Interior
"Are interior de Passat", a fost reacția pe care am primit-o de la majoritatea celor care au dorit să analizeze Arteon în perioada în care am avut în garaj mașina germanilor.
O informație corectă, pentru că Volkswagen a modificat foarte puține elemente din habitaclu cu ocazia "transplantului" acestuia de pe Passat pe fratele său de platformă și de segment.
Ce trebuie subliniat este însă că reacția a continuat aproape de fiecare dată cu "dar arată foarte bine, iar materialele par de calitate". Dacă mă întrebați pe mine, probabil că sunt exact reacțiile pe care au mizat cei de la Volkswagen atunci când au decis să producă această mașină în forma în care se prezintă ea în fața clienților astăzi.
Primul lucru pe care-l observi de pe scaunul şoferului este dispariţia (opţională) a ceasurilor clasice de bord în favoarea unui display care a devenit deja element comun în gama Volkswagen a ultimilor ani. Se numeşte Active Info Display şi este spectaculos și ultraconfigurabil. Spre deosebire de ceasurile de bord analog, noul instrumentar de bord îți oferă o gamă largă de variante de vizualizare a informațiilor utile la rulare. Partea interesantă este că, după ce vei găsi "formatul" pe gustul tău, îl vei lăsa activ probabil pe toată durata deținerii mașinii.
Dacă treci cu privirea peste bord, observi că, la fel ca la Passat, gurile de ventilaţie sunt integrate într-o baghetă care se întinde de la stânga la dreapta deasupra comenzilor de pe consola centrală. Este o soluţie elegantă, executată fără cusur, care va fi observată imediat de cei pentru care soluţiile practice şi cele estetice contează într-o măsură la fel de mare atunci când îşi aleg maşina.
Scaunele R cu tapiţerie mixtă piele/Alcantara mi-au adus aminte din nou de segmentul premium, în timp ce locaşurile dedicate sticlelor şi paharelor sunt acoperite de un capac retractabil împrumutat ca idee de la Volvo și care are rol de suport pentru telefoane, de exemplu. Dacă trecem peste aceste elemente, interiorul lui Arteon este unul clasic Volkswagen, ceea ce înseamnă că vei găsi imediat ce cauţi la nivel de comenzi. Implicit când vine vorba de display-ul gigant din centrul bordului de pe care comanzi, simplu, elementele tehnologice și funcțiile mașinii.
La minusuri aş trece apariţia câtorva elemente de calitate mediocră, cum sunt parasolarele frontale, şi grafica camerei posterioare, care transmite imagini de calitate "așa și-așa bună", vorba lui Gică Hagi. Nu vei avea însă probleme să folosește camera în scopul pentru care a fost concepută: să vezi obstacolele și să te oprești la timp.
Una peste alta, în Arteon nu te simți neapărat ca-ntr-un Volkswagen, ci ca-ntr-un Audi. Ceea ce nu e deloc rău pentru modelul nemţilor, dar ar putea să le dăuneze fraţilor premium din Grupul Volkswagen în contextul în care prețul modelului de gamă superioară e și el superior.
-
LLL, joi, 19.10.2017 10:19
Tdi si nu am mai citit restul articolului.
-
sandu, joi, 19.10.2017 10:45
deja la banii astia iti iei a6. masina asta nu e ceva wow la exterior. nu multi o plac.
-
Adrian, joi, 19.10.2017 11:14
@sandu: iti iei A6 chel. Atractivitatea, frumusetea, confortul unei masini se obtin din optionale. Alea te fac sa o vrei, nu echiparea standard cu un motor de la periuta de dinti. Dar sunt si multi snobi care isi cumpara masina standard, doar ca sa se dea domn.
-
yo, joi, 19.10.2017 11:19
....tot TDI....pentru ca nu gasesti masini de teste pe benzina. Dealer-ii nu aduc benzina pt ca nu e cerere :(
-
sandu, joi, 19.10.2017 11:29
@adrian: daca vrei fitze si figuri iti pui optionale. daca vrei o masina normala, un a6 cu 190cp(motor care nu e mic deloc) este arhisuficient. si ai conform cat vrei.
