Volkswagen Passat

2.0 Diesel Biturbo (BiTDI) 240CP 4x4 Aut7 Highline

Motor / Transmisie

5.0

Dacă nu v-aţi prins deja din introducere, exemplarul testat de noi are un motor TDI Biturbo de 240 de cai putere. Unitatea asigură un cuplu maxim de 500 Nm la turaţia de 1.750 rpm, în timp ce puterea maximă este atinsă la 4.000 rpm.

Contrar aşteptărilor, cei 240 CP nu îl fac pe Passat să fie o maşină sport. Ci îl transformă într-un soi de grand tourer în variantă berlină de volum, cu care ştii că ai o rezervă de putere şi de cuplu sub comanda piciorului drept şi că poţi apela la ea la orice viteză şi în orice treaptă şi nu vei fi dezamăgit.

Această versiune a motorizării 2.0 TDI de la Volkswagen este cea mai rafinată pe care am întâlnit-o până acum pe vreun model al concernului german. Ea administrează resursele în mod liniar şi te lasă mereu cu senzaţia că poate mai mult. Schimbările de treaptă sunt aproape imperceptibile, iar transmisia prezintă o optimizare evidentă pentru confort şi economie de carburant. Lucrurile se schimbă pe modul Sport, dar nici atunci nu avem parte de brutalitate, ci de o fermitate specific germană.

Cu toate că preţul ridicat al acestei variante va face motorizarea 2.0 BiTDI să fie rară pe linia de fabricaţie şi scumpă la vedere pe şoselele din România, cei care o vor deţine vor avea cu ce să se mândrească.

În caz că aţi ratat motivul de mândrie, lucrurile sunt simple: un diesel bi-turbo de 2.0 litri care obţine o putere şi un cuplu comparabile cu cele ale unei unităţi V6 echivalente. Lucrurile nu stau deloc bine pentru concurenţii din segmentul de volum echipaţi cu acest tip de motorizare.

Singurii concurenţi direcţi care se califică vin din Franţa şi se numesc Citroen C5 3.0 V6 HDI şi Renault Latitude 3.0 V6 dCi, care asigură acelaşi nivel de putere, dar au un nivel inferior al cuplului motor. În plus, motorizările sunt mai mari şi nu toate respectă normele Euro 6. Dacă ne unităm la segmentul premium, Mercedes-Benz n-are nimic comparabil în oferta C-Klasse, iar Audi îl are pe A4 facelift 3.0 V6 TDI (245 CP), iar BMW oferă un şase în linie pe 330d, care vine cu valori superioare unităţilor menţionate mai sus.

  • edi80, joi, 05.02.2015 11:42

    Era de asteptat sa dati o nota asa mare..sponsorizeaza??? e la moda in RRomania.. cum s-a intamplat si cu o vestita emisiune financiara!! totul e markenting! Cert e ca 60k pentru un passat e nesimtire maxima!! o sa aiba rival adevarat cu mondeo care e mult mai ieftin si sincer arata mult mai bine!!!

  • Radu, joi, 05.02.2015 11:44

    Incredibil de scump si de inutil.

  • toss, joi, 05.02.2015 11:47

    Cu asa pret, Passat o ia pe urma lui Phaeton.

  • Tembelus Rex, joi, 05.02.2015 11:50

    Vor fi cel putin 40 de comentarii din care probabil jumatate se vor lega de pret .....pe buna dreptate..... Imi scapa un lucru ce target are masina asta.....cui ii este adresata? ....... Probabil se vrea un fel de lup in blana de oaie ....adica ceva de genul ... " uite totusi merge cu passat nu si-a luat bmw/ audi/ mercedes/ lexus/ volvo/ infinity .....are ceva banuti dar nu si-a permis masina premium"...asta e banuiala mea ca altfel nu prea se justifica, la un calcul matematic simplu practic dai mai mult decat dublul primei variante de passat ....si fiind masini NOI ...tot acolo ajungi si cu cea de 22 000 si un pic si cu cea de 57 000 (banuiesc ca se mai puteau adauga cate ceva sa ajunga la 60 000 - suma rotunda) :-) ....tocmai de aceea imi doresc eu un avensis entry level, depasit si la final de cariera ( cu motoras de 1,6) si fara urmas se pare....la doar 17 600 ce masina clasa medie mai gasim la pretul asta? ..... Nu e o comparatie japoneze vs germane pur si simplu un exemplu......la fel de bine puteam gasi c5 sau 508 pe la 30 000 si ceva la lichidari de stocuri cu 22 000 - 23 000 de euro ...super ....bani sa avem de masini NOI.... pe care nu ii avem din pacate....

  • Alex, joi, 05.02.2015 12:24

    Va salut Automarket! Felicitari Ciprian Mihai pentru fotografiile de exceptie!

  • arogantul, joi, 05.02.2015 12:40

    asa cum a observat si Edi, pute a sponsorizare """" Dacă ne unităm la segmentul premium, Mercedes-Benz n-are nimic comparabil în oferta C-Klasse, iar Audi îl are pe A4 facelift 3.0 V6 TDI (245 CP), iar BMW oferă un şase în linie pe 330d, care vine cu valori superioare unităţilor menţionate mai sus. """""""" DrivE , iArt, 2 litri, 4 cilindri, 225 de caluti, cei drept 15 caluti in minus dar ca procent este o diferenta infima daca nu ati fi cautat motoare echivalente si prin segmentul premium nu as fi comentat, dar este culmea marlaniei sa ignori acest motor, dar presupun ca poti totusi sa fii marlan daca ai primit o sponsorizare generoasa.

  • Sebastian, joi, 05.02.2015 13:01

    @arogantul Motorizarea la care te referi tu nu este încă în oferta Volvo pentru un model comparabil cu Passat. Tocmai de aceea nu a fost inclusă în comparaţie.

  • Pana, joi, 05.02.2015 13:09

    Intrebare: Un Audi A4 sau un BMW Seria 3 dotat asemanator si cu un motor cam la fel de puternic, cat costa? Atunci sa spuneti ca masina asta e scumpa. Dar na, cei care comenteaza ca masina asta e scumpa, proasta si inutila pun pariu ca nici masina de 15000 de euro nu isi permit. Strugurii sunt f acri.

