
Volvo S80
Dedicat pasagerilor
Pentru a putea să înţelegi un Volvo, trebuie să scapi de orice idee preconcepută care pune maşinile germane pe primul plan, iar maşinile suedeze exclusiv pe plan familial. Cei care şi-au luat Volvo nu au făcut-o pentru a epata, pentru a ajunge de la 0 la 100 sau pentru a ajunge de la 100 la 0. Din păcate, pentru că gusturile se discută mult prea mult când este vorba de maşini, ajunge ca discuţia să atingă elementul confort. Iar atunci când ajungem să discutăm despre confort, suedezii au deja argumente solide cu care contraatacă armată dinamică care stă de pază la graniţa cu Germania. Evident, S80 nu doar că nu face excepţie, ci tinde să fie cel mai aprig susţinător al acestei idei.
Citeste si
-
4.3/5Lynk & Co 01 a fost primul model al producătorului chinez care a fost vândut și pe continentul nostru. Deoarece acest lucru s-a întâmplat în 2017, cei de la Lynk & Co s-au decis că „pionierul” lor are nevoie de un facelift. Deși producătorul chinez nu consideră că 01 este un model premium, odată ce începi să mergi cu el realizezi că bate la ușa acestui segment. Destul de tare. Citeste tot -
4.5/5În conștiința populară, când ne gândim la noile modele venite din China pe Bătrânul Continent, ne gândim la mașini destul de accesibile, care oferă o listă stufoasă de dotări și calitate. Probabilitatea este destul de mică să te gândești la modele premium care să se ia la trântă cu greii industriei. Ei bine, Lynk & Co 08 face exact asta, și a venit să ne arate ce înseamnă luxul în accepțiunea chineză. Citeste tot -
4.3/5Am testat Honda Civic facelift, o mașină care ne-a readus aminte că nu ai nevoie de motorizări foarte puternice sau de cine știe ce artificii pentru a zâmbi la volan. Avem pentru tine și un video. Citeste tot -
4.1/5Dacia Sandero a încheiat anul 2025 pe cai mari, fiind cea mai vândută mașină nouă din Europa. Modelul mărcii de la Mioveni a primit un facelift, iar noi l-am testat pe drumurile din Franța ca să îți spunem cum se simte de la volan, dar și ce alte noutăți a primit. Avem pentru tine și un video. Citeste tot -
4.0/5Dacă s-ar organiza un concurs de frumusețe auto, noua Mazda 6e s-ar califica, fără emoții, în finală sau chiar ar câștiga marele premiu. Dar oare se conduce la fel de bine precum arată? Afli din testul nostru cu modelul japonez. Ți-am pregătit și un video Citeste tot
-
Serd, marţi, 24.05.2011 14:02Cruiser
Un adevarat "cruiser"! O masina remarcabila! Dar totusi,la cei 60.000 Euro ceruti,e prea in urma celorlalte din clasa sa,e ca un atlet glorios care a imbatranit si nu poate sa mai tina pasul cu concurenta! E o necesara nevoie de un inlocuitor,si asta in viitorul apropiat!
-
JP, marţi, 24.05.2011 14:34O poza cu locurile din spate?
Pentru mine la orice masina sunt importante si locurile din spate (daca are). Nu inteleg de ce doar pentru mine ...
-
chryssanderson, marţi, 24.05.2011 14:42JP
...de ce sa fie oare?, poate pt simplul fapt ca stai doar pe locurile din spate?...scaunelul de baby nu este recomandat in fata.
-
dragos_thaci, marţi, 24.05.2011 15:41...
Serd,..."E o necesara nevoie...",...:0 "MAXIM" ai fost. Nu gasesc vreun motiv pentru care cineva ar cumpara aceasta masina in locul uneia din trio-ul german, fie ca vorbim de calitate, performante, design, cheltuieli, etc. . In plus, ma cuprinde o senzatie de tristete cand vad ceasurile de bord exrem de banale si cu senzatie de "ieftin". Totusi dai cativa banuti pe aceasta masina. Cand vad martorul pt. portiera deschisa, imi aduc aminte de jocul Tetris, asta in conditiile in care modele mult mai ietfine au trecut la ecrane 3D extrem de interesante si placute ochiului.
