PARIS 2014 LIVE: Renault Espace își schimbă complet profilul și devine un crossover de familie

Publicat joi, 02.10.2014 13:55 de Dragoș Băltățeanu

Noul Espace este una dintre premierele importante aduse de Renault la Salonul Auto de la Paris. Modificat din monovolum în crossover, Espace devine modelul-reper al calității în gama Renault.

Una dintre cele mai interesante apariții de la Salonul Auto din Paris este noua generație Renault Espace. Un nume care până acum reprezenta un monovolum dedicat familiilor numeroase se transformă complet, devenind un crossover dinamic și agresiv sub bagheta lui Laurens van den Acker, directorul de design care conduce revoluția estetică recentă a mărcii.

Generaţia cu numărul cinci a lui Espace se prezintă cu un design inspirat de concept car-ul Paris Initiale, care a fost prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt de anul trecut. Noul Renault Espace rămâne fidel conceptului care l-a făcut faimos şi va oferi în continuare un interior modulabil ce poate primi cinci sau şapte pasageri în funcţie de nevoie, însă de acum vom vorbi despre un Espace cu un profil mult mai musculos faţă de predecesorii săi, plus o gardă la sol ceva mai ridicată și cu un look care se apropie mult de cel al unui SUV. 

Interior dedicat confortului pasagerilor

Considerat nava-amiral a gamei actuale Renault, Espace vine în două versiuni de interior, cu cinci sau șapte locuri, chiar dacă dimensiunile exterioare și liniile ne subliniază un model mult mai mic decât vechiul model. De exemplu, înălțimea scade cu 6.3 centimetri, însă ampatamentul crește ușor față de anteriorul Grand Espace. La capitolul confort interior, cei de la Renault susțin că au încercat să-i impună lui Espace un sentiment demn de un private jet, iar designul recomandă mașina de familie a francezilor ca pe una dintre cele mai atrăgătoare alternative ale segmentului. Liniile sunt simple, însă spectaculoase, iar în centrul bordului tronează un display touch vertical cu diagonala de 8.7 inch disponibil standard pe care sunt inserate toate funcțiile centrale ale mașinii. Un alt ecran preia rolul ceasurilor de bord, iar întregul pachet grafic este întregit de un head-up display proiectat pe sticlă și inspirat din industria aviatică. 

Evident, Espace face un spectacol din ceea ce înseamnă spații de depozitare, oferindu-le pasagerilor câteva zeci de mici zone în care pasagerii își pot așeza la îndemână lucrurile. Peste toate apare portbagajul de 660 de litri, cu spațiu suficient pentru o familie numeroadă care pleacă într-un concediu prelungit. Apropo de familie, în Espace nu există banchete, scaunele fiind individuale fie că vorbim despre varianta cu cinci locuri sau despre cea care poate găzdui șapte persoane. Toate cele cinci scaune ale rândurilor doi și trei intră în podea la apăsarea unui simplu buton, transformând mașina într-un spațiu dedicat bagajelor voluminoase.

Renault preia moda lansată pe piață de mărcile premium și inventează trei "ambianțe" care pot fi comandate pe Espace, acestea fiind independente de nivelurile de echipare pe care le veți putea comanda: Life, Zen, Intense și Initiale Paris. La nivelul confortului audio, Renault mizează pe avantajul unui sistem Surround semnat Bose în care 12 difuzoare "oferă o experiență apropiată de cea a unui concert live".

Trei motorizări, implicit un diesel twin-turbo de 160 CP

Trecem la zona tehnică, acolo unde Renault oferă pentru prima dată în gama proprie un sistem de adaptare prin buton a răspunsului suspensiilor, motorului, direcției și șasiului. Pachetul denumit Multi-Sense poate fi astfel personalizabil prin alegerea modului de rulare potrivit pentru fiecare situație. Pentru a îmbunătăți și mai mult răspunsul dinamic al mașinii, sistemul 4Control, inaugurat pe Laguna Coupe, oferă direcție pe toate cele patru roți. Renault se laudă cu o scădere a masei proprii totale de până la 250 de kilograme față de vechea generație (în funcție de versiune), o reducere de 13% considerată imensă de la o generație la alta.