  • Andi, joi, 05.02.2015 13:14

    Totusi care-i sunt avantajele in fata unui diesel de 3 litri? Vad ca consumul e in stare sa-l depaseasca pe cel al unui V6 (tocmai ce am citit un comparativ cu L6-le de pe seria 3 care consuma mai putin decat L4-le asta)... Ramane doar avantajul unor taxe mai mici dar avantaj care ar putea fi spulberat in cazul in care ti-ar cadea vreo turbina... E totusi o incercare noua pentru VW si eu unul m-as feri de versiunea asta, cel putin pana as vedea rezultatele primului test de anduranta.

  • Andi, joi, 05.02.2015 13:19

    @Pana - in conceptia ta nu ai voie sa vorbesti decat despre ce iti permiti? Bravo! Eu zic ca jurnalistii care-si permit sa testeze si sa comenteze despre masini de sute de mii e euro sa fie anchetati de DNA ca sigur au bani negri ascunsi pe undeva de-si permit sa vorbeasca despre masini mai scumpe decat Loganurile... Stii, unii suntem doar saraci nu si prosti!

  • Crystyann, joi, 05.02.2015 13:19

    Totul simpatic si dragut pana la pret.... Si nu poti sa nu te intrebi : sunt eu prea sarac sau masina prea scumpa?

  • arogantul, joi, 05.02.2015 13:20

    @AM eram sigur ca vei raspunde in acest fel, dar ti-a ales foarte foarte prost raspunsul ce ai scris tu cu manuta ta in articol """"""""""""""""""""" Noul 2.0 BiTDI este cel mai puternic motor diesel cu patru cilindri din portofoliul Grupului Volkswagen şi probabil că va fi regăsit pe o numeroase alte modele în viitorul apropiat. Nu mai există niciun alt motor diesel în segment care ajunge la cifre de putere atât de ridicate fără a avea şase cilindri şi cilindree de 3.0 litri. """""""""""""""""""" deci in fraza asta nu este o problema ca acest motor se gaseste doar pe un singur produs VW, ceea ce este normal pt un motor proaspat iesit, in schimb nu aceeasi logica se aplica motorului volvo care este tot unul nou si care a venit odata cu noul XC90, si care evident se va regasi si pe alte modele odata cu noile generatii, daca acest diesel de la VW era lansat pe tourag si D5-ul de la volvo nu era lansat pe xc90 ci pe un nou S60 sa zicem, mi-ai fi servit acelasi raspuns de doi bani probabil, raspuns care tu insuti l-ai invalidat prin ce ai scris in articol ti-ai tras singur un glont in picior mai bine accepta ca este articol scris cu dedicatie, asta ar fi de inteles, ca doar sunteti si voi oameni si trebuie sa plaiti o rata la banca, dar sa va pozitionati ca sfintisori care nu iau cotizatii generoase mi se pare penibil

  • hazard, joi, 05.02.2015 13:29

    Un exercitiu tehnic de exceptie, o reusita inginereasca. Se vede clar cine are echipa serioasa de dezvoltare. Multumim pentru test! Sa ii lasam pe ofticosi (si saraci cu duhul) sa se planga de pret si de motivul pentru care VW a conceput acest bolid.

  • Andi, joi, 05.02.2015 13:33

    @hazard - ai uitat sa te stergi in coltul gurii! :)

  • Pana, joi, 05.02.2015 13:36

    @Andi, calmeaza-te si lasa-ma sa-ti explic. Nu am spus ca masina asta este ieftina, am spus doar ca analizand dotarile, motorul si nivelul calitativ al ei iti vei da seama ca, desi iti poti cumpara un Clasa C, Seria 3 sau A4 de aceiasi bani, le vei lua mai "chele". Nu inteleg ce nu intelegi. Daca te-ai simtit jignit cum ca esti prost... sorry, e problema ta. Eu nu am jignit pe nimeni. Pe de alta parte voi omiteti inca o chestie. Un neamt da mai usor 60000 de euro pe o masina decat un roman. Daca el castiga 3000 de euro pe luna, inseamna salariul lui pe aproape 2 ani. Daca un roman da salariul lui de 2500-3000 de lei/luna (si oare cati castiga atat?) pe o masina timp de 2 ani, isi ia... Dacia Duster aproape full sau Sandero Stepway. Masina asta pe pietele pentru care a fost gandita nu pare extraordinar de scumpa cum ni se pare noua. Bine, romanului i se pare scump si un Logan 1.2 Laureate de 10000 de euro.

  • Andy, joi, 05.02.2015 13:44

    Passat o ia pe urmele Touareg-ului si a Phaeton-ului. Ofera un pachet aproape premium la un pret competitiv. Comparatiile mere-pere de genul ca de banii respectivi iti iei Seria 3 sau altceva sunt inutile pentru ca la o motorizare comparativa si cu dotari asemanatoare, modelul premium depaseste cu mult Passat-ul. Un lucru e cert: VW se despride de ceilalti producatori de volum care se vor bate de la egal la egal doar cu Skoda. Ma refer in special la Ford, Renault, Hyundai-Kia si chiar Toyota, Honda, Mazda si Peugeot-Citroen. Partea buna e ca firmele enumerate de mine vor avea oferte mult mai bune si cum este criza si nu toti suntem fani design VW (care e cumintel ca sa fiu finut) vom avea de unde alege masini noi la preturi mult mai competitive care sa ofere "more bang for the buck" cum zice americanul. Partea mai putin buna e ca fanii VW din Romania nu isi vor mai permite modelele de care sunt indragostiti.

  • Sebastian, joi, 05.02.2015 13:44

    @arogantul Ultima dată când am verificat, motorizarea la care faci tu referire nu avea 240 CP şi nu era oferită alături de S60. Aşadar, ştii ceva ce nu ştim noi?

  • Pana, joi, 05.02.2015 13:48

    @Sebastian Sa-mi fie cu iertare, dar daca nu ar fi acesti useri anonimi pe care acum ii critici ar lipsi "sarea si piperul" de la comentarii. Iar sarea si piperul aduc trafic site-ului, adica ulterior bani. Deci lasati-o mai moale ca va si place cu ei. De-asta le permiteti sa scrie fara sa-si faca un cont de exemplu. Scuze de off topic.

  • arogantul, joi, 05.02.2015 13:49

    @ sebastian am si cont dar nu vad utiitatea lui, in afara faptului ca acolo pot sa pu o poza la profil iar mie nu-mi place sa rastalmacesc frazele tale, dar tu acum incerci sa dregi busuiocul, damage control cum ar spune americanii. acum sunt cu copilul la joaca si imi este greu sa scriu, dar voi reveni mai tarziu cu explicatii indestulatoare

  • Pana, joi, 05.02.2015 13:50

    @Sebastian Ah, si e bine ca voi, moderatorii acestui site, aveti dreptul la editarea mesajelor. Acum cateva minute ai scris cu totul altceva. Pai e frumos?

