Motor / Transmisie
Motorizarea de pe modelul test este în minoritate în acest moment, pe piața din România. Site-ul Volvo îți oferă posibilitatea de a alege un V60 cu două motoare pe benzină (B3, 163 CP și B4 cu 197 CP), dar și versiunea B4 diesel, cu același nivel de putere, toate mild-hybrid.
Motorul de 2.0 litri, de pe modelul din pozele de mai jos, dezvoltă și 420 Nm, pentru un sentiment aparte la apăsarea pedalei de accelerație. Fiind un mild-hybrid, acesta este ajutat de un mic motor electric, care folosește o baterie și dezvoltă 14 CP și 40 Nm cuplu. Același motor electric permite rularea „pe liber” atunci când ești în decelerare, pe măsură ce te apropii de un semafor, de exemplu, dar și în alte condiții. Totul, pentru a reduce consumul.
Exploatarea propulsorului, care este făcută prin intermediul unei transmisii automate cu 8 rapoarte și convertizor de cuplu, este facilă, cutia de viteze fiind setată să te mențină în gama maximă de cuplu, aproape permanent. Schimburile sunt imperceptibile, iar mașina nu dă aproape niciodată semne că ar avea nevoie de mai multe resurse. Cel puțin pentru șoferii care au pretenții decente.
Rareori ajungi la peste 2.500 RPM, acolo unde se termină platoul de cuplu maxim, dar chiar și după acel prag, mașina trage foarte bine, fiind destul de agilă pentru majoritatea depășirilor. Poate la viteze de peste 130 km/h ai putea cere mai multe resurse.
Nici măcar nu vei auzi motorul cu aprindere prin compresie de sub capotă în majoritatea cazurilor, având în vedere că nu vei trece de 2.500 RPM prea des. Ba chiar m-aș risca să spun că Volvo poate preda ceva lecții de antifonare unor rivali din segment.
O minunatie, pentru vacante lungi, interminabile, pentru 3-4 saptamani de relaxare. Iti instalezi "centrul de comanda" intr-un orasel strategic ales si apoi "raiduri" de 1 zi, 2 catre diverse alte locatii. Pentru asa ceva e pachebotul asta. Ca a 2 a masina e ideal.