Sub capotă, familiștii care vor fi convinși de noul look al lui Espace se vor putea baza pe două motoare diesel și pe unul pe benzină. Dacă unitatea 1.6 dCi de 130 de cai putere și 320 Nm este deja cunoscută din gama mărcii franceze, versiunea sa Twin Turbo de 160 de cai putere și 380 Nm este o noutate absolută pentru Renault și promite performanțe interesante în cuplaj cu transmisia automată cu două ambreiaje EDC. Există o alternativă și pentru cei care-și doresc motoare pe benzină: TCe 200 EDC este un motor turbo de 1.6 litri care dezvoltă 200 CP și este cuplat la o versiune complet nouă a cutiei EDC, care în această versiune are șapte trepte. Toate cele trei variante beneficiază de aportul unui sistem Start-Stop care are rolul de a scădea consumul în oraș.

Via Renault

  • vianu, joi, 25.09.2014 13:13

    Mon dieu, c'est tres jolie! dar, frate, cu cat e incaltat... 18"?

  • Andy, joi, 25.09.2014 13:47

    Arata int-un mare fel. Jantele cred ca-s de 19'' sau chiar 20'' (bine, mai mult ca sigur ca imaginile sunt cu varianta de top - asa cum prezinta toti producatorii noile lansari). Un Megane Scenic nou cu aceeasi linie de design ar fi genial!

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 25.09.2014 15:31

    Am observat ca in ultima vreme producatorii ofera masini cu jante foarte mari, fara sa poti sa pui jante mai mici apoi deoarece nu intra din cauza franelor. Sa fie franele foarte mari pt eficienta sporita ? De exemplu la Opel Astra pe 16 sunt cele mai mici jante, la Insignia pe 17 parca, la i40 pe 18'', si tot asa. Acuma legat de articol nu pot sa zic decat ca acest Espace arata foarte bine. Nu degeaba Renault a revolutionat acest segment incepand cu primul model si continua sa revolutioneze si in continuare. Este un fel de ,,VW Golf" in clasa monovolumelor.

  • vianu, joi, 25.09.2014 16:41

    mergea si un interior http://blog.auto-selection.com/wp-content/uploads/2014/09/interieur-nouveau-renault-espace-5.png pare-se ca au renuntat la separarea bordului de consola centrala

  • Andy, joi, 25.09.2014 18:00

    @Vianu Multumim pentru poza cu interiorul. Ca design parca aduce cu cele de la Volvo nu? Oricum asta nu conteaza. E bine ca au renuntat la gaselnita cu bordul separat si cu afisajele centrale. Acum e mult mai ergonomic iar ergonomie dupa parerea mea conteaza mai mult decat design-ul si materialele folosite (care sunt sigur ca vor fi mai mult decat ok).

  • Marius, joi, 25.09.2014 23:02

    Arata mai bine noul S Max-ul. Renault nu-si mai gaseste identitatea de design in ultimii ani iar struto-camila asta (din punct de vedere al design-ului raportat la utilitate) vine sa complice si mai mult lucrurile. Pana la urma care e identitatea de marca a Renault? Au pierdut si avantajul faptului ca se laudau cu modele de top in testele de siguranta, vin in Europa cu modele produse prin Coreea care nu au nici o legatura cu marca Renault, produc modele 4X4 copiate dupa Nissan facandu-le concurenta inutila. Cine sa-l inteleaga pe Ghosn?

  • Dunca, vineri, 26.09.2014 05:03

    @ Marius In ochii tai, S-max arata mai bine, in ochii mei, Renault Espace e cu o generatie mai in fata. Design mai sportiv si usor agresiv, interior mult mai futurist fata de S-max, etc. Si ca o mica istorie, Ford doar viseaza la vanzarile lui Espace. In acest segment. Ford nu a excelat niciodata, iar vanzarile au fost mult sub asteptari, in comparatie cu Espace, care a contribuit onorabil la cresterea vanzarilor marcii Renault.