  • misha_zaitev, joi, 05.02.2015 13:52

    @Pana Daca ai fi trait maca 3 zile in Germania printre nemti, ti-ai da seama cat de eronat gandesti! Poate ca un neamt castiga 60 000 de euro mai usor decat un roman, dar ii da mult mai greu pe o masina. In Germania, draga prietene, masini de 60 000 de euro conduc trecuti de a doua tinerete care se bucura de tihna pensiei sau oameni aflati in posturi de conducere ale unor mari companii, care nici ei nu sunt tocmai tineri. Patronul german nu-si va face niciodata plodul director la 20 de ani ci il va trimite sa invete mult si bine pana cand sa-i dea pe mana compania, asta in cazul in care va merita aceasta onoare. Daca, nu va fi un simplu actionar iar compania va fi condusa de oameni competenti. In Germania nu ai sa vesi pusti cu masini de lux indiferent cati bani are babacu'. Nu ai sa vezi nemti care sa stea in ghetouri si care sa conduca Panamera. Neamtul daca va incepe o afacere nu-si cumpara masina imediat ce da de bani doar ca sa-si arate statutul. Asa ca nu compara ce face neamtul cu ce face romanul.

  • misha_zaitev, joi, 05.02.2015 13:53

    CEI trecuti

  • hazard, joi, 05.02.2015 13:58

    @Andi la 05.02.2015, 13:33 @hazard - ai uitat sa te stergi in coltul gurii! :) Vai, ti-au cazut balele mele in cap :) Eh dai cu sampon sa mirosi si tu frumos! Adevarul este ce pentru 500Nm si 240CP din 2 litri as bali non-stop. La fel ca si pentru Mercedes A45 AMG.

  • mowgli, joi, 05.02.2015 13:59

    @Arogantul intrebarea e simpla: poti sa te duci acum intr-un showroom Volvo si sa cumperi un model rival cu Passat si cu motorizarea indicata de tine si sa iesi cu el pe poarta ?

  • eu, joi, 05.02.2015 13:59

    Pretul este halucinant pentru un Passat... sper ca este doar o eroare de afisare! BMW seria 5, 525D xDrive, ~220HP (Steptronic din fabrica) = 55.600euro Plus: - pachetul Inovation - pachetul Lumini - pachetul Advantage - sistem navigatie profesional (e obligatoriu pt Advantage parca) = 65.000 Euro Nu prea face sens un passat atat de scump (sper in continuare ca e o greseala de calcul...)

  • arogantul, joi, 05.02.2015 14:01

    @sebastian utilizitaroul a observat ce ai facut, ca ai schimbat raspunsul, multumesc Pana ca ai tras semnalul de alarma deci, Sebastian, daca are sens sa mai vorbim, repune te rog mesajul tau initial, pt ca altfel nu are nici un sens sa discutam, asta tine de reguli de baza de bun simt, de cei 7 ani de acasa, schimband raspunsul in functie de raspunsul celuilalt nu te face credibil si mai rau, te face sa arati ca un pusti de 14 ani acneic nesigur pe el.

  • dan_grc, joi, 05.02.2015 14:03

    Nu cred că această motorizare va avea mare succes, nu pt ca n-ar fi performanta, ci pt că face ca prețul să fie totuși prea mare pt un Passat, nu contează ca la aceleași dotări un A4, clasa C sau seria 3 sunt si mai scumpe, cred ca în medie cu 5000 -7000 euro, această diferența nu reprezinta un avantaj pt Passat, varianta de 170 de cai este optimă, nu e nevoie de mai mult la diesel.

  • Arogantul, joi, 05.02.2015 14:07

    @mowgli dar un fan VW poate sa se duca sa isi ia tuareg sau tiguan cu acest motor? canu toata lumea vrea berlina, unii vor SUV, iar eu de exemplu nu vreau un xc 90 ci un S60 sau V60, dar va trebui sa mai astept vreo 2-3 ani, pt ca volvo scoate unu maxim doua modele per an, aici fanii VW au un avantaj. Am explicat acest aspect in al doilea cometariu al meu, vb de motoare noi, atat la VW cat si la Volvo care de acum incolo , in urmatorii doi trei ani vor echipa si alte modele din portofoliile respectivilor producatori

  • arogantul, joi, 05.02.2015 14:14

    @mowgli ca sa iti raspund direct ce as face eu in momentul actual Nu sunt fan diesel, desi detin un S40 diesel de 2 litri, asta pt ca pe modelul respectiv cutia de viteza powershift nu venea decat pe diesel nu si pe benzinare. de 6 luni ma uit , canteresc, fac echpari pe situl volvo si sunt in mare dilema, sa iau V60 facelift cu noul Motor T6 de 306 cai, sau sa astept sa apara noua generatie de S60 cu noua platforma SPA care va permite instalarea sistemului 4x4 cu acest motor si noua cutie automata cu 8 trepte. actuala platforma nepermitand sistemul 4x4 decat cu T6-le vechi cu 6 cilinfdri si cutie geartronic 6.

  • gigi_frana, joi, 05.02.2015 14:28

    pai daca Golful ala aniversar costa aproape cat un S3 , atunci Passatul asta nu are si el voie sa coste si el cam cat un S4? :))

  • mowgli, joi, 05.02.2015 14:29

    @Arogantul, poate n-ai inteles ca aici este vorba despre un Test Drive Passat cu motorul BiTDI, nu e vorba despre un test a motorului sau viitorul acestui motor pe Touareg. Deci, ca sa tragem linie, ce concurent de la volvo pentru Passat ofera o motorizare similara ACUM, nu maine ? Lasa Touareg si ce va fi la Volvo, vorbim de prezent, o masina cu care poti sa faci un drive test in clipa asta. Eu sunt ultimu om care sa apar VW, dar sa sari asa la Sebastia sau AM mi se pare aiurea. Si chiar daca exista un Volvo pentru a concura cu Passat, cu un motor de 1,6 diesel de 300 de cai, si ce ? Trebe sa-i faci pe oamenii astia troaca de porci ? Suntem oameni, gresim, n-ai cum sa le stii pe toate, nici macar in domeniul asta. Daca era o publicatie renumita mondial pe care dadeai 10 euro pe putin, mai ziceam...