-
Andy, joi, 19.10.2017 11:36
Un VW mai cu personalitate, chiar daca aduce rau cu Talisman. Corect ce a observat Adrian: un model de volum aproape de top costa cat unul din aceeasi clasa dar premium insa chel. Discutii de genul de ce sa dai 30-33.000 pe un Passat, Talisman, Accord etc. cu motor de ~200 cp si echipare de top cand la banii aia iti iei Seria 3 am auzit in prostie. Ca Seria 3 are motor de 116 sau 136 cp si vine in echiparea de baza nu zice nimeni.
-
DanG, joi, 19.10.2017 12:27
Singurul repros pe care il pot aduce acestei masini e interiorul. Da, materialele sunt de calitate, dar e prea Passat si strica impresia lasata de exterior. Mie design-ul caroseriei mi se pare foarte frumos si foarte curajos, imi place chiar mai mult decat A5 de exemplu. Pentru cei care zic ca iti iei A6, se poate, dar e destul de chel. Din pacate in ziua de azi producatorii te forteaza sa platesti o gramada de bani pe dotari ca sa arate masina cat de cat ok. Diferenta intre nivelurile de echipare este colosala, la Vw de exemplu masinile in varianta Trendline arata ingrozitor, la Comfortline sunt plcute iar Highline sunt chiar ok.
-
@Andy, joi, 19.10.2017 12:27
Iar Talisman aduce a Passat, care a fost lansat inainte lui Talisman. Iar asta cum ca de aceiasi bani iti iei altceva... bravo, ati descoperit apa calda. Si in loc de Golf dotat Passat chel. Si loc de Passat dotat, poti sa-ti iei si A4 chel. Si in loc de A4 dotat, poti sa-ti iei A6 chel. Si in loc de Clasa S dotata, poti sa-ti iei Porsche 911 chel. Si in loc de 911 dotat... poti sa-ti iei Bentley chel. In concluzie: asa, si? :)))
-
Adrian C, joi, 19.10.2017 12:38
Da ! Pot spune ca este cel mai frumos VW de pana acum....dar mi l-as fi dorit sub alta sigla. NU stiu ... orice numai nu VW. Pretul e destul de mare tinand cont ca un Audi A5 un concurent mai apropiat de el, costa tot atat. Diferenta de cateva zeci de euro la pornire si cateva sute la veriunea full. Multi vor alege Arteon pt. felul cum arata....ceva mai frumos ca A5. Asta e avantajul lui. Am vazut unul gri cu pachet R line arata fabulos. Stopurile imi aduc aminte de E coupe nou....ceva fin si elegant zic eu. L-au reusit. O sa se vanda bine zic eu in ciuda pretului piperat pt. un VW...
-
boldfrank, joi, 19.10.2017 13:21
Exista deja in oferta si 2.0TDI de 190 CP cu DSG
-
~, joi, 19.10.2017 13:25
Eu sunt curios ce au facut baietii de la @Automarket de arata consum pe bord de 13.8% (Poza 11) :)
-
Kirotractor, joi, 19.10.2017 13:52
Vînzările-s totuși foarte slabe din martie încoace - mult și sub alea debile ale Giuliei, fără vreo urmă a efectului de noutate. În Europa zic, că-n SUA nici nu-i oferit (de ce oare?! ;-)) Cauzele pot fi două... hai trei cel mult: 1. O fi prea scump pentru ce oferă? 2. N-o fi chiar așa reușit stilistic cum susțin unii? 3. ...sau targetul de clienți vizați sînt prea conservatori și rămîn cu orice preț... dat în plus atașați de Audi - Mercedes - BMW? Cam toate combinate zic eu, nr.. 2 fiind însă preponderent ca efect soporific pentru potențialii cumpărători. Părerea mea (subiectivă, evident, deși confirmată obiectiv de cifre) e că înlocuitorul lui CC ar fi trebuit să fie ceva mai... scurt, cu cocoașa obligatorie-n segment măcar cu 10-12 cm mai puțin alungită de la stîlpul B spre coadă. Așa s-ar fi apropiat de imaginea unui coupe dinamic - fie el cu 4 uși - și-n același timp s-ar fi îndepărtat de cele două tone fatidice masă proprie. Marketo-gorobeții VW au vrut însă-n aroganța lor să obțină o vacă nu doar producătoare de lapte, ci și de ouă aurite. :-)
-
Kirotractor, joi, 19.10.2017 14:01
Erată: nu targetul, ci doar clienții sînt poate prea conservatori. Fiindcă tot intrai din nou, hai să mă mai crucesc văzînd la cîte burdușeli tehnologice se apelează în continuare ca un diesel să atingă 120 CP/l. ...Soluții hiper-complexee cu efecte logic negative asupra fiabilității, nu doar și costisitoare ci și inutil-aberante în perspectiva apropiatelor banări ale dieselurilor în majoritatea orașelor mari.