  • Dan, vineri, 26.09.2014 12:50

    Superb. Imagini complete http://www.auto-motor-und-sport.de/news/renault-espace-auf-dem-autosalon-in-paris-2014-das-ist-die-neue-van-generation-8417368.html

  • Azazel, vineri, 26.09.2014 13:58

    @Dunca: Lasa, asta sa fie problema lui Ford in clasa monovolumelor, ca nu are vanzarile lui Espace. Dar compenseaza cu (multe) altele. Luate in ansamblu vanzarile lui Ford sunt incontestabil mai mari fata de vanzarile lui Renault. Si Marius are dreptate. Cand schimbi designul total sau aproape total de la o generatie la alta inseamna lipsa de identitate. Sunt marci care pastreaza aceiasi identitate cand vine vorba de design de zeci de ani si nu s-au plans ca ar fi in pericol vanzarile. Asta e ceva interesant, nu crezi?

  • VM, vineri, 26.09.2014 14:26

    Aiurea ! Constructorii isi improspateaza constant imaginea de marca. In prezent, noua linie de design este data de Laurens van den Acker incepand cu noul Clio si e foarte clara!

  • vianu, vineri, 26.09.2014 14:43

    @Azazel uite ca schimbarea de design de la o generatie la alta mie nu mi se pare lipsa de identitate. Dimpotriva, o evolutie necesara. Daca TOTI producatorii ar face asa nu ne-am mai plange ca masinile au devenit plictisitoare/triste/ca faceliftul e doar o facatura. Daca te vei uita cu atentie nici macar Renault/Citroen nu sunt greu de identificat daca le compari cu ceea ce faceau acum 15-20 de ani. La aparitia lui VW CC am ramas nu numai placut surprins de design-ul modelului ci si surprins de "indreazneala" concernului de a face o masina complet diferita de vesnicele copiute. Pacat ca n-a tinut prea mult orgia asta vizuala.

  • Azazel, vineri, 26.09.2014 15:03

    @VW: bine spus "In prezent, noua linie de design este data de Laurens van den Acker incepand cu noul Clio si e foarte clara!". Pentru ca peste 10 ani cand designul lui Clio de atunci va arata f diferit, va face din Clio 4 o masina cu design depasit. Daca designul general al prinde atat de bine la public ai urma acelasi drum de la o generatie la alta. Este cat se poate de logic, normal si firect. Atata timp cat EXISTA companii care reusesc asta cu brio, inseamna ca se poate. Dar nu se poate insa la oricine. Nu schimbi ceva ce merge bine (in cazul de fata aspectul) de dragul de a schimba ceva.

  • V M, vineri, 26.09.2014 15:50

    Lumea nu sta pe loc. Se numeste EVOLUTIE. Renault se adapteaza la cerintele pietei, respectand in acelasi timp valorile & identitatea marcii. Poate ca in viitor masinile vor arata ca niste farfurii zburatoare. Normal ca actualul Clio va fi depasit ca design.Dar asta nu inseamna ca Renault n-are identitate. Daca nu poti sa pricepi asta, atunci tu esti cel depasit dpdv intelectual.

  • Dan, vineri, 26.09.2014 16:36

    Interior noul Espace, absolut demential, Bravo Renault http://www.auto-motor-und-sport.de/bilder/renault-espace-auf-dem-autosalon-in-paris-2014-das-ist-die-neue-van-generation-8417368.html?fotoshow_item=5#fotoshow_item=9

  • 1984, vineri, 26.09.2014 22:08

    Espace intotdeauna a fost inaintea vremurilor sale. Ford si Vw ar face bine sa ia lectii. La fel cum am facut-o de altfel si in trecut.

  • haha, vineri, 26.09.2014 22:30

    Jura-te! :)) Ce facea Renault cand Ford facea motoare V8, chiar in Romania? ce facea Renault cand Ford facea Mustang? Ce facea Renault cand Ford incepea sa fabrice seria F, un model legendar? ce facea Renault cand Ford facea masini cu interioare din piele, lemn pe bord sau punea aer conditionat? Mai copii, lasati-o mai moale ca unii iau de bine de scrieti pe-aici.

  • abc, sâmbătă, 27.09.2014 02:32

    @haha Intradevar Reno sunt prostii clasei, nu faceau nimic. Ford a facut tot in lumea auto. Daca nu era Ford.............sigur erau altii. Parca ai fi fan VW. Aia mai cred ca sunt "miezul"..... Ford is da best... Daaaaah !

