Tinuta de drum

4.0

XC60 a fost al doilea SUV lansat de Volvo, dupa fratele mai mare XC90. De la început, mezinul a fost creat pentru a oferi o parte din atributele seniorului, la un loc cu un preț ceva mai mic. Ei bine, odată cu trecerea timpului, liniile de demarcație între cele două opțiuni au început să se șteargă, iar astăzi un XC60 poate fi la fel de confortabil ca un XC90.

Suspensia modelului nostru de test a fost, probabil, cel mai surprinzător departament. Probabil și datorită faptului că a fost cea mai scumpă opțiune adăugată pe modelul suedez, dar și pentru că mi-a recalibrat toate impresiile de condus pe care le țineam minte de la ultima întâlnire cu un Volvo.

Rularea în modul Normal aduce o liniaritate și un confort greu de egalat, chiar și de către rivalii germani. Totul e liniștit, iar denivelările din asfalt devin o amintire îndepărtată. Poate că și roțile de iarnă, de 18 inch, au jucat un rol aici, însă per total, mai ales atunci când am rulat electric, Volvo XC60 T8 Recharge mi-a reîncărcat bateriile cu calmul său.

Problemele încep să apară în curbe. Greutatea de 2.1 tone se simte, iar suspensia pneumatică, pe cât de confortabilă e în mod normal, pe atât de depășită se va simți atunci când conduci la limită. Dacă la viteze medii și manevre liniare pe viraje mașina se menține decent în limitele fizicii, apăsarea serioasă a accelerației și bruscarea direcției pe serpentine dezvăluie un comportant subvirator evident, cauzat de inerția mare pe care mașina o duce pe roți. Direcția e și ea relativ vagă în virajele abordate cu aplomb și nu ajută la echilibrarea situației din teren.

Din fericire, Volvo XC60 nu se adresează celor care vor să facă din orice bucată de drum un tur de circuit. Compania suedeză își cunoaște foarte bine clienții și a livrat ceea ce ei își doresc mai presus de orice: confort și siguranță.

  • adi_10, joi, 03.03.2022 12:24

    Nu mai are rost sa spunem ca e foarte scumpa masina pentru ca de cativa ani cam toate masinile sunt scumpe, vorba aia, a ajuns un Duster sa coste 24.000 de euro. Strict legat de masina, mi se pare ideala pentru o familie cu garaj care isi poate incarca masina zilnic sau de fiecare data cand e nevoie si in felul acesta nu mai consumi combustibil mai deloc in viata de zi cu zi. Pe de alta parte, la drum lung iti asumi ca dupa ce se consuma bateria o sa ai un consum mai mare dar macar nu risti sa ramai in pana prostului cum se poate intampla cu masinile electrice. Daca mai pui ca este una din cele mai sigure masini din lume iar ca design arata binisor parerea mea, zic ca nu e o alegere rea pentru cine isi permite sa dea 80k pe o masina.

  • Vali, joi, 03.03.2022 13:17

    Singurele mele puncte negative sunt legate de meniu si selectare comenzi. Pacat ca au renuntat la butonul de Drive mode de langa butoul de Start. Era cel mai simplu. Si pacat ca nu au buton dedicat pentru recirculare. Mergi dupa niste fumigene diesel si pute. In rest e o masina excelenta. Daca poti incarca acasa si la birou, poti merge full electric lejer multi km. Consumul mi se pare foarte mare la XC60-ul asta. Am XC90 MY2017 T8 cu 407 CP si baterie mai mica, iar la drum lung imi arata 7,8 l/100. Si XC90 e mai mare si greu. Cand zic drum lung ma refer la concediu de peste 2000 km unde nu am incarcat bateria la priza decat de 2 ori la hotel. Deci e super masinuta ca siguranta, confort, consum.

  • Vali, joi, 03.03.2022 14:45

    Pentru cocalarii care nu cred, pot pune si poze legate de consum. Tot pentru cocalari se pot pune articole in care se mentioneaza ca: Volvo XC90 se produce exclusiv in Suedia. Volvo XC60 se produce in Suedia pentru piata europeana si SUA si in China pentru piata locala si alte tari. Volvo XC40 se produce la uzina din Belgia pentru piata europeana si in China pentru alte piete. In compatatie: BMW ix3 e Made in China si exportat peste tot,inclusiv in Germania. Asta ca sa mai lamurim putin cum sta treaba cu chinezariile. Cine vrea sa se convinga, sa caute informatii. Si apropos: manutele rosii nu va fac mai destepti. Mai bine deschideti ochii si mintea, decat sa luati coji germane rupte si facute din bucati, cu km dati inapoi si DPF anulat.

  • ^^^, vineri, 04.03.2022 08:36

    nu conteaza mai, nu intelegi? Imaginea volvo e de masina plictisitoare si anosta cumparata in special de persoane mai in varsta. Plus ca e detinuta de chinezi, deci o chinezarie, majoritatea componentelor fiind produse in China si asamblate aici.

  • Zic si eu, sâmbătă, 05.03.2022 15:21

    @ Vali, hotaraste-te, Ori " consumul mi se pare mare" ori " este super ca....consum"!:)) Volvo este o marca pentru cei care apreciaza comfortul și siguranțăa, dar prea scumpa în era "chineza", chiar dacă dau 10-15% discount.

  • @^^^, sâmbătă, 05.03.2022 17:43

    E anosta si de asta are 5 stele ca design. Si sigur e anosta comparativ cu noile BMW-uri care au calorifer in loc de grila :)) Masinile Volvo se adreseaza celor ce vor siguranta si confort, in special familistilor. Am luat Volvo cand aveam 30 de ani, era made in Belgium si nu am gasit nicio componenta germana pe el, deci cred ca nu vezi bine si esti prost (informat). Te poti duce oricand intr-un showroom si sa te uiti la componente: majoritatea sunt fabricate in Europa si asamblate in Suedia sau Belgia. Nu mai dezinforma, ca iti iei amenda ca VAG, BMW si Mercedes pentru dezinformare in privinta emisiilor :)) Vezi tu, Volvo nu a facut magarii din astea. Nu are nevoie de avantaje mincinoase.

  • Bogdan, sâmbătă, 05.03.2022 19:56

    Sunt și eu posesorul unui XC90 T8 plug in hybrid,din 2016 îi mașina,eu îl am doar din iulie 2020,l-am luat pe considerentul că mașina fiabila ,confortabila,spațioasă,de familie,încântat că merge și electric,mașina puternica 408 cp Anul trecut prin iunie s-a stricat transmisia la motorul electric și m-a costat ft mult reparatia(aprox 8000 euro),mașina având 5 ani vechime și aprox 167000 km.Pe langa asta mașina a stat aproape 2 luni prin service autorizat Volvo până la remediere.Grija mare cu modelele plug in!eu nu m-am informat destul înainte să o cumpăr că de știam că pot fi asemenea costuri pe partea de motor electric,nici nu mă uitam la ea!