raliu cu ea. pai un 2.0 diesel de 150 cai prinde suta in 8 - 8.5 secunde, si pe oricine intrebi ti-ar spune ca e foarte bine. si atunci nu pricep cum un SUV hybrid cu consum de 5% care prinde suta in 7.6 secunde este ceva decent? Eu zic ca este extraordinar, nu decent. Sau cu ce comparam? cu un Touareg 3.0 diesel care prinde suta in 6.5 secunde si care iti consuma daca ii dai talpa 15%?

  • Banditos, joi, 16.03.2023 11:47

    @eu dupa ce ti-am recitit primul mesaj am presupus ca la asta te refereai...ca masina in sine tine 20 de ani. Nu contest, am o experienta fara surprize neplacute chiar in familie tot cu Prius. Asta iarna ma invarteam si eu in jurul unui cross/SUV. In ordinea preferinetelor: Qashqai pentru simplitatea sistemului hibrid si silentiozitate, Sportage pentru design si spatiu, Corolla pentru ca...Toyota, Tonale a fost razant in lista (bugetul maxim era depasit cu mult), CRV a fost si el pe acolo, dar noua generatie e/va fi cu adevarat mult prea scumpa. Am renuntat la ideea de cross cu toate ca de cel putin 1 an bazaim pe o astfel de arhitectura.

  • @adi, joi, 16.03.2023 11:53

    Termicele prind suta un pic mai repede față de estimările producătorului. Corolla Cross e aruncată în piață la 7,6, deși nu poate decât 8 în viața reală, și până la 60 km/h e mai lentă decât jumătate din parcul auto. :)

  • andrei, luni, 20.03.2023 13:41

    nu stiu ce liniste deplina auziti voi, ca daca nu se aude motorul se aud altele. e departe de o antifonare din clasa premium chiar si fata de un model premium cu motor termic, de exemplu.

  • theodor2004, luni, 20.03.2023 18:57

    Toate hibridele pe care le-am condus prind suta mai repede decât mașinile echivalente cu un motor termic ptr că sunt puternic ajutate de motorul electric. Nu mă îndoiesc că la Cross este la fel. Marea problema este pe autostrada, unde motorul electric te ajuta doar când accelerezi, apoi ramai pe motorul termic (care e un benzinar aspirat ce necesita sa îl ții în 7000 ture sa ai putere). Cei care vreți mașini hibride e bine sa le testați temeinic pe autostrada, că sa vedeți dacă sunteți mulțumiți de dinamica. In oraș sunt exemplare, așa este.

  • Banditos, miercuri, 22.03.2023 15:12

    @theodor2004 7000 de ture? de unde ai scos-o si pe asta?

  • theodor2004, vineri, 14.04.2023 20:18

    Din test drive. Cand acceleram puternic numai în zona roșie a turometrului stătea indicatorul de turație. Doar așa puteam ține ritmul cu celelalte mașini. În oraș, într-adevăr este altceva, dar hibridele nu sunt ptr autostrada

  • Gigi Spoitoru', joi, 20.04.2023 14:38

    Mașina asta se bate direct cu Seat Ateca și Skoda Karoq, nu cu cele enumerate.

  • Flu flu, joi, 20.04.2023 14:58

    La banii ceruți iau o Kodiak și-mi rămân și câteva mii de ceva plimbări. Doar ce-am văzut un Kodiak la 35k în showroom, benzină, manual, încălzire scaune, LED-uri etc. Dotări ok. Acolo și măcar spațiu gârlă, 700cmc de portbagaj, consum mediu cam 7,5(confirmat de altcineva cu automată), interior mult mai ok.

  • Claude, luni, 31.07.2023 22:42

    Mașinile pentru Europa sunt fabricate în Japonia, nu în Tailanda, se poate verifica. Am văzut eroarea pe Automarket.