Preţuri Hyundai i10 în România: citadina pleacă de la 11.850 euro, cu ofertă de lansare de 9400 de euro

Publicat miercuri, 04.12.2013 16:40 de Sebastian Toma

Importatorul Hyundai în România a publicat preţurile noii generaţii i10 pe portalul său. Cel mai ieftin i10 pleacă de la 11.846 euro, însă o ofertă de lansare aduce preţul la 9.366 euro.

Hyundai i10 este disponibil şi pe piaţa din România, a doua generaţie a modelului de segment A fiind oferită la un preţ de pornire de 11.846 euro cu TVA inclus. Preţul modelului a fost publicat pe portalul oficial al mărcii din Coreea de Sud, alături de anunţul unei promoţii, care reduce preţul de pornire la 9.366 euro.

Pentru moment, Hyundai a prezentat doar preţul versiunii cu motor de 1.0 litri a lui i10, disponibilă în două niveluri de echipare, Access şi Comfort. Pe lângă revoluţia în design interior şi exterior, noua generaţie a lui i10 se mândreşte cu mai mult spaţiu pentru pasagerii săi şi o listă mai lungă de dotări, printre care se numără şi opţionale rar oferite în segment.

Motorizarea de un litru din gama Hyundai i10 are cilindreea de 998 cmc, trei cilindri în linie, livrează 66 CP la 5.500 rpm şi 95 Nm la 3.500 rpm. Fratele său mai mare, de 1.248 cmc, prezintă o putere maximă de 87 CP la 6.000 rpm şi un cuplu maxim de 120 Nm la 4.000 rpm. Ambele motorizări sunt oferite în standard alături de o transmisie manuală cu cinci trepte, dar Hyundai oferă şi o automată cu patru trepte pentru oricare dintre cele două propulsoare din gama i10. Fără sistemul ISG, versiunea de 66 CP cu transmisie manuală a lui i10 are un consum mixt de 4.7 litri la sută, pe când versiunea automată are un consum mixt de 6.0 litri la sută. Prezenţa sistemului ISG în compania acestei motorizări reduce consumul cu 0.1 litri la sută în regim mixt.

Motorizarea mai puternică, de 1.2 litri, are un consum mixt de 4.9 litri la sută alături de cutia de viteze manuală, respectiv 6.2 litri la sută cu transmisia automată. Cel mai sprinten dintre cele două este i10 1.2i cu transmisie manuală, care poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 12.3 secunde şi să atingă 175 km/h. Cea mai lentă versiune a lui i10 este cea de 66 CP cu transmisie automată, ce necesită 16.8 secunde pentru a sprinta până la 100 km/h şi poate să atingă 145 km/h.

Noua generaţie a lui Hyundai i10 este primul model de segment A produs de Hyundai în Europa. Producţia a debutat în septembrie 2013, la fabrica Hyundai din Izmit, Turcia. Proiectarea, testarea şi dezvoltarea modelului i10 de generaţie nouă a fost realizată la centrul Hyundai din Russelsheim, pentru a asigura compatibilitatea sa cu cerinţele consumatorilor europeni.

Citeşte AICI testul nostru cu noul Hyundai i10.


Hyundai i10 vs. CONCURENŢA DIRECTĂ

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Hyundai i10
1.0i MT5 Access
66 4.7 14.9 11.850
Chevrolet Spark
1.0 68 CP LS
68 5.1 15.5 8505
Citroen C1
1.0i 68 CP Attraction
68 4.3 13.5 9219
Peugeot 107
1.0 69 CP Acces
68 4.5 12.5 10.035
Volkswagen Up!
1.0 60 CP Take Up!
60 4.5 14.4 8678
Skoda Citigo
1.0 60 CP Active
60 4.5 14.4 8459
Toyota Aygo
1.0 VVT-i 68 CP Terra
68 4.4 14.2 10.121
Kia Picanto
1.0 69 CP Base
69 4.2 14.4 9448
Ford Ka
1.2 84 CP TE
69 4.9 13.2 9550
Renault Twingo facelift
1.2 16V 75 CP Trend 
75 5.1 12.3 9300
Fiat Panda
1.2 69 CP Pop 
69 5.2 14.2 10.299
Fiat 500
1.2 69 CP Pop
69 5.1 12.9 11.600
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Via Hyundai

  • zetak, miercuri, 04.12.2013 16:47

    9400 Euro (fara vopsea met) pt o citadina de clasa mini coreana facuta in Turcia cu 66 CP pret de pornire??? Au inebunit cei de la Hyundai Romania? Multe succese la vanzare (desi nu o sa aiba)! Eu unul as lua oricand un Ford Fiesta sau B Max sau Honda Jazz cu dotari mai multe, motoare mai bune si spatiu mai mare.

