La mulţi ani, Dacia Logan! 10 de ani de la lansarea revoluţiei auto accesibile
Dacia sărbătoreşte 10 de ani de la prezentarea primului Logan de serie în România. Între timp, modelul a ajuns la a doua generaţie şi are alături o gamă întreagă, recunoscută la nivel european.
Dacia Logan, primul model al mărcii româneşti creat de la zero după preluarea companiei de Grupul Renault, aniversează zece ani de la lansare. Proiectat în patru ani şi având numele de cod "X90", Logan a fost anunţat de cei de la Renault încă din 1999, berlina fiind proiectul low-cost al concernului francez pentru relansarea mărcii proaspăt-achiziţionate la vremea respectivă, Automobile Dacia.
TEST DRIVE DACIA LOGAN II 0.9 TCe LAUREATE
Platforma X90, cea care i-a dat naştere lui Logan şi întregii game care-l înconjoară, a aniversat un milione de unităţi produse în septembrie 2009. La vremea respectivă, X90 era baza pentru cinci modele, oferite în 27 de versiuni, toate construite la Mioveni. Din primul milion de vehicule construite pe platforma X90, 576.887 erau Logan berlină, 246.869 erau Logan MCV, 144.931 erau Sandero, 11.897 erau Logan Van, iar restul de 11.416 erau Logan Pick-Up. Circa 85% din producţia uzinei de la Mioveni ajungea la export la vremea respectivă, procentul crescând la peste 95 la sută în anul 2013.
TEST DRIVE DACIA LOGAN II 1.5 dCi LAUREATE
Dacia va produce motoare Euro 6 la uzina din Mioveni
Prima generaţie Logan a fost construite pe platforma B0, dezvoltată specială pentru gama Dacia, care este comună cu cea a lui Sandero şi Duster. Aceeaşi platformă este folosită şi de partenerul de alianţă AvtoVAZ pentru construcţia lui Lada Largus, o versiune cu alte sigle, dotări şi motorizări a lui Logan MCV. Succesul primului Logan şi exigenţele clienţilor au dus la dezvoltarea unei noi platforme, derivate din B0, numită M0, care a fost folosită pentru a construi modelele Lodgy, Dokker, Sandero II, Logan II şi Renault Symbol III. Încă de la început, avantajul comercial şi tehnologic al gamei Dacia era reprezentat de folosirea componentelor şi know-how-ului deja existent în Grupul Renault, ceea ce a permis folosirea unor soluţii impresionante de reducere a costurilor. Printre acestea se numără oglinzile laterale simetrice, care pot fi folosite pe oricare parte a vehiculului, planşa de bord construită dintr-o singură bucată prin injecţia de mase plastice şi altele.
Uzina Dacia din Mioveni a produs cinci milioane de automobile
Via Dacia
La multi ani!