-
Kirotractor, joi, 19.10.2017 14:54
P.S.2 = Q.E.D, ca.să nu creadă cineva c-aș fi pesimist aiurea: https://www.alvolante.it/news/blocco-del-traffico-roma-si-fermano-anche-diesel-euro-6-354178 (By the way, se poate deduce de pe respectivul site și care ar trebui să fie măsurile de îmbunătățire ale AM care văd că-mi apar pe monitor.) Mai clar: reprize, Vmax, timpii 0-100 km/h măsurate efectiv, ca și consumurile !!! ...Plus originala (și unica din cîte știu) secțiune de teste făcute DE CITITORI...
-
vianu, joi, 19.10.2017 15:12
@Kirotractor pentru ca ai experienta...mai obiectiva...n-ai observat lipsa interesului pentru modelele construcorului care au iesit din "matca"? Bettle, CC, Scirocco...toate nu au confirmat. Cu toata indrazneala designului (si nu folosesc indrazneala la misto) acestea nu au jucat decat pe o linie foarte foarte subtire. Pacat, dar toate n-au fost decat "tot un fel de fasole mestecate". Ma gandesc ca atat timp cat CC-ul are un urmas castigurile justifica productia modelului. Probabil ca ii costa mai mult marketingul decat cheltuielile pentru dezvoltarea acestuia.
-
FaraM, joi, 19.10.2017 15:49
Foarte faine pozele, Felicitari fotografului!
-
Andy, joi, 19.10.2017 15:57
@vianu Si intr-un fel e ciudat pentru ca Beetle e maduva istorica a marcii, iar Scirocco e un model legendar... Lumea prefera insa ceea ce americanul numeste Plain Jane :-)
-
vianu, joi, 19.10.2017 16:13
@Andy cu adevarat ciudat. In cazul lui Bettle cu atat mai mult cand a aparut intr-o perioada in care designul retro era readus la viata cam de toata industria auto. Deci, New Bettle ar fi trebuit sa bifeze foarte foarte bine. Scirocco a fost lasat in umbra fratelui Golf chiar daca era urmasul direct al lui Karmann Ghia 1800. Poate ca succesul de masa a lui Golf a fost motivul pentru care acesta a fost continuu imbunatatit si lansat in ulterioarele versiuni GTi, practic "castrandu-l" pe bietul Scirocco de chiar esenta sa....performantele dinamice. Si ce a ajuns ultima generatie de Scirocco? un Golf, nediferentiindu-se prin nimic decat prin...trening.
-
vianu, joi, 19.10.2017 16:15
In cazul lui Bettle cu atat mai mult CU CAT a aparut fac corecturile necesare ca iar ma declara unii agramat
-
mircea, joi, 19.10.2017 18:38
@Kirotractor Vei avea niște surprize plăcute în curând (sper cât mai curând) pe Automarket.
-
Pana, joi, 19.10.2017 19:07
@vianu: Nu ar fi trebuit sa bifeze nimic Beetle. Voi nici pana acum nu ati inteles ca cei care aleg VW, de cele mai multe ori aleg tocmai pe baza designului sobru, serios si rece? Este si motivul pentru care VW merge pe linia asta de zeci de ani. Clientii lor asta vor si asta li se da. Simplu. In cazul lui Beetle, e altceva. Mai mult ca sigur cei de la VW nu se asteptau la vanzari colosale. Masina aia exista ca o emblema a marcii, o retraire a vremurilor de inceput, toate adaptate la zilele noastre. Si ma uit la cat de diferit arata modelele constructorilor de la o generatie la alta, de parca designul avut pana atunci, e deja depasit.
