Motor / Transmisie
O, diesel! Câte bătăi de cap le-ai dat tu constructorilor auto în ultimii 3 ani, de când cu scandalul Dieselgate! Câte ședințe, câte creiere stoarse, câte schițe și idei ale inginerilor, câte caiete pline de concepte și de soluții s-or fi umplut între timp prin birourile principalelor mărci de pe piață?
Răspuns corect: foarte multe. Iar Volvo este prima marcă europeană care a decis că această mutilare a caietelor inginerilor și a hârtiei de calc trebuie să înceteze. Așa că anunțul conform căruia actuala generație a motoarelor diesel este ultima dezvoltată de brandul suedeze n-a surprins major. A surprins însă vestea care anunța ca noul S60, care va fi prezentat în acest an, nu va mai avea deloc motoare diesel, care vor fi înlocuite cu hibrizi de toate felurile (clasici sau plug-in).
Am făcut această scurtă, dar importantă introducere pentru a justifica într-un fel sau altul acest test cu motorul D4 din gama lui XC40. Diesel, patru cilindri, 2.0 litri, 190 de cai putere, 400 Nm. Practic, o motorizare care va deveni una de colecție după ce va dispărea din gama lui XC40. Deocamdată (și în următorii ani, de altfel), ea va fi încă regăsită în portofoliul SUV-urilor suedeze, alături de cealaltă versiune, ceva mai cuminte, de 150 CP.
D4 este o motorizare pe care o cunoaștem deja de ceva vreme din gamele superioare Volvo, pentru că acest motor este prezent în această plajă de putere - în jur de 190 CP - și pe restul modelelor moderne din gamă: de la XC90 la S90/V90, trecând prin XC60 și ajungând la lansatul V60. De altfel, este una dintre motorizările care adună volume serioase în gama celor de la Volvo, astfel că e foarte interesant de urmărit modul în care se vor adapta clienții la dispariția sa odată cu înlocuirea ei cu hibrizi benzină-electric.
În aceste condiții, nu am avut surprize majore: cuplat la o transmisie automată cu opt trepte care trimite puterea spre toate cele patru roți, motorul de 2.0 litri se simte excelent în zona sa de confort. Cei 400 Nm disponibili încă de la 1750 rpm, adică de la câteva fracțiuni de secundă de la apăsarea pedalei, te ajută să simți că resursele sunt îndeajuns de serioase indiferent de turație, iar sentimentul ăsta merge până spre 3500-4000 de ture, unde găsești vârful curbei de putere.
Altfel spus, mașina îți oferă sentimentul că "trage" sănătos pe aproape toată plaja de turații pe care un utilizator normal de motor diesel folosește mașina. Nicio problemă la nivelul modului în care-și face treaba cutia automată Aisin, una dintre schimbările majore și inspirate pe care Volvo le-a realizat odată cu lansarea noii generații de motoare construite în regim propriu.
Nu pot spune însă același lucru despre timonerie. Sau, mai bine spus, despre faptul că levierul - altfel elegant și de dimensiuni mici - al lui XC40 nu oferă o "scară" de poziții clasice, ci funcționează sus-jos, ceea ce te obligă să dublezi cu privirea în instrumentarul de bord fiecare schimbare de status a transmisiei. Nu e deloc clară și prefer variantele clasice.
Un alt minus e sunetul care se propagă în habitaclu. Inginerii Volvo au reușit să elimine vibrațiile clasice ale unui diesel, dar motorul se simte sonor destul de acut de la 3000 de ture în sus. Sunt câțiva decibeli în plus față de aceeași versiune a fratelui mai mare XC60, lucru care mă face să concluzionez că e vorba, pur și simplu, de un nivel mai coborât al izolației fonice.
Doar in Romania putea sa primeasca nota asta slaba la test drive, bine @automarket! Keep up with the good work!