  • Bogdan, joi, 05.02.2015 14:30

    La acest pret, Passat trebuie comparat cu modele premium si notat tot conform segmentului premium. Nu imi place passat, dar este un model avansat tehnologic peste modelele de volum existente la ora actuala. Insa cum si pretul il plaseaza peste nu are sens comparatia cu aceste modele. El trebuie comparat cu modele premium si notat conform comparatiei cu modele premium => nota mai mica Si inca o chestie: Date incorecte si multa publicitate facuta VW pe site-ul automarket care din pacate nu este gratis: "Lista de opţionale este lungă, iar exemplarul testat beneficia, pe lângă volanul încălzit, de scaune care erau şi încălzite şi răcite, lucru pe care nu îl găseşti decât la modelele premium". Mondeo are volan incalzit cu ultima generatie si scaune racite de prin 2004. Nu vad pe cine sa laude acest lucru. Parbriz incalzit de 20 de ani, lucru pe care abia producatorii premium il folosesc in ziua de azi.

  • GG, joi, 05.02.2015 14:37

    A deci Audi , Bmw si Mercedes sunt masini premium ... astia de la Dacia nu pot scoate masinii premium, pardon VW sau cum ?

  • arogantul, joi, 05.02.2015 14:49

    @ mowgli dar nu i-am facut eu troaca de porci, s-au bagat singuri in gura lupului Iar faptul ca tipul si-a editat raspunsul nu ma face decat sa cred ca am dreptate. ACUM nici un model volvo cu exceptia XC90 nu are acel motor, si cum i-am explicat si lui Sebastian faptul ca acest motor al VW nu este decat pe passat nu l-a derajat sa vorbeasca despre viitorul motorului pe alte modele VAG, deci singur s-a bagat in rahat. Daca e sa fim corecti atunci de ce face comparatii cu modele premium? pt ca cine cumpara premium nu se uita la VW, ci la audi daca e fan VAG, deci comparatia cu marcile premium germane, mult mai scumpe, nu afecteaza deloc VW dar o comparatie cu marci premium non germane, Volvo, Alfa Romeo, Jaguar, DS, ale caror preturi sunt mult mai mici decat ale rivalilor premium nemti, afecteaza direct pt ca la preturile zonei inferioare premium se bate si VW cu acest passat scump si cu viitorul phaeton si cu tuaregul si cu un tiguan bine echipat, tot acolo joaca si linia vignale de la ford. deci omiterea actualilor rivali, ca producatori, si viitoarelor modele ale acestor producatori face mult sens intr-un articol comandat. Dupa aia ne miram de ce Honda retrage Accord-ul de pe piata europeana si plangem cu lacrimi de crocodil de soarta Saab Atata timp cat anumite marci sunt in mod constant scoase din comparatii si ne ascundem sub diverse pretexte, unele temporar valide, altele penibile, cum incearca Sebastian sa faca acum, nu facem decat sa izolam intr-un colt al creierelor consumatorilor aceste modele/marci. Sa nu uitam ca expunerea media conteaza foarte mult in vanzari, daca in toate articolele pe care le citesti vezi ca modelul discutat este comparat numai cu 2 , 3, 4 alte modele de la cativa producatori, (aceeiasi producatori ), tu ca, consumator care nu are timp sa se intereseze in mod amanuntit despre toate optiunile de pe piata, actuale sau viitoare, nu vei face decat un shooping list scurt. Dar poate ca daca nu ar fi astfel de articole platite oamenii ar avea o lista mai lunga si poate s-ar vinde mai putine VW passat full option si se vor uita si la volvo S60 care si el este mai ieftin decat variantele germane premium. Imi aduc aminte o remarca a canalului de youtube AlexonAutos, ca S60 facelift este unul din cele mai bine pastrate secrete ale industriei! nu pt ca volvo il tine secret ci pt ca oameni ca sebastian cand fac un review nu fac comparatie decat cu un numar foarte restrans de alte automobile/producatori.

  • Marian.Nedelcu, joi, 05.02.2015 15:34

    Hai mai duca-sa in sparangheli! Sa dai o suma colosal de mare pe o masina cu plastice abundente la interior , mi se pare la limita nesimtirii crancene absolute. Mai nesimtit mi se pare felul in care unii ''meseriasi'' il compara in liga aia ''premium'' . Asa cum unul de sus spunea ca ''trebuie notat conform segmentului premium si comparate cu acestea '' , dar Passat ofera macar nivelul de calitate al unor modele premium ? Intrebarea asta nu si-o pune nimeni ? Ca pret este la nivelul unor modele premium, dar la calitate ? Orele de munca in folosul comunitatii i-au cam afectat pe unii in gandire. Le-ar prinde bine cateva ore de filosofie si drept. Ca sa trag o line , trebuie sa spun ca consumul este evident unul destul de ridicat , doar are ''doua turbine'' , ''performantele'' alea vin si ele din ''carburant ars'' . Performante ( in teorie ) , daca stam sa luam un competitor care cu siguranta se va vinde mult mai bine, arata mult mai bine, iar nivelul de calitate este cu mult peste acest Passat . Da , voi aduce iar in discutie viitoarea Mazda 6 facelift care va primii si tractiune integrala . Motorizarea de 2.5 190+ cp benzina actuala este cu ''o secunda'' mai lenta in acceleratie, dar cu siguranta sprintul va fii mai domol la Passat, chiar daca in linie dreapta va fi ''invingator'' cu o secunda mai rapid fata de Mazda. Ca nivel de calitate , nu are rost sa vb, la acest capitol inclusiv la design si fiabilitate, Mazda 6 facelift ''rupe'' acest Passat care are pret dublu fata de ea. Observ cateva poze cu interiorul acestui Passat ''varf de echipare'' si ma inspaimant sa observ ca bosrdul este din plastic/poliuretan, la fel si consola centrala pana la zona schimbatorului plastic , am rasucit apoi cateva imagini cu Mazda 6 facelift, iar situatia sta altfel . La Mazda 6 la un pret la jumate mai mic pe bord gasim piele cusuta, la fel si pe consola centrala pana la schimbator, inclusiv panourile usilor si zona superioara a cadranului de bord piele cusuta ( alba sau neagra la alegere ) . Daca stau bine sa ma gandesc, tot la jumatate din pretul Passatului se poate opta pentru Kia Optima ( varianta din State ) de 2.0 turbo 274cp care dezvolta performante mai bune ca 2.0 TDI 240 cp. Deci iata concurenta exista , care ofera mai mult raportat la un pret mult mai mic.