  • LauCalin, sâmbătă, 27.09.2014 11:25

    Oare cati dintre cei care scriu pe-aici stiu ca acest concept... sau mai bine zis format de automobil (ca sa nu se inteleaga ca atunci cand am spus la concept m-am referit la un prototip) isi are originile in anii '70 si nu in ograda celor de la Renault? Renault tot ce a facut fost sa fie mai pe faza. Cineva a batut la ei la usa, le-a prezentat ideea si Renault a considerat ca este o idee buna, asta dupa ce Peugeot a spus ca asa ceva este f scump de produs si potential de cumparare este cam mic. Inca o dovada ca Renault stie sa faca afaceri cu masini de f mult timp. Cand nu faci chiar cele mai bune (a se intelege fiabile masini), cand alte marci au vanzari mai mari si vand sunt vazute mai bine iar tu totusi rezisti si faci fata cu bine, asta inseamna ca te pricepi la vinzi si ai viziuni si directii coerente in afaceri. Ori domnilor, asta cam este o ARTA. Nu neg, asta este valabil si la VW care a crescut f mult vanzarile in ultimii 10 ani La fel si Hyundai-Kia. Exemplul negativ ar fi Ford in general (care acum 10 ani era pe 2 la vanzari - desi sa recunoastem ca la nivel global are imagine mai buna ca Renault si este vazuta mai bine), GM sau PSA. Companii care cand au dat de greu au picat imediat. Dar reversul de necontestat este fara doar si poate Toyota, companie f greu pusa la incercare in ultimii 5-6 ani si increderea oamenilor in marca nu i-a zdruncinat prea tare. Sau daca au dat de greu si-au revenit aproape incredibil de repede si usor. Dar aici vorbim de altceva.

  • 1984, sâmbătă, 27.09.2014 15:27

    @haha Copilu' calmeaza-te ! Era vorba aici de monovolume si de faptul ca Renault a deschis un drum (prin puterea exemplului), urmat apoi de Ford, Vw etc. Degeaba insiri tu "maretele" realizari din istoria Ford. Pana la urma fiecare constructor aparut in zorii erei automobilistice de la sfarsitul sec 19 - inceputul sec. 20 a avut o contributie importanta. Deci stai linistit, nici inventiile Renault nu sunt putine la numar. Mustang? Mustang este o masina de caracter, insa intr-o mare de masini europene si asiatice performante, Mustang nu reprezinta mare lucru. Ah, e un simbol pentru americani, o pata de culoare in industria auto, iar hollywood-ul a avut grija sa-i ofere mediatizarea necesara, dar de aici pana la a spune ca-i o referinta in materie de performante, tinuta de drum, eficienta etc.. e cale lunga...

  • copilu' :)), sâmbătă, 27.09.2014 16:15

    Ai spus asa: "Ford si Vw ar face bine sa ia lectii. La fel cum am facut-o de altfel si in trecut." Dupa care spui: Pana la urma fiecare constructor aparut in zorii erei automobilistice de la sfarsitul sec 19 - inceputul sec. 20 a A AVUT O CONTRIBUTIE IMPORTANTA". Adica spui ca inclusiv Ford care are de invatat de la Renault, asa cum a facut-o si in trecut, dupa care spui ca Ford tre sa invete. Dar apoi stai ca si el a contribuit. Deci Ford a contribuit si el ca Renault sau tre' sa ia lectii de la Renault asa cum zici ca a luat si in trecut? Deci adultule, te rog sa te hotarasti. :)) Si da, Mustag este o masina legendara, care a deschis calea spre noi modele, celebrele muscle cars. Si defapt ce incercam eu sa spun si tu evident ca nu ai inteles, este ca atunci cand Ford facea niste "chestii" gen Mustang, facea masini de lux, cutii automate, motoare V8 si dotari de lux, Renault nu prea facea mare lucru. Sau poate ne spui tu ce facea Renault in anii '20 si '30. Ti-am dat doar cateva exemple. Evident, tu acum ai inteles ca eu consider ca Renault e copil pe langa Ford. Si normal, daca spun ceva de Renault sunt un nervos. :))

