Volkswagen e-Golf, versiunea electrică a compactei, a debutat în Germania
Volkswagen Golf, cel mai bine vândut model din Europa, a primit o versiune electrică de serie. Autonomia compactei de 115 CP este cuprinsă între 130 şi 190 kilometri, în funcţie de stilul de condus abordat.
Volkswagen e-Golf a debutat pe piaţa din Germania. Vorbim despre versiunea electrică a celui mai popular model din Europa, Golf fiind ani la rând lider în clasamentele de vânzări pe Bătrânul Continent. Noul e-Golf pleacă de la 34.900 euro pe piaţa din Germania şi-şi răsplăteşte clienţii cu un cost de utilizare de 3.28 euro la suta de kilometri, calculat la costul energiei electrice consumate pentru parcurgerea distanţei respective.
Versiunea electrică a lui Golf are un motor de 115 CP şi 270 Nm, amplasat în locul unităţii cu ardere internă, care asigură un sprint 0-100 km/h în 10.4 secunde. Timpul 0-60 km/h este de 4.2 secunde. Viteza maximă nu a fost precizată. Acumulatorul de 24.2 kWh are o garanţie de opt ani sau 160.000 kilometri şi asigură o autonomie cuprinsă între 130 şi 190 kilometri, în funcţie de stilul de condus abordat.
Volkswagen XL1 - cel mai economic model de serie din lume se dezvăluie
Contrar tuturor aşteptărilor, versiunea electrică a lui Golf este mai eficientă din punctul de vedere al costurilor decât cel mai economic model de serie oferit vreodată pe piaţă, aflat tot în oferta Volkswagen. Vorbim despre XL1, un model care consumă 0.9 litri de motorină la suta de kilometri. Din păcate, acesta va fi construit într-o serie limitată la 200 de unităţi, ceea ce înseamnă că un exemplar costă 110.000 de euro în Germania. Raportându-ne la preţurile din România pentru kWh şi litrul de motorină, un Volkswagen e-Golf este mai eficient decât un XL1, fiind cu 90 de bani mai ieftin să parcurgi 100 de kilometri cu Golf-ul electric decât cu exclusivistul XL1.
Via Volkswagen
PĂi, până la urmă care-i costul la suta de km: 4,53 RON sau 3,28 euro? Că nu cred că-n Germania e curentul de peste 3 ori mai scump. Că așa l-ar importa de la noi. Transportul curentlui de la noi la ei ar dura sub o secudă și n=ar costa aproape nimic.