-
tocean78, marţi, 24.05.2011 20:43@chryssanderson
Spre deosebire de tine multi au si familie si le pasa daca stau sau nu confortabil.
-
zack, miercuri, 25.05.2011 01:20.
pentru dragos: E un bord de mii de ori mai odihnitor fata de cel de la audi care este ROSU si iti rupe in 5 ochii. Este un bord aerisit care il ador. Un volvo ti-l iei daca vrei siguranta. Am intrat cu s80-ul (versiunea 2004-2005 cu facelift) in fundul unuia...i-am turtit haion, bara + "caroseria de dupa bara(care se prinde iala haionului) si eu am avut o foarte mica julitura. Nici macar vopseaua nu mi s-a luat :))). Pe mine m-a convins volvo din multe puncte de vedere. Legat de consum...un bmw 525 hidramat (2x4) consuma 14-15 in bucuresti. Nu vreau sa ma gandesc cat consuma cel 4x4. Asa ca...volvo sta bine la consum. Apropo de cei de la automarket : "motor depasit" de ce?! La 2,4 5 pistoane (un motor care nu face ca o rasnita, se aseaza superb) si pe deasupra are si 215 cp. Chiar vi se pare ca sta rau? Un bmw seria 5 cu motor de 3 litri diesel are 204 cp. Mai informati-va si dupaia dati verdicte gen' "motor invechit". ps: Se pare ca la noua generatie au schimbat si suportii motorului....asta ca o completare.
-
al, miercuri, 25.05.2011 10:32
Nu am condus masina dar cred ca sunteti evident nedrepti. Cum sa-i dai doar 3.9, e o limuzina de clasa e la fel ca seria 5 si mercedes e classe, chiar sa fi fost o honda legend tot nu cred ca-i dadeati atat si aia e si mai veche. Apoi la coolness efect sa spui ca trece neobservata e chiar nesimtire. O fi trecand pentru adolescenti sau pentru femeile care nu fac diferenta intre marcile de masini dar banuiesc ca multa lume va fi de acord ca e de un rafinament, simplitate si armonie (la design ma refer) neegalate. Vad ca postati un consum exagerat la toate modelele in regim urban, ceea ce dovedeste ca sunteti niste soferi slabi, care confunda bruscatul acceleratiei si comenzilor cu un condus sportiv. De altfel se vedea ca nu conduceti bine si in emisiunea de la antena de pe vremuri. Auzi competitii semioficiale de la semafor, bai romanasi voi sunteti intregi la cap sau ce naiba are natia asta?!! Nu e foarte clar de ce apar 5 stele la pret de vreme ce nu mentionati preturile cu toate taxele pentru modelele concurente (seria 5, e classe, xf ). E sau nu e cea mai ieftina?? In fond de i-ati dat 5 stele la pret ?
-
mog, miercuri, 25.05.2011 13:45nu sunt mare fan audi...
dar un a4 de 60k il mananca pe paine pe s80 ul asta din test. pe verificate :)
-
tinel4lend, miercuri, 25.05.2011 13:53@mog
Sunt clase total diferite! Asa iti iei un Mustang la banii:)
-
mog, miercuri, 25.05.2011 14:22clase diferite?
zici tu? pai hai sa luam cifrele.. ampatament identic.. lungime - a4 mai mic cu 15 cm. latime identica... volum portbagaj - aprox la fel. mie nu mi se par clase diferite, sincer, desi teoretic, da ...ar trebui sa fie.
-
mog, miercuri, 25.05.2011 14:23...
Date tehnice Audi A4 - Dimensiuni L x l x h: 4.703 x 1826 x 1427 mm - Ampatament: 2808 mm - Volum zonă încărcare: 480 litri - Capacitate rezervor (l): 65
-
LauCalin, joi, 26.05.2011 23:44
Sunt in clase diferite. S60 e in clasa cu A4 Asa si Octavia ai pputea zice ca in clasa medie, dar e in clasa compacta.;)
Cu testul asta, cel putin in cazul meu, ati atins un punct sensibil. :))