-
mihai, joi, 19.10.2017 21:24
Daca nu era o nemteasca, masina asta mai mult de 4.2 nu lua.
-
Mihai, joi, 19.10.2017 22:15
Nu au facut nimic special cei de la Automarket pentru a avea consumul de 13.8, asta este consumul tipic pentru o masina diesel de peste 200 cp in oras.
-
vianu, joi, 19.10.2017 22:18
cand vrem sa "ne" explicam succesul o scoatem pe aia clasica cu sobru serios si rece cand vrem sa "ne" explicam esecul o bagam rapid pe aialalta cu sobru, rece si serios (?)
-
mip, vineri, 20.10.2017 02:11
@vianu ... si nu numai ... ai folosit niste nume ... scirocco, beetle, CC ... nu m-am uitat pe net sa vad cifre de vinzari ... doar iti spun un fapt observat aci unde traiesc eu ... peste Atlantic ... un passat pornea de la 27.000 $ ... un CC de la 33.000 $ ... (inainte de 2008 !!! atunci uzina vw din state nu era "apta combatanta") a venit criza ... intre timp vw a terminat de pus in functiune uzina ... pretul passat-ului a coborit pe la 23.500 ... CC a coborit si el la 28.000 $ !!! cu alte cuvinte si la preturile alea era rentabila fabricarea lor, unde mai pui ca au scazut si nr de ex. vindute !!! acuma, in seara asta, iaca m-am uitat pe site la ei si un passat porneste de la 25.745 $ !!! cit despre CC ... tin-te bine : 41.990 $ !!!!! (nu sariti in sus ca nu e in sua pretul dat de mine !!!) ii pui acolo taxele pt pneuri, ac, transport si preparare, la care adaugi "taxa la taxa" adica 15% (echivalentul tva-ului romanesc) si la aia se adauga bineinteles si dobinda !!! te apropii usor de 50.000 $ pt un CC ... asta la CC-ul de baza ... la care ai bineinteles loc de pus alte briz-briz-uri si garantii suplimentare care iti sint propuse de tot personalul cu care ai tangenta in reprezentanta !!! pai, cum crezi ca se va vinde ? in fond are motor de passat ... un passat o tzira mai bine bibilit si nu ajungi cu tot cu taxe la 40.000 !!! unde mai pui ca e si exodul asta spre suv-uri !!! aci e marketing ? aia nu-s realisti ... deloc ... sa nu ma exprim altfel ... beetle e si ea mai scumpa decit golf ... aci vad f multe muieri cu beetle ... scirocco ... era destinat pt o alta clientela ... care a vazut ca mai sint si in alte parti ale lumii fabricanti de masini din clasa asta ... probabil la un pret mai competitiv ... pretul isi spune cuvintul ... in proportie de 90% din cazuri ... nici in occident nu se arunca lumea la orice; unde pui ca aci service-ul vw e slab si plin de reclamatii ... arteon e un model reusit - parerea mea - insa daca va avea pret "prohibitiv" o sa aiba si el acelasi rezultat ca si CC ... nu uitati de phaeton ... si ala a fost o catastrofa .... sa pare ca le place sa mai si arunce cu banii in stinga si in dreapta asa mai far'de rost astora de la vw ... sa nu credeti ca doar romanii cumpara masini sh !!! si aici sint destui care nu-si permit masini noi ! apoi sint si f. multi care isi permit, dar nu vor sa cumpere de nou si iau sh ... ca sa nu vorbesc de unii, mai putini, care nu iau decit "bombonele" de 500-1.000 $ max ... si asta de 30 de ani incoace ! se pricep la mecanica, mai au cite un amic cu un garaj si le tot "cirpacesc" pina le maninca rugina complet ... personal am coleg de munca si mi-a zis ca el de cind se stie (are 61 de ani ! si e nativ de aci, englez) nu si-a cumparat masina mai scumpa de 500 $ !!! l-am pus sa repete ca am crezut ca nu inteleg bine ! am cunoscut altul, ala mergea pina in 3.000 $ ... asa ca ... poate sa fie masina super faina, dotata, etc ... daca nu are si un super-pret, atunci greu rezista pe piata ... cu alte cuvinte, se transforma in esec ... parerea mea ... drumuri bune s-aveti !
