Bine ați venit în cel mai scump Bentley! Acesta este noul Mulsanne Grand Limousine
Bentley a lungit cu un metru Mulsanne și i-a crescut înălțimea pentru ca cei patru ocupanți ai locurilor așezate față în față în zona posterioară să se simtă complet răsfățați. Așa s-a născut noul Mulsanne Grand Limousine.
Rolls-Royce și Bentley reprezintă, fără nicio urmă de îndoială, vârfurile luxului din industria auto. Cele două companii (care până acum câteva zeci de ani au fost o singură companie) continuă să construiască în Marea Britanie mașini dedicate celor mai fine gusturi și celor mai groase portofele, încercând să mențină nivelul de exclusivism overit de modelele lor la cote cât mai înalte.
Versiunea specială a lui Mulsanne a fost construită de divizia de personalizare Mulliner la comanda unui client înstărit, dar a fost expusă la Salonul Auto de la Geneva pentru a demonstra capacitatea mărcii din Crewe de a se adapta la orice fel de cerințe ale clienților săi.
Grand Limousine este cu un metru mai lungă și cu 8 centimetri mai înaltă decât un Mulsanne de serie, oferind în același timp elemente demne de o limuzină de lux adevărată: patru scaune care stau față în față în partea posterioară a mașinii, geamuri electrocrome care se pot transforma din transparente în opace la simpla apăsare a unui buton, sistem interior de comunicare cu șoferul, măsuțe retractabile acoperite cu furnir de cea mai înaltă calitate, sistem de încărcare a telefoanelor, bar cu sticle răcite gata pentru a fi consumate, pahare din cristal și multe alte astfel de elemente dedicate confortului pasagerilor.
Pe lângă faptul că a utilizat o schemă duală de culori la exteriorul lui Mulsanne Grand Limousine, Silver Frost și Moroccan Blue,, Bentley a modificat și suspensiile mașinii, care acum sunt setate pentru a le oferi celor din interior un grad superior de confort. Sub capotă nu se schimbă nimic, modelul de lux mizând pe același motor de 6.8 litri care dezvoltă 512 CP. Cifrele performanțelor nu au fost publicate de marca britanică.
Interiorul e frumos. Dar pe afara nu imi place. E urat lateralul...daca nu avea geamul ala si mijlocul acela dintre usi era ok. Dar exista EWB. E tot lung si arata cel mai bine. Usile sunt apropiate si nu au nimic in miloc sa le desparta .