
Skoda Yeti facelift
Uniformizare
Pe Yeti nu l-a plăcut nimeni la prima vedere. Părea un broscoi cu linii pătrăţoase, care venea într-un segment în care existau şi maşini mai frumoase.
Chiar şi aşa, după ce ajungeai să-l cunoşti de aproape, broscoiul se transforma uşor într-o maşină digerabilă. Nu într-un Făt-Frumos ce-i drept, dar designul său nonconformist a adunat ceva adepţi.
Chiar şi subsemnatul s-a simţit oarecum atras de curajul unui designer Skoda, care a decis să rupă conservatorismul cu doi ochi bulbucaţi, amplasaţi frontal.
Personalitatea puternică a ţinut însă până la facelift, când, de teama publicului şi din dorinţa de a uniformiza designul produselor din gamă, broscoiul a dispărut.
A apărut în schimb un Yeti mai matur, mult prea serios şi prea puţin comunicativ. Am urcat la volanul noului crossover pentru câteva zile, în încercarea de a regăsi spiritul jovial al primului Yeti.
Citeste si
-
4.6/5Cel mai puternic model Kia din istorie a primit anul acesta un facelift. Ce aduce acest facelift pe lângă câteva modificări la nivel de aspect exterior? Și mai multă putere, desigur. Acum, în loc de 585 de cai putere, te distrezi cu 650 de cai putere. Totodată, ai și o autonomie mai mare. Ți-am pregătit și o prezentare video cu noul EV6 GT. Citeste tot -
4.4/5Am testat noul Volvo ES90 sau, altfel spus, înlocuitorul „bătrânului S90”. Este primul model Volvo electric realizat pe o platformă cu arhitectură de 800V. Noi am testat versiunea de bază Single Motor Extended Range, cu 333 de cai putere și autonomie de până la 664 kilometri. Desigur, ți-am pregătit și o prezentare video. Citeste tot -
4.2/5Am testat noua generație Jeep Compass. Modelul american a fost lansat inițial în 2006, iar acum a ajuns la a treia generație. Noul Compass este disponibil în 3 versiuni diferite, toate electrificate până la un anumit punct. Poți opta pentru o versiune mild-hybrid, Plug-in Hybrid sau una complet electrică. Desigur, ți-am pregătit și o prezentare video. Citeste tot -
4.4/5Am testat noul Volkswagen Golf GTI, în versiune Clubsport, fix în anul în care celebrul model german împlinește 50 de ani de la debut. Pe lângă impresiile de la volan ți-am pregătit și un video cuprinzător. Citeste tot -
4.4/5Cu ocazia testelor internaționale am testat noua Kia Seltos. SUV-ul de segment C nu este doar o amenințare pentru rivalii din segment, dar și pentru frații săi de portofoliu. Avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
Dacia Plant, joi, 03.04.2014 13:47
As alege oricand Octavia 2 Scout.
-
Florin, joi, 03.04.2014 15:08
Masina din foto are nivel de echipare Ambition, nu Elegance.
-
LUCCI, joi, 03.04.2014 20:09
Singurul punctaj cu care sunt de acod este cel de la Pret.In rest....in viziunea dvs de salariati ai Renaultului, Duster e mai bun, cu 4.1, iar S Cross e un gunoi Asa e!!!Cand e zi de salariu???
-
rolex, vineri, 04.04.2014 01:46
Mai bun e Renault Koleos.
-
mog, vineri, 04.04.2014 11:23
pe vag nu`i injura nimeni cand vin cu 2.0 tdi si 110 cp, 280 nm. dar cand zice cineva ceva de bine de motorul 2.0 120 cp de la mazda, ii sariti in cap.
-
Dacia Plant, vineri, 04.04.2014 12:51
@mog: Cand o sa intelegi ca atunci cand spui cuvantul TDI ii motorul suprem ? Nu conteaza cati cai are. :))
-
gigi_frana, vineri, 04.04.2014 14:03
Caricatura asta inutila si lenesa 27000 Euro? Asta da gluma de 1 aprilie. Din pacate, e 4 aprilie si farsa continua... un CX5 2.2D 150 CP , mai spatioasa,mai fasneata, cel putin la fel de bine doata...28000.
-
mog, duminică, 06.04.2014 13:50
@gigi_frana, as lua oricand cx5 ula, chair si benzina de 160cp in loc de skoda asta. recunosc, are atuurile ei, sunt sigur ca e o masina robusta, solida, numai buna pt RO si te poate tine o viata, dar nu are nici un dram de rafinament, nu iti creeaza nici o emotie cand o vezi/conduci...
-
Anonim, duminică, 06.04.2014 15:45
Nu arata grozav dar este verificat o masina robusta si fiabila prefer un astfel de model .
-
alex, luni, 07.04.2014 18:18
Masina asta are un singur mare atu: dupa 5 ani si 100 k km iti iei inapoi jumate din pretul dat pe ea. In rest nu exceleaza prin nimic. E doar cinstita la fiecare capitol. Nu are motor 1.6, nu are peste 120 CP, nu e ieftina nici la cumparare nici la optionale, nu e nici capabila in offroad, nu e nici 4x4 veritabil. Dar e o afacere a naibii de buna in termeni de valoare reziduala.
-
RAUL, marţi, 08.04.2014 18:42
O PORCARIE DE MASINA !
-
zen, joi, 10.04.2014 11:17
@alex Esti sigur ca iei pe ea dupa 5 ani 13,600E, adica jumatate? Eu ma indoiesc.
-
dan.mark, marţi, 15.04.2014 15:49
Mie imi place acest model , consider ca in general Skoda este o marca care se potriveste drumurilor din Romania. Yeti e o masina care-si face treaba bine , si ai o senzatie placuta atunci cand o conduci , si aici nu ma refer la viteza sau offroad , ci la un mers normal
-
Adrian, miercuri, 14.05.2014 20:43
Eu am un Roomster de 7 ani și vreau să schimb mașina anul ăsta, nu pentru că Roomsterul ar avea vreo problemă, dimpotrivă. Mă uit cu interes la Yeti dar mă uit și la CX5 și la Kuga. Pentru că eu vreau transmisie automată se pare că Yeti este soluția. Mie mi-a plăcut modelul anterior de Yeti. Are cineva vreun sfat?
-
Dan, duminică, 24.09.2023 16:30
e urat cu spume, dracu gol, si scump, daca esti nebun cumpara, eu am ales Mitsubishi Outlander in 2012 si nu mi a parut rau, in asta nu mi incapeau nicic genunchii, cica e Yeti, da, deala de 10 cm...Portbagaj minuscul, fiabilitate de rahat, varu mai tembel al lui Volkswagen, daca era om VW era la puscarie acum pentru toate tepele...
nici urat, nici frumos, dar... are volan de Audi :)))))