Este o greșeală să spunem că ținuta de drum a lui Cross Country este la fel cu cea a unui EX30 standard. Știu, pe foaie pare că ai în plus doar câteva elemente de design și cam atât. Nu e chiar așa.

În primul rând, garda la sol a fost mărită, iar acest lucru influențează destul de mult modul în care se comportă o mașină. Sunt sute de calcule care trebuie refăcute pentru ca inginerii să asigure o dinamică bună a mașinii.

Totodată, suspensia a fost modificată astfel încât mașina să "înghită" cu ușurință toate provocările aduse de drumurile neasfaltate. Așadar, din prima observi că EX30 CC este o mașină mult mai confortabilă decât „fratele de asfalt”.

Am apreciat că mașina este una care te angajează în acțiunea de a conduce, care te antrenează și care îți aduce câte o urmă de zâmbet pe viraje. Mă rog, cât se poate de la un model Volvo modern. Spun asta pentru că suedezii s-au concentrat în ultimii ani pe zona de confort, lucru deloc greșit.

Mașina stă bine pe viraje, ai o direcție precisă și cu un nivel surprinzător de feedback. Spun surprinzător pentru că în același timp, simți că direcția este prea asistată electric. Cei de la Volvo au găsit un echilibru bun.

În oraș, mașina se simte foarte agilă, în timp ce direcția se întărește destul de mult, ce-i drept artificial, odată ce crești viteza de rulare. Deși garda la sol a fost mărită, inginerii suedezi au făcut o treabă bună în a ține sub control mișcarea de ruliu.

De menționat că spatele lui EX30 tinde să fie jucăuș atunci când accelerezi brusc la ieșirea din viraje. Totuși, sistemele intră imediat în acțiune pentru a nu te lăsa să te distrezi prea tare.