  • 1984, sâmbătă, 27.09.2014 17:15

    E varza totala in capul tau. In primul comentariu ma refeream STRICT la inspiratia (nu spun copiere pt ca ar fi gresit) si standardele pe care le-a impus Renault odata cu crearea modelului ESPACE. Atat ! Da, Ford, Vw au vrut si ei o felie din tort, asta pe vremea cand monovolumele reprezentau ceva... ca o iei tu cu istoria marcilor din 1900 incoace e cu totul alta discutie. N-are sens si n-o sa ma complic cu tine. Esti caraghios.

  • copilu' :)), sâmbătă, 27.09.2014 19:45

    Deci iti spun ca te contrazici singur in declaratii, iti demonstrez asta si tot eu sunt varza. Si daca te refereai la inspiratie, adica si Renault sa se inspire de la Ford asa cum tu ai spus (precizand ca fiecare a avut o contributie), inseamna ca Ford are si nu prea de invatat de la Renault. Vorbim de logica elementara pe baza a ceea ce ai spus chiar tu. Pacat, esti un adult in gandire si te face" un copil. :)) Si asa cum am mai spus, creatorul conceptului de monovolum NU este Renault. Cei care au avut ideea unei astfel de masini au fost cei de la Crysler divizia din Anglia, prin '78-'79 sau undeva pe-acolo. Doar ca Chrysler nu a vrut asa ceva. Cel care detine proiectul (omul, inginerul) si-a incercat norocul in alte parti. La Peugeot, asa cum bine spunea LauCalin care si ei au spus ca nu li se pare bun si apoi la Renault care a fost de acord. La mai putin de un an a aparut si primul concurent: Dodge Caravan, adica un concurent, culmea, al companiei Chrysler. Na, ca fac si istorie cu tine. Si apropo, chiar vreau sa-mi spui ce facea Renault in anii '20 si '30 comparativ cu Ford.

  • @copilu' :)), sâmbătă, 27.09.2014 20:04

    Bati campii... Renault este inventatorul conceptului de monovolum.

  • copilu' :)), sâmbătă, 27.09.2014 20:10

    Uite ce "zice" wikipedia: http://en.wikipedia.org/wiki/Dodge_Caravan Si muuulte alte surse. Deci baga-ti mintile in cap!

  • copilu' :)), sâmbătă, 27.09.2014 20:14

    Uite ce scrie automaket.ro: "Un automobil care a reuşit să inventeze o nouă nişă în lumea auto. Renault Espace este primul monovolum EUROPEAN, un stil de caroserie care a convins mulți clienți din vestul Europei și a devenit un "must-have" pentru familiile numeroase." http://www.automarket.ro/stiri/masini-de-poveste-30-de-ani-de-renault-espace-55869.html Deci cine bate campii?

  • @copilu' :)), sâmbătă, 27.09.2014 20:14

    Fara wikipedia esti mort... Mda, stiu genul tau pustiule.

  • copilu' :)), sâmbătă, 27.09.2014 20:26

    Comentarii egale cu zero. Demonstreaza-mi ca gresesc. Ca in afara de jigniri si aere de superioritate nu arati nimic. Astept niste explicatii cu primul monovolum din '84 si ce mai are de invatat Ford de la Renault. Pana atunci... ciao! Imi pierd vremea degeaba cu tine.

  • Relu, duminică, 28.09.2014 00:54

    Niste fraieri care nu aveti altceva mai bun decat sa va contraziceti. Enjoy life suckers!

  • Dap!, duminică, 28.09.2014 11:55

    Espace e produs de un constructor EUROPEAN, ca doar n-o fi asiatic

  • ., duminică, 28.09.2014 14:49

    Dar nu a fost primul monovolum din lume. Asta nu vor sa priceapa unii. A fost in schimb primul fabricat de un constructor european. Iar ideea unei astfel de masini nu au avut-o cei de la Renault. Cine cunoaste istorie legata de masini intelege ce spun. Cine nu, jigneste si se crede destept. E simplu, doar traim in Romania. O tara in care toti se pricep la masini.