  • @zatek, miercuri, 04.12.2013 17:48

    si cu pret mai mare nu ? Pai atunci ia-ti Honda cu 15 mii si B-Max si ce-oi mai vreai

  • @zatek, miercuri, 04.12.2013 17:50

    Si apropo , I10 e clasa Mini nu face comparatii cu alte clase ca nu-si are rostul, E si normal sa fie peste. Compara i10 cu tripleta UP! sa vezi ca e peste ele, si la fel si tripleta Aygo.

  • @all, miercuri, 04.12.2013 18:13

    oricum ar fi 10-12 mii pt o buburuza d'asta este aberant indiferent ce marca e.

  • @@all, miercuri, 04.12.2013 19:17

    Da ai dreptate. Eu pentru masinile din aceasta clasa mai mult de 7 mii nu as ridica pretul, fiindca e aberant intr-adevar.

  • MRC, miercuri, 04.12.2013 19:46

    Desi este destul de draguta (se vede ca s-a lucrat la design, atat in interior cat si in exterior) cred ca motorizarile si pretul sunt o mica piedica pentru piata noastra. Vestul Europei ofera alte conditii pentru achizitionarea acestei masini (venituri mai mari ale populatiei, putere de cumparare mai mare, o cultura auto - aceasta fiind de cele mai multe ori o a doua masina a familiei, folosita cu preponderenta in aglomeratiile urbane). Tripleta Aygo/ C1 / 107 este pe piata de ceva ani si trebuie sa ne uitam sa vedem cine sunt cumparatorii acestui tip de masina. i10 va avea succes. Arata bine, are o echipare ok, pretul asemenea. Dar nu vorbim de Romania. Cercetati sa vedeti ce succes a avut generatia care tocmai a iesit din productie in UK. Cu programul de casare auto de la ei, pretul a scazut foarte mult si a fost un hit la vanzari. Daca vorbim strict de piata din Romania, probabil ca masina va fi configurata pentru agenti de vanzari (desi se gaseste o varianta mult mai ieftina, reprezentata de Dacia) dar depinde de politica fiecarei firme. Apoi, sunt cumparatorii care chiar adora masinuta (probabil doamne trecute de prima tinerete, care se deplaseaza preponderent in aglomeratia urbana si a caror familie mai detin un automobil). Personal, cred ca masinuta are un singur minus (sau poate doua): motorizarile. Cred ca din capacitatile cilindrice respective se putea obtine o putere mai mare. Chiar si Ford, pentru motorasul de un litru aspirat, ofera 80 CP.

  • Dacia Plant, miercuri, 04.12.2013 21:39

    Au progresat mult la designul exterior cu noul model, DAR: Cum sa ceri 9-11.000 la o versiune de baza ? Sa inteleg ca varianta full ar sari de 15.000 ? Pana in 10.000 iti cumperi un Sandero full cu motorizare turbo pe benzina de generatie noua sau diesel, iar in cel mai rau caz 1.2-ul care este un motor foarte fiabil, cu un consum redus si performante acceptabile care este mai performant ca 1.0 benzina de pe Hyundai. Sau in 11.000 gasesti oferte noi low-cost mult mai bune.

  • trg, miercuri, 04.12.2013 23:33

    @dacia plant ..pai cica in cazul unor branduri se produc anumite modele (mai naspa) ppt a vinde anumite modele...tocmai de aia s-a produs i10 pentru a se vinde...dacia ..hi hi

  • Thor, joi, 05.12.2013 03:08

    Daca exista Spark, nu ai cum sa cumperi asa ceva

  • unu, joi, 05.12.2013 12:18

    Desi se vand tot mai putine masini, preturile lor cresc . E ilogic si totusi...

  • mk9, joi, 05.12.2013 20:57

    nostim, le urez succes.

  • MK9, joi, 05.12.2013 20:58

    ma refer la pret

  • LUCCI, joi, 05.12.2013 21:20

    Uite d-aia se vinde tare bine Loganul!Pe buna dreptate!

  • LUCCI, joi, 05.12.2013 21:25

    Uite d-aia se vinde tare bine Loganul!Pe buna dreptate!Aceasta Kia Rio intarziata, in 2013 prinde...ha,ha,ha 155 la ora?Ha,ha,ha!O Dacia 1310 e mai rapida!!!

  • ddd, joi, 05.12.2013 23:00

    Preturile sunt mai mici papusei. http://www.hyundai-motor.ro/i10 Oricum arata cel mai bine din aceasta clasa si ca dotari si ca tot. Pt clasa MINI este mult prea bn finisata fata de altele care fețele de uși sunt vopsite iar tetiera e de fapt o prelungire a scaunului.....Pt mine I10 se prezinta cel mai bine in acest segment.Nu mai vorbesc de sistemul keyless go, start and stop , iarasi o dotara uimitoare pt aceasta clasa.

  • ddd, joi, 05.12.2013 23:01

    @Thor, Spark va pleca din EU odata cu Chevy, asa ca nu mai bate campii.