-
Kirotractor, vineri, 20.10.2017 09:45
@mircea: Deie Domnu - ar fi și păcat ca AM să nu potențeze cu cîteva chestii relativ simple-n definitiv talentul vostru narativ-informativ. @vianu & all: în mare ai/aveți dreptate (v. jocuri de imagine cu prețul unor pierderi) ,însă cu unele nuanțe ref. la New Beetle / New-New Beetle :-) care au fost / mai sînt relativ de succes - în primul caz și mai mult în State (unde se vindeau la apogeu 80.000/an vs. Europa 50.000 - v. site-ul carsalesbase.) Strict ontopic însă, Arteon nu văd să aibă șanse de-a atinge măcar rezultatele modeste ale actualului New Beetle, vîndut în proporții egale Europa/SUA (cca. 2.000 ex/lună în medie, adică triplu cît media Arteon - oferit doar în Europa, subliniez din nou.)
-
xxx, vineri, 20.10.2017 10:47
Eu găsesc o singura logica la Arteon: un studiu de piață pentru următorul Passat/Audi/Skoda Superb
-
Andy, vineri, 20.10.2017 11:59
@mip De unde scoti preturile alea? http://www.vw.com/models/passat/ Incepe de la 22.440 $ Uite aici si restul competitiei: https://cars.usnews.com/cars-trucks/rankings/midsize-cars Acum nu vreau sa te iau cu faze ca ori nu stai in SUA, ori nu stii sa cauti pe net, insa poate ne dai o eplicatie...
-
mntsn, vineri, 20.10.2017 12:38
@Andy: e o vorba: tonul face muzica. Daca intelegi la ce ma refer, poti mere sa ceri scuze la @mip.
-
Andy, vineri, 20.10.2017 12:55
@mntsn Fiecare citeste o carte sau un text prin propriul ton dat de propria gandire si de propriile experiente. N-am de ce sa-mi cer scuze mai ales ca acolo exita si 2 x "nu" :-)
-
mip, sâmbătă, 21.10.2017 01:01
@Andy si nu numai ... uite aci ... nu vb magarii ca nu imi place ... https://vwmodels.ca/ drumuri bune sa aveti !
-
mip, sâmbătă, 21.10.2017 01:03
e vorba de canada ... si da ... chiar locuiesc aici ... de 16 ani si 11 luni !!! drumuri bune !
-
Andy, sâmbătă, 21.10.2017 01:08
@mip Aaa, Canada. Ok, atunci se explica preturile. Erau dolari canadieni :-)
-
mip, sâmbătă, 21.10.2017 01:15
@Andy ... eu am zis ca nu e pret din SUA dolari sint si in Canada sau Australia, sau Noua Zeelanda ... cum am spus ... America de Nord ... ai verificat ? amu esti de acord? @mntsn ... a avut pina la urma dreptate ...? il apreciez si regret sa scrie cam rar ... din aceleasi motive din care nici eu nu mai pre scriu pe aci ... drumuri bune sa ai !
-
parerea mea, marţi, 24.10.2017 13:49
Oameni buni, Vw a fost creat si va ramane un success atat timp cat va fi o masina a poporului . A poporului german si vest european, care are un alt standard si o alta potenta financiara decat cel est European sau chiar nord American. Este bine cunoscut ca managerilor VW li s-a urcat la cap succesul si au incercat sa joace in alta liga, dar piata i-a penalizat. Phaeton, Beetle si au incercat sa se foloseasc de succesul popular sau de traditie si sa propuna masini din alta "liga" , pentru asta fiind penalizati! broscuta a fost iubita si cumparata pentru ca era simpla si accesibila, niciuna dintre aceste calitati nefiind intalnita la Beetle! Iar daca f'un om din popor avea de dat 70,000 euro pe o masina, nu-si lua "masina poporului" Phaeton, ci un Mercedes sau BMW/Audi. De boala asta a grandomaniei premium sufera de ceva timp si cei de la Ford, Volvo si mai nou Peugeot si invariabil toti au fost sau vor fi penalizati de cumparatori. Singurii care au avut success sunt asiatici, dar ei nu au venit cu pretentii si preturi de premium, dar au oferit masini si modele fiabile, dotate aproape de premium si cu preturi de masini populare.