  • mowgli, joi, 05.02.2015 15:58

    @Arogantul, iti inteleg principiul pe care te bazezi, dar nu cred ca e aplicabil in cazul de fata. Pe de alta parte, incepi sa pari un Volvo fanboy ce poarta pica nemtilor, ceea ce nu-i neaparat rau, dar cred ca un pic iei lucrurile prea in serios si chestia asta am cam observat-o la fanii Volvo care (unii) se cred oarecum superiori si mai destepti, mai aristocrati sa zicem asa, ca ei vezi doamne au un Volvo. Realitatea insa este ca din ceea ce am vazut eu, Automarket chiar apreciaza marca Volvo si o promoveaza cu orice ocazie, cauta numa cateva articole si vei vedea ca e o realitate. O alta realitate este faptul ca tu condamni presa de la noi, cand de fapt toata presa uita sa vorbeasca de marci precum Volvo, Honda, etc. De ce oare ? toti sunt platiti ? sau poate pur si simplu n-ai ce spune ? Volvo din pacate e pe nicaieri, Honda la fel, vorbim de Europa. Se pare ca lumea pur si simplu nu e interesata de ele si fii convins ca lumea nu cumpara alte branduri doar pentru ca niste publicatii auto nu vorbesc despre altceva. Uita-te la Alfa Romeo, toata ziua numa de Alfa auzeai, si acum auzi de Alfa desi mare lucru nu fac, si ? ce ? Ce-o rezolvat cu toata aparitia lor in presa ? nimic. Asa ca nu e suficient sa fii pomenit in presa, trebuie sa fii si bun. Cam cum e cu vedetele de la noi ;)

  • arogantul, joi, 05.02.2015 16:19

    @ mowgli m=ai inteles gresit, nu condamn presa de la noi ci toata presa internationala. Sunt fanboy Volvo, dar in nici un caz nu port pica nemtilor, pt ca sunt si fanboy BMW, dar in mai mica masura decat Volvo, si intr-o vreme am fost fanboy Mercedes dar am renuntat s amai fiu fan merc dupa testele ncap si IIHS din ultimii 2-3 ani. Doar grupul VAG il dispretuiesc iar opel imi este indiferent. """""" Volvo din pacate e pe nicaieri, Honda la fel, vorbim de Europa.""""""" aici te inseli amarnic, unde sunt eu volvo sunt foarte multe pe strazi, as spune chiar mai multe decat mercedes si poate cam la egalitate cu BMW. in romanica nu prea vezi volvo sau honda sau jaguar.

  • mowgli, joi, 05.02.2015 17:02

    Eu te cred ca asa sta treaba unde esti tu, dar daca facem asa ... o medie globala, oare cum stam ? Eu nici nu iau Romania in considerare. Oricum, nici eu nu sufar grupul VAG, poate si ca-s fanboy BMW. Eu raman la parerea mea: Volvo e mult in spate ca si vanzari si imagine si au mult de lucru la capitolul asta, dupa ce fac asta, sunt convins ca vor aparea si in comparatii. Mie sincer nu-mi mai place Volvo de ceva vreme, si-au pierdut identitatea odata cu pactul Ford, iar acuma ca sunt sub bagheta magica a Chinei... iarasi nu ma incanta. Cred ca nu sunt singurul de parerea asta. In fine, noi sa fim sanatosi cu ale noastre masini frumoase.

  • eee, joi, 05.02.2015 17:19

    am vut sa comentez si eu, dar in urma discutiilor de pe aici, deja imi e frica ;) o sa se vinda insa foarte bine la firmele care ofera angajatilor masini de firma de protocol, si au exclusivitate la vw, sau au restrictie la segmentul premium. si atunci acasta configuratie vine la fix, si eu as lua-o in acest caz. ca individ insa ... nici 30k nu imi vine sa dau pe un vw, dar 60 :)

  • gigi_frana, joi, 05.02.2015 17:28

    AM, ma intreb si eu ... care-i motivul pentru care ati testat aceeasi masina de 2 ori ? http://www.automarket.ro/test-drive/volkswagen-passat-20-bitdi-240-cp-58341.html

  • edi80, joi, 05.02.2015 18:01

    @gigi_frana simplu reclama!!!!! si o sa o mai testeze..

  • ioan, joi, 05.02.2015 18:07

    Citroen C5 3.0 HDI nu TDI!!!! Passat are un cuplu mai bune decat cele mentionate cu motor 3.0 datorita faptului ca nu au vrut sa puna o cutie de viteze care sa reziste la un cuplu atat de mare, pt ca trebuiau sa i ridice pretul masinii, iar acest lucru nu e bun pentru o masina care are ceva ani in spate. Atunci cand va aparea C5 3 vor lucra cu siguranta si la cutiile de viteze. Asa ca in consecinta i au taiat din puterea motorului deoarece era inutil o putere mai mare pentru o masina de familie daca vreti sa vedem si acest aspect. Motorul 3.0 HDI exista si in varianta de 275 cp si 340 cp.

  • Sebastian, joi, 05.02.2015 18:19

    @gigi_frana Testul din link-ul tău este de la lansarea internaţională iar acesta este realizat în România. @ioan Mulţumim pentru precizare, a fost o greşeală de tastare.

  • octav71, joi, 05.02.2015 18:41

    1. Sebastian, remarcabil articolul, fara gluma. Am "rupt" din context 3 fraze definitorii: "...maşina nu te va face să te mândreşti cu ea pe stradă... cum ai face cu un Jaguar XF, de exemplu. O maşină care costă la fel de mult, dar arată a ceea ce este, o maşină de peste 50.000 de euro." "...lipseşte acel ”ceva” care face modelul să fie un rival de care să se teamă producătorii premium." "Maşina pur şi simplu stă pe drum ... fără să cucerească şoferul prin ceea ce unii numesc suflet." 2. Nici eu nu am inteles de ce in interval de 4 luni ati testat aceiasi de 2 ori. Ma rog, e un pic diferita cealalta: are un pret cu 16000 euro mai mic! Un pic de publicitate? 3. La ce mai este nevoie de Phaeton, daca Pasat este atat de bun? 4. Sigur nu este canibalizata de A4? Ca se cam invart pe acolo, ca si preturi. 5. Felicitari, i-ati binedispus pe managerii de brand de la: Ford, Citroen, Renault, Kia, Hyundai, samd, vor avea un week-end linistit.

