PARIS 2014 LIVE: Nissan Pulsar - japonezii au de acum un rival pentru Golf, Focus şi Astra
Nissan a prezentat astăzi primele imagini oficiale ale lui Pulsar, noul său model compact. Hatchback-ul este succesorul spiritual al lui Almera şi completează gama de compacte de la Nissan, care avea în componenţă doar modelul Qashqai.
Nissan Pulsar este al treilea model compact din portofoliul actual al japonezilor şi reprezintă întoarcerea la hatchback-urile de segment C după o absenţă îndelungată. Reprezentanţii mărcii nipone au prezentat astăzi compacta care o înlocuieşte pe Almera, modelul la care Nissan a renunţat odată cu lansarea lui Qashqai, SUV-ul compact văzut de niponi ca o alternativă viabilă la hatchback-urile compacte.
Nissan Pulsar - modelul compact cu care japonezii vor ataca VW Golf din toamnă
În primă fază, Nissan va oferi modelul Pulsar doar în versiunea hatchback cu cinci uşi, neexistând informaţii privind alte versiuni de caroserie, cum ar fi un coupe, un break sau o decapotabilă. Gama de motorizări este preluată de la fraţii săi de gamă, însemnând că avem de ales între 1.2 DIG-S, 1.5 dCi şi 1.6 DIG-T. Aceste motoare asigură între 110 şi 190 CP, unitatea turbo de 1.6 litri urmând să fie oferită abia din 2015 în gama Pulsar. Pe lângă motorizările comune cu modelele de clasă mică şi de segment compact ale mărcii, Pulsar primeşte şi sistemele de siguranţă ale acestora, înglobate sub conceptul numit Nissan Safety Shield.
Pulsar este primul model non-SUV din gama Nissan care renunţă la grila "kamishimo" pentru partea frontală "V-motion". Altfel spus, Pulsar este primul model Nissan care nu este SUV şi are un calandru în forma de V lansată de X-Trail şi Qashqai, renunţând la modelul trapezoidal.
„Nissan a fost la început un brand cu trăsături sportive. Pe parcurs am pierdut însă din această caracteristică. Tocmai de aceea ne-am propus să redobândim sportivitatea.”, declară Shiro Nakamura, şeful departamentului de design al mărcii nipone.
Nissan Sport Sedan Concept are faţa viitorului rival al lui VW Golf
Via Nissan
acceptabil. spatele ok, fata ... asa si asa; mai fain e qashqai din fata