Toyota Yaris

1.3 Benzina (VVT-i) 99CP Man6 Luna

Interior

4.0

Faţă de modelul de dinainte de facelift, interiorul noii variante s-a schimbat în bine. Linia generală a fost însă păstrată, aşa că nimeni nu va fi şocat de vreo schimbare imensă. Elementul central este un display tactil de şapte inch al sistemului Touch 2 amplasat la îndemână şi care centralizează sistemul audio şi cel de navigaţie, dacă acestea există. În cazul echipării Luna interiorul nu este cel mai vesel, culorile fiind destul de sobre, dar noul Yaris permite mult mai multe variante de personalizare. 

Ambianţa este la fel de aerisită ca şi până acum, iar materialele folosite sunt acum de o calitate mai bună faţă de generaţia anterioară. Chiar şi pe bancheta din spate este suficient loc pentru doi şi, la nevoie, chiar trei pasageri. Portbagajul nu este foarte mare, având un volum de 286 litri, dar este suficient de adânc pentru a adăposti câteva bagaje. 

Nu foarte inspirat este sistemul de comandă pentru climatizarea manuală, butonul rotativ pentru ventilator fiind urât integrat în tabloul general. 

  • Marian, marţi, 25.11.2014 13:32

    Tot ce mi-a ramas din acest material este ca Mazda 2 are un motor ASPIRAT de 1.5 de DOAR 90 cai dar care face suta in 9.4 sec ceea ce pentru mine e WOW.

  • ioi, marţi, 25.11.2014 13:41

    imi place f mult fata in X a aygo-ului si a yaris-ului. superb

  • zexe, marţi, 25.11.2014 14:19

    am cumparat de curand un Yaris 1,4d 4-d pentru sotie si am doar cuvinte de lauda la adresa lui . Japonezii nu se dezmint ....

  • Suleyman Cunoscatoru, marţi, 25.11.2014 15:42

    Daca acesta este lent, de Sandero 1.2 16v ce ziceti ?

  • Sam, marţi, 25.11.2014 15:55

    La minusuri ati pus interior similar cu al generatie anterioare. Pai, asta ii numai un facelift. Nu-i o generatie noua. Desi Toyota poate sustine asta (sau nu).

  • mishazaitev, marţi, 25.11.2014 16:27

    @Automarket Din moment ce "astăzi vorbim despre versiunea Yaris 1.33 în echipare Sol", nu inteleg de ce, atat in titlul articolului, dar si cand prezentati datele tehnice, faceti referire la varianta de echipare Luna! Ati testat Sol si ati scris despre Luna? Ati testat Sol si ati fi vrut sa testati Luna? Pana la urma dortarile alea mirobolante de care vorbiti sunt pe Luna sau pe Sol??

  • dragos.baltateanu, marţi, 25.11.2014 17:06

    @mishazaitev Modelul testat este Yaris Luna. A fost o scăpare menționarea echipării Sol în prima parte a articolului, mulțumim pentru semnalare.

  • kk, marţi, 25.11.2014 22:43

    o masina foarte buna cu un spatiu interior foarte aerisit ce bate multe masini chiar din clase superioare, ergonomie la fel de buna; singurii concurenti in materie de spatiu sunt jazzul si mitsubishi colt;restul sunt usor ingramadite

  • gogu, miercuri, 26.11.2014 15:29

    @Suleyman de Sandero 1.2 16v eu zic ca are doar 75 de cai si e lejer cu 5.000 de euro mai ieftin. si tot cu vreo 3.500 de euro mai putin ai varianta tCe90, care face suta (tot pe hartie) in 11,1 secunde

  • @gogu, miercuri, 11.02.2015 20:23

    Singura diferenta este ca peste 10 ani Toyota asta este tot Toyota,iar Dusterul peste cativa ani nu va fi altceva decat material reciclabil care va fi dus la topit si din care se va face cel mai probabil o usa de garaj sau chestii de genul asta