VW Taigun: conceptul celui mai mic SUV Volkswagen anunţă un nou motor TSI de un litru şi 110 CP

Publicat luni, 22.10.2012 17:20 de Mircea Meșter

Touareg, Tiguan, Taigun. Cele trei nume vor constitui în 2014 linia de SUV-uri pe care Volkswagen o propune clienţilor săi din toată lumea. Noul Taigun Concept anunţă un concept rival al lui Nissan Juke şi Opel Mokka.

Volkswagen a prezentat astăzi la Salonul Auto de la Sao Paulo, Brazilia, un concept care prefigurează viitorul SUV de segment B pe care marca germană îl va arunca în lupta cu Nissan Juke, Opel Mokka, Chevrolet Trax, Fiat 500X şi Mini Countryman începând cu anul 2014. Numele său, Volkswagen Taigun, completează linia onomastică a SUV-urilor Tiguan şi Touareg, urmând să se poziţioneze ca preţ şi segment imediat sub primul dintre acestea.

Noul Volkswagen Taigun Concept are rolul de a testa piaţa cu doi ani înainte de introducerea sa, inginerii şi designerii mărcii urmând să asculte cu atenţie răspunsul publicului şi al presei înainte de a scoate versiunea de serie. Anunţat de şeful biroului de cercetare şi Dezvoltare VW drept un "SUV global care nu este destinat doar Americii de Sud", noul Volkswagen Taigun este construit pe o versiune lungită a noii platforme NSF a celor de la VW Group, aceeaşi pe care constructorul german a utilizat-o ca bază pentru familia de maşini de oraş Up!. Conform declaraţiilor oficialilor germani, Taigun va fi  doar primul SUV dintr-o serie care va conţine membri ai tuturor mărcilor acestui grup, astfel că în viitor vom vedea versiuni Skoda şi Seat ale noului concept Volkswagen.

DIMENSIUNI ULTRACOMPACTE

Deşi se află în versiune de concept, Taigun le oferă celor de la Volkswagen ocazia de a înşirui în comunicatul oficial o mulţime de date tehnice interesante, ceea ce ne arată că modelul este mai aproape de producţia de serie decât vrea Volkswagen să lase de înţeles. Avem, astfel, dimensiunile exterioare ale conceptului (3859 milimetri în lungime, 1728 milimetri lăţime şi 1570 milimetri înălţime, cu un ampatament de 2470 de milimetri), şi chiar şi volumul portbagajului: 280 de litri în mod normal şi 987 de litri cu bancheta rabatată.

UN NOU MOTOR EFICIENT: 1.0 TSI 110 CP

O apariţie interesantă este cea a noului motor TSI de 1.0 litru şi 110 CP, acesta reprezentând un nou pas al celor de la Volkswagen în strategia de downsizing prin care constructorul german va elimina pe rând motoarele cu eficienţă redusă din gamă. Motorul cu trei cilindri dispune de un cuplu motor maxim de 175 Nm încă de la 1500 rpm. Consumul anunţat de Volkswagen pe conceptul Taigun este de 4.5 litri/100 km, în condiţiile în care prototipul are o masă proprie de 985 de kilograme şi sprintează de la 0 la 100 km/h în 9.2 secunde.

via Volkswagen

  • slVW_83, luni, 22.10.2012 20:02

    Suna bine motorasul asta, insa doar pe modolele de clasa mini si mica! Sper sa nu-l vad vreodata pe Passat!

  • Eko, luni, 22.10.2012 20:19

    Ce-i de la Ford deja au zis ca il baga pe Mondeo 1.0 turboboost asa ca nimic nu e exclus.

  • ScorpyonVAG, luni, 22.10.2012 20:55

    N-am ce sa zic imi place masina. Dar prevad ca vor scoate VW TAIFUN, etc... Si il veti vedea