Jaguar a aplicat un facelift în gama XJ și a introdus o nouă versiune de top
Jaguar a prezentat generația 2016 a lui XJ, nava sa amiral. Pe lângă un facelift subtil, modelul a primit o nouă variantă de top Autobiography și dotări suplimentare.
Jaguar XJ a primit o actualizare minoră cu ocazia introducerii în fabricație a generației 2016. Modelul britanic se mândrește acum cu o grilă frontală mai mare și la un unghi diferit, cu fante de aerisire cromate și cu lamele sculptate și cu blocuri optice Full LED cu o grafică interioară revizuită.
Gama XJ de la Jaguar, vârful disponibil în oferta producătorului britanic, este extinsă pentru generația 2016 printr-un model R-Sport și o variantă Autobiography. Varianta R-Sport are un splitter față din trei bucăți, praguri laterale speciale, fante de aerisire pe lateral și spoiler spate dedicat. La interior, XJ R-Sport are ornamente negre și tapișțerie în aceeași culoare, precum și scaune sport, plăcuțe R-Sport și alte ornamente de acest tip.
Varianta de top a ofertei XJ de la Jaguar se numește Autobiography și este disponibilă doar în versiunea cu ampatament mărit. Aceasta are jantele din aliaj de 20 inch model ”Maroa” și se bucură de fante de aerisire cromate pe bara față. Restul de dotări speciale se regăsesc la interior, sub forma unei tapițerii speciale, care are o cusătură în nuanță contrastantă și cu un model dedicat. Bordul are inserții din furnir de steja, scaune spate reglabile individual cu funcție de masaj și un sistem de entertainment pentru locurile din spate care include monitoare HD cu diagonala de 10.2 inch pentru fiecare dintre cei doi pasageri.
Via Jaguar
vreau 3 , una ptr albe , una ptr colorate ..si una ptr delicate