  • I M, joi, 05.02.2015 19:23

    Pe cine oare intereseaza sa cumpere acest model, pentru ca vezi doamne ai taxe mai mici, cand dai aceeasi bani ca pe un produs premium cu motorul de 3l ? Iar performantele comparandule nu sunt peste. Acest motor nu cred ca o sa aiba cumparatori pe nici un model VW, atata timp cat ridica pretul cu vreo 20000 de euro.Aici cred ca este doar un exercitiu de imagine.

  • Vali, joi, 05.02.2015 19:45

    Cateva articole pentru "expertul" mowgli: http://www.automarket.ro/stiri/studiul-satisfactiei-clientilor-din-germania-volvo-castiga-acasa-la-nemti-38734.html http://www.carsite.co.uk/news/article/german-cars-among-least-reliable-for-engines/13438 Dupa ce intelegi articolele astea, te duci tu la germani sa le spui ca fac masini bestiale si ar trebui sa le cumpere ei, nu sa le vanda la romani. Apropo, Toyota e mai apreciata decat VW in Germania de vreo 15 ani, dar ce sa stie georgel al nostru, expert in toate. Si acum ne intrebam cu totii de ce germanii o duc mai bine decat romanii ? Pai pentru ca stiu sa faca reclama si sa vanda bine la fraieri. Acum revenind la pretul exemplarului testat, trebuie sa fii super fan VW ca sa alegi asa ceva. La banii astia sunt o multitudine de alternative premium care desi nu au un motor asa puternic iti ofera un confort si o fiabilitate mult peste VW.

  • zarnesteanu, joi, 05.02.2015 21:51

    S-au infierbantat cam multe capete pentru o stire ca oricare alta. Unii se simt "amenintati" in dragostea pentru alte marci, altii pufaie din cauza pretului, altii din cauza redactorului. Wow. In primul rand, articolul nu mi se pare atat de dezechilibrat cum pretind unii. Daca omului i-a placut motorul, si-a spus parerea, si tot asa a spus si lucruri care nu sunt pe partea pozitiva. Design-ul, pretul, "masina fara suflet" etc. Toate astea le-a scris foarte clar, Atunci unde e problema? Tot autorul si-a pus o intrebare la care toata lumea s-a gandit: comparatia cu o masina premium din acelasi segment de pret. Discutia ramne deschisa pentru toti. Atata doar ca unora le place sa se traga de par cu ceilalti mai mult ca orice pe lume. Eu zic sa va relaxati pentru ca oricum, nu sunteti in segmentul asta de piata. Mai mult, daca v-o permiteti si nu va place, treceti la urmatoarea alegere, si gata. Articole platite ... hmmm. Inainte de orice, sa spuna cineva de-aici daca a scos vreodata bani din buzunar pentru a citi Automarket. Deci daca nu contribui, de ce pretinzi? Publicatia asta se tine cumva singura pe picioare? Redactorii n-au voie sa puna o paine pe masa? Alte publicatii, de anvergura, credeti ca sunt institutii caritabile? Nu dragutilor, in nici un caz. Ideea e sa citesti cu mintea deschisa si sa filtrezi informatia. Si mie mi-ar place sa citesc mai multe despre Mercedes, de ex. Dar nu se poate, si n-am de ce sa judec redactorii. Poate si ei vor sa scrie despre marca asta, dar din motive pe care nu le pot controla, iaca nu se poate. Sa ma apuc sa bomban redactorii? Ar fi incorrect si prosteste. Masinuta asta aduce pe piata un motor nou si foarte performant. Pentru asta VW cere un pret care pare prohibitiv pentru multi si nu e nici o problema. Cine vrea un Passat, are din belsug de unde sa aleaga alta motorizare. Iar daca Mercedes vrea sa faca un E Class Maybach, de ce n-ar face si VW un Phaeton sau un Passat la 60k?

  • mowgli, joi, 05.02.2015 21:55

    Vali, n-ai inteles nimic din ce am scris. Dar imi plac astia ca tine care se uita de sus la Romanii prosti, dar cand ei insisi fac comparatii, se raporteaza doar la Romania, pentru ca atata pot. Nu de alta, dar ai fost prin Germania ? tara unde Toyota e mai apreciata decat VW de 15 ani ? Ia du-te fa o tura, ca eu cand am fost, toti astia cu Toyote erau in concediu cred, s-o luat de mana cu aia cu Honda si o venit si astia cu Volvo mai tarziu, asteptau ceva chinezi. Vorbind serios, in Germania e plin de masini nemtesti, in tarile din jur la fel, si daca nu-s marci nemtesti, atunci sunt detinute de nemti. Si eu as alege un S60 in locul unui Passat oricand, dar vezi tu ? eu nu-s majoritatea, eu sunt un nimeni si fie ca ne convine sau nu, cam asta e realitatea. Acuma sincer mie mi greu sa cred toata Europa e spalata pe creier si America la fel. Legat de titlul ala cu "motoarele germane sunt cele mai putin fiabile" da... poate asa o fi, dar cand o sa aiba japonezii tehnologia si performantele motoarelor din Europa, atunci putem face comparatii. E foarte probabil ca un motor de Oltcit sa fie mai fiabil decat un 3.0 Bi-turbo cu injectie directa si tolerante de microni, dar asta nu inseamna ca e un motor mai bun. Corect? Asa putem spune ca o bicileta e mai fiabila decat o masina, da, evident. Tehnologia din multe masini non-germane e cu multi ani in urma, chiar m-am uitat, atras si eu de Subaru, Celica si Civic si chiar uitandu-ma dupa un model japonez pe care sa-l cumpar, dar cand te uiti atent, vezi multe lucruri marunte care se aduna si lipsesc. Poate pentru tine nu conteaza, pentru mine da. Pe cat facem pariu ca un Logan e mai fiabil decat A4, C-Klasse si Seria 3 ? De Passat sa nu vorbim.... dar ai putea spune ca inginerii Dacia sunt mai destepti decat cei de la Mercedes ? sau ca Dacia vrea sa faca masini bune pentru cetateni, ca nu-i intereseaza banii ?

  • Norbert, joi, 05.02.2015 22:00

    Domnule Sebastian te rog sa te informezi. In Romania Citroen nu mai importa de aproape 2 ani de zile motoul de 3 litri HDI. Te rog sa modifici articolul sa nu dezinformezi inutil. O seara buna!