  • 1884, duminică, 28.09.2014 15:25

    Conceptul de monovolum nu exista inainte sa fie lansat de Renault. Functionalitatea o diferentia de tot ce existase anterior pe piata. Spatiul, modularitatea interiorului, a scaunelor, interschimbabilitatea, flexibilitatea, abilitatea de a fi un birou mobil, masutele miniaturale, suprafetele vitrate mari etc. - toate astea fiind un concept modern, ce combina tot ce-i mai bun din mai multe clase. Era deosebit de restul microbuzelor. Tocmai de accea se spune ca Renault a inventat un segment numit monovolum.

  • xxx, vineri, 03.10.2014 13:34

    Nu imi dau seama clar daca imi place sau nu, este interesanta, dar sunt sigur ca succesul nu va fi in Europa sunt aproape convins ca o vor arunca in China, India, Indonezia, Malaezia ca model de varf de gama, de ce nu poate in state eventual cu sigla Nissan

  • @ xxx, vineri, 03.10.2014 14:26

    Te inseli in privinta Espace. Espace e un model emblematic ce apartine Renault si nu va purta niciodata sigla Nissan. Nissan are propriile MPV-uri pe care le vinde cu succes pe pietele asiatice si americane.

  • xxx, vineri, 03.10.2014 14:43

    @@xxx Se poate sa ai dreptate, dar cred ca masina se poate vinde si in USA

  • @xxx, vineri, 03.10.2014 15:09

    Nu cred ca ar prinde la americani din mai multe motive. E un produs sofisticat, special creat pentru pretentiile europene, implicit pretul nu va fi pe placul americanilor. Pitata americana e diferita de cea europeana. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca Renault nu-i cunoscut acolo, n-are experienta pe piata americana, iar costurile de lansare a unui produs ar fi enorme in timp, dat fiind si deficitul de imagine in SUA. Chiar si cu ajutorul Nissan , efortul ar fi imens si cred ca francezii prefera sa se concentreze pe altceva. Nissan are acolo deja o vedeta: NV200, viitoarea generatie de Yellow Cab din NY

  • tech update, duminică, 05.10.2014 16:46

    Espace dispune de 4Control (ptr viraje luate cu rapiditate, in siguranta), iar caracteristici exclusive de design exterior includ jante specifice de 19-20 inch, motorizare biturbo, puteri pana la 200 CP, ecran mare ca la recentul XC90 (premium), un head-up display ca la avioane de vanatoare, interior sofisticat si avangardist, ambianta interioara in diferite tonalitati (gen S-class), suspensie adaptiva, parcare autonoma, haion motorizat etc. Există mult mai multe modificări în interior , astfel Espace capata tapițerie din piele integrala Nappa disponibila în mai multe culori , încălzire și masaj scaune față cu reglare pe 10 direcții , tetiere " Relax " pentru primul si al doilea rând de scaune , volan imbracat in piele Nappa , inserții uși și cotiere , tablou de bord cu cusaturi vizibile , geamuri laterale fumurii si laminate încorporează jaluzele pentru soare, deasemenea trapa panoramica isi inchide culoarea la soare puternic. Echipamente la fel de smechere... Espace vine cu un sistem de sunet BOSE premium cu BOSE Surround Sound și Sistem Pack Visio pentru vizibilitate sporită , incluzand camera video frontala , avertizare la părăsirea benzii de rulare, lumini automate , recunoaștere semne rutiere și avertizare pt depasirea limitei de viteză . Există , de asemenea, un pachet de securitate avansata , care include avertizare la pastrarea distantei și asistență la frânarea de urgență Raportează abuz

  • mda, miercuri, 08.10.2014 01:02

    @copilu' Citez din ce ai scris: "Renault nu facea nimic. Sau poate ne spui tu ce facea Renault in anii '20 si '30" Pai chiar ai nevoie sa ti se spuna...multe lucruri...de fapt cine are timp s-o ia de la zero cu tine? Pe scurt, ca sa nu raman dator cu un raspuns amatorule...ai auzit Renault Reinastella ? Era un automobil high-end concurent direct pentru Rolls-Royce !