-
tot eu, marţi, 24.10.2017 14:11
@mip, Tu ai dreptate, daca iti place sa te plimbi around the world, Australia si NZ sunt peste Atlantic si au dolarul ca moneda. La fel si Singapore:)) Ca atare iarta-i pe cei care nu au ghicit faptul ca este vorba de Canada, mai ales ca faci referire la fabrica VW din SUA, dupa a carei deschidere au scazut preturile! Altfel sunt de accord cu observatiile tale, cu mentiunea ca fiecare cumparattor isi cumpara masina dupa cata nevoie, minte si potenta financiara are. Daca ai buzunarele bine dotate nu ai sa-ti cumperi masina de 500 $ canadieni sa o repari in fata casei, chiar daca esti pasionat si ai amici mecanici. Asta daca nu crezi ca jay leno asa si-a facut colectia!:)) De asemenea, daca ai copii si drumuri de facut zi de zi, nu cred ca ai sa gasesti o masina de familie, functionala si mai ales "safe" la banii astia. Eu fac 3-4000km/an in oras, ca atare pentru asta imi cumpar mereu masini de 3-4-5 ani, pana in 70-80,000 km. Cand ajung la 8-9 ani le vand, pun diferenta si iau un alt SH. Nu merita o masina noua! In weekenduri si in vacanta fac insa cca. 25-30,000 km pe an, cei mai multi cu familia, de aceea pentru asta am luat o masina noua, break 4x4 (ies des la pescuit iar copii schiaza aproape in fiecare weekend cu zapada), de clasa medie, cu tot ce am nevoie pentru drumuri lungi in deplin confort. cand o sa faca 8 ani am sa o vand si pe aceasta, dar o sa-mi iau una la fel, pentru ca la 2-300,000 km merita sa cumperi o masina noua.
-
Brembo, vineri, 27.10.2017 16:20
Renault Talisman la indigo.Atat ca Talismanul, fiind original arata mai bine, plus ca nu are mizeriile alea TDI sub capota
-
@brembo, vineri, 27.10.2017 22:30
tu compari 1.6 dci cu 2.0 tdi biturbo sunt din galaxii diferite motorizarile astea du-te cu talisman la talcioc, ca doar acolo se mai vand la discount
-
Brembo, duminică, 29.10.2017 23:02
Nu conteaza puterea.....conteaza ca au copiat designul pas cu pas....Plus ca Tdi-urile sunt niste mizerii ca fiabilitate.In rest,cum spuneam,Talismanul e mai ieftin si mai fiabil.Plus ca,varza asta de Arteon e ca Phaeton....se va vinde cu 10000 de euro in 4 ani
-
Cineva anonim, marţi, 21.08.2018 17:05
Nu m-ar mira ca si la acest Arteon sa se defecteze camera precum s-a intamplat la acel Passat B8 in timpul testelor din Rusia ....... Calitatea Germana lasa de dorite ! Mi-e lehamis, cum s-ar zice :))
-
Dan, marţi, 21.08.2018 17:40
@Cineva Tu ai vazut cum se asambleaza o masina in spatiul sovietic ? Stiai ca doar 10% din populatia de acolo isi poate permite un Passat B8 nou ? Restul circula pe masini low cost cu costuri minime de intretinere. Asta inseamna ca acel Passat care s-a defectat e o exceptie de la regula , in cazul in care lumea de acolo nu isi permite o masina noua, si nu ma lua cu bogatasii. Stim cu toti ca acestia sunt in numar redus acolo.
la 52.000, cred si eu ca are mult suflet