  • Vali, joi, 05.02.2015 23:59

    @mowgli Din păcate nici tu nu ai înțeles nimic din articolele pe care ți le-am recomandat. Nu mă așteptam să înțelegi și nici România să evolueze într-o direcție bună cu cei ca tine. Iar dacă nu ai văzut Toyota prin Germania, vezi că doar ai impresia că ai fi trecut pe acolo. Poți face un simplu exercițiu de imaginație și caută un dealer Toyota în jurul marilor orașe. Vei vedea ca pe o raza de 15 km găsești câte 10 dealeri. Oare cum rezistă dealerii ăștia în condițiile în care tu nu vezi nicio Toyota prin Germania? Și oare cum intră într-un clasament de satisfacție a clienților sau fiabilitate când ele de fapt nu există. Offff, s-au stricat și germanii ăștia și publică articole plătite de japonezi și chinezii aia care fac Volvo made in China. De asta se și chinuie cu o mașină câte 10-15 ani, ca săracii fac credit pe 7 ani ca să-și ia câte un Logan sh de la romanii experți. Eu nu pot să-ți urez decât să te bucuri de performanța și fiabilitatea motoarelor germane din plin, cum se bucură și alții. Dar nu uita să ai de rezervă mereu un set de distribuție la îndemână, că așa se practică la mașinile fiabile și performante mai nou. Din câte îmi aduc aminte mașina cu cei mai mulți km e una germană condusă de un american pe nume Irv Gordon. El a condus vreo 3 milioane de mile un V..... P1800. Dar nu mai știu sigur dacă în locul la .... trebuie să pui "W" sau "olvo". Tu știi mai bine ca doar ești expert plimbat prin Germania. Și când mai ajungi prin Germania, caută și un oftalmolog care să-ți dea ochelari fără lentile care vad doar marcile germane pe șosele. Și apropo de mașinile astea pe care tu nu le vezi pe străzile germane: anul trecut și Toyota și Volvo au fost mai apreciate la germani decât Vw, Bmw, Audi, Mercedes. Și eu stau și ma gândesc ce au germanii cu mașinile astea care la ei "nu există" dar apar mereu pe primele locuri în topurile de pe la ei. La categoria Large and Luxury a fost foarte apreciat Vw V70/XC70 :)) http://www.jdpower.com/press-releases/2014-germany-vehicle-ownership-satisfaction-study-voss Eu acum înțeleg că în 2011 au greșit clasamentul , în 2013 a fost o surpriză, dar și în 2014 să greșești din nou, este aproape inadmisibil pentru o țară ca Germania! Totuși am pretenții de la ei. Hai că le mai dau o șansă anul ăsta. Sigur reușește Vw să depășească Toyota ( la număr de motoare performante stricate).

  • @Vali, vineri, 06.02.2015 00:26

    Omule, mai lasa-ne cu indicele de satisfactie pt ca nu-i totuna cu fiabilitatea, asta se calculeaza si-n functie de pretul masinii, o masina ca Logan va avea mereu un indice de satisfactie foarte ridicat pt ca este ieftina si nu sunt asteptari ridicate, deci majoritatea sunt foarte multumiti de el. In Germania un Bmw sau Mercedes vor ramane mereu marcile lor nationale de care sunt mandri, drept urmare se vand mult mai bine decat Volvo sau alte marci concurente, la fel in toata Europa, la fel in toata lumea, deci tu ori crezi ca lumea este naiva ori esti in eroare, marcile nemtesti pe care incerci din rasputeri sa le denigrezi vor ramane multa vreme in top, din multe puncte de vedere, lasa xc70 ca nici nu are concurenti directi, asa te intreb eu cum sta Volvo la clasa de lux? Nu are model? Pacat, clasa S, best ever, normal foarte putin apreciata de germani, noapte buna !

  • arhitect, vineri, 06.02.2015 06:51

    la un model premium STILUL face diferenta si pretul , ori aici e vorba doar de caiputere si newtonimetru !

  • Vali, vineri, 06.02.2015 07:11

    Hai ca va las, după cum îmi recomandați. Îmi pare rău că mi-am permis să îmi dau cu părerea, când nici macar nu știu cum se calculează indicele de satisfacție al clientului. Cât despre fiabilitate... http://www.autolatest.ro/editorial-auto/germanii-de-la-autobild-au-realizat-un-top-al-celor-mai-mari-esecuri-ale-industriei-auto-din-intreg-anul-2014 Și pe de altă parte: http://www.autolatest.ro/teste-auto/test-drive-cu-cea-mai-fiabila-masina-compacta-din-lume-noua-toyota-auris-hybrid-2015 http://www.autolatest.ro/stiri-masini/cea-mai-fiabila-masina-din-germania-este-made-in-japan-toyota-prius-este-cea-mai-fiabila-masina-din-germania- Deci germanii ăștia super mândri de mărcile lor vorbesc de bine japonezele. Și asta de vreo câțiva ani buni. Însă ei scriu, dar cine să înțeleagă, dacă unii nu știu să citească???

  • @@Vali, vineri, 06.02.2015 07:26

    Normal că sunt mândri de mărcile lor naționale și le fac reclamă, că asta e sufletul comerțului. Ar fi proști să zică de rău. Cui le-ar mai vinde după ce se strică? Le dau km înapoi și le trimit la experți :)) Tu crezi că eu dacă aș avea un rahat de mașină de vânzare ți-aș spune ție că e proastă? Nu meseriașule, ți-aș descrie jaful ca super luxury german, și tu foarte limitat la informații îl vei cumpara cu mare bucurie, că doar e masina germana. În următorii ani vor apărea și mai multe articole despre masinile germane și poate se va mai lumina și poporul român care parcă trăiește pe altă planetă. Dar ca să înțelegi, trebuie să știi să citești și mai important e să gândești cu capul nu cu ochii. @Vali: nu mai denigra mărcile germane! Lasă publicațiile germane să o facă, din câte citesc ele se descurcă foarte bine, mult mai bine decât tine.

  • 2-10, vineri, 06.02.2015 07:32

    @zarnesteanu hater-e, ai punctat bine de data asta :))

  • echo, vineri, 06.02.2015 12:02

    voi cumpara acest model...peste 3 ani cu 10-15k euro

  • @Marian Nedelcu, vineri, 06.02.2015 13:02

    Daca te-ai fi uitat de exemplu la plansele de bord de la Audi A7 si de la Audi A3 ai fi vazut cum Mazda le-a copiat stilul nemtilor la 6, respectiv 3. Deci uite ca si marca ta mult iubita se mai uita "pe gard, la nemtii aia fraieri care fac masini de unica folosinta". Apropo, in aceasta categorie (de volum) mai exista vreo masina al carei motor de 2000 cmc sa "scoata" 240 CP?

  • @vali, vineri, 06.02.2015 13:23

    Era vorba de mândria neamțului de rând, nu de publicațiile care fac reclamă, dar nu vrei tu să prezinți niște cifre de vânzări din Germania? Adică de ex seria 3 vs S60, Mazda3 vs Golf, Yaris vs Polo, așa sa vadă și lumea cat de puțin apreciază nemții modelele lor.

  • Pana, vineri, 06.02.2015 13:51

    @misha_zaitev Prietene, ma refeream la puterea de cumparare. Atata timp cat potentialul de cumparare este mai mare, cu siguranta si vanzarile vor fi bune pentru acest nivel de pret. De-asta am spus ca unui neamt obisnuit i se pare o masina scumpa, iar unui roman obisnuit i se pare extraordinar de scumpa. Cand castigi 3000 de euro/luna si viata o vezi altfel in general.

  • gogu, vineri, 06.02.2015 14:11

    hyundai sonata sport 2.0 T 28.575 $ 254 HP cred ca este ce mai de volum si din aceasi clasa

  • @gogu, vineri, 06.02.2015 17:14

    Cred ca era vorba de motoare diesel.

  • gogu, vineri, 06.02.2015 17:34

    Este motor de 2000 turbo

  • @gogu, vineri, 06.02.2015 17:55

    Omule, e vorba de motoare diesel, daca nu vrei sa intelegi e treaba ta. La benzina Vw are motorizari de 2.000 cc de 300 CP si vor scoate anul acesta tot din 2 litri 400 CP. Nu mai compara mere cu pere. In alta ordine de idei, vad ca e jale mare pe forumul asta: vai, canu se va vinde, vai ca Vw asipra prea sus, vai si vai si vai....Nu mai bine lasati piata sa hotarasca? Nu cred ca e vre-un om care sa-si permita modelul asta pe forum, pe aici se poarte max. 20.000 euro si daca se poate SH, dar sunt destui prin Romania si pe pietele occidentale foarte multi care isi permit si o vor cumpara. Firmele la fel, vor fi interesate din cauza cilindreei interesante.

  • Gelu, vineri, 06.02.2015 19:00

    Si la generatia trecuta daca alegeai varianta de top si mai selectai niste optionale ajungeai la peste 50.000 de euro. Masina din acest test are dotari cu mult peste ce vor avea majoritatea Passaturilor vandute, de unde si pretul mai mare. Cele mai multe vor avea celebrul 2.0 tdi de 150 de cai, cu una doua optionale si cu un pret net inferior, Aceasta varianta,in opinia mea, nu e altceva decat o "incordare de muschi", o declaratie a VW " uite ce putem". Eu personal nu as da banii astia pe masina asta, si chiar daca as fi dispus sa-i dau as astepta varianta 2.0 tfsi de 280 de cai.

  • unckle, duminică, 08.02.2015 18:50

    Eu nu inteleg de unde atata agitatie ... VAG urca usurel pretul (si calitatea...aproape) de cativa ani. In curand VAG va avea doua marci in zona premium si "aproape premium" si alte doua in zona de volum. Aia au cele mai mari vanzari din toate timpurile, chiar cu politica asta de marire constanta a preturilor, iar voi va agitati aici pe o masina care va vinde 1000 de exemplare, majoritatea catre reprezentantele de vanzari din lume, unde unii isi vor lasa balele pe geamuri si apoi isi vor lua Seat Ibiza.

  • Snow, marţi, 10.02.2015 14:51

    Cu siguranta noul Passat este o masina de exceptie, un pas inainte ca tehnologie, design, siguranta. Din pacate si pretul e de exceptie. Pentru a indulci putin 'amarul' ar trebui mentionat ca in cei 41175 Euro intra alaturi de super-motorul de 240 CP si tractiunea integrala si cutia robotizata DSG cu 7 trepte si suspensia adaptiva DCC (1090 Euro) si farurile LED High (1507 Euro) si toate celelalte dotari din pachetul Highline: Adaptive Cruise Control, Climatronic cu trei zone, tapiterie Alcantara, scaune fata incalzite, roti pe 17 etc Am condus noul Passat, in versiunea berlina de 150 CP diesel cu robotizata si mi-a lasat impresia de nava spatiala adaptata la rulajul pe sosele (plina de dotari optionale si la un pret la fel de extraterestru de 47.000 Euro !)

  • mihai, duminică, 15.02.2015 17:04

    Pret pornire:22k euro Pret model testat: 57k euro. De 2.5 ori mai mult,nesimtire specifica nemtilor pe care singurul lucru bun pe care il mai fac in 2015 este market-ingul si manipularea incuiatilor. Efectiv sunt din ce in ce mai scarbit de modul in care acesti indivizi isi vand carutele.Cu banii astia imi iau masina din aceasi clasa(Mazda 6,care bate la fund aceasta chestie numita Passat)si imi fac si casa.Dar in lume sunt atatia oameni prosti care s-au imbogatit peste noapte(vezi politicienii) incat producatori de masini gen Volkswagen profita de faptul ca astfel de persoane cheltuiesc banii in acelasi mod in care i-au si facut,adica usor.

  • costin, sâmbătă, 19.12.2015 18:42

    Nu mai mira aproape pe nimeni faptul ca atunci cand e vorba de masini germane, se testeaza cel mai puternic motor, cea mai dotata versiune, aprecierile sunt de top, consumul foarte mic. A, pretul exagerat pentru o masina plina de piese china e un fapt divers, foarte bine a zis mai sus mihai, asa ca ma opresc si-i dau un +.

  • Snow, miercuri, 14.03.2018 14:53

    Aseara am adus acasa noua noastra masina de familie,acest Passat de 240 CP din Ian 2015, luat de ocazie din Germania. 1700 km de placere pura ! Puternic, rapid dar foarte rigid. Al meu beneficiaza de suspensia sport, cu garda la sol coborata la vreo 9-10 cm. Ii da o tinuta de drum foarte sigura la viteze mari dar si amortizare mica pe drumuri cariate. Cutia schimba incredibil iar farurile LED sunt wow. Vizibilitate semnificativ mai buna fata de vechile xenoane. De asemenea tempomatul adaptiv usureaza mult condusul pe autostrazi aglomerate. consum mediu Stuttgart - Bucuresti cu 140 km/h pe autostrazi: 6,1 l/100 km pe computerul de bord, real probabil in jur de 6,7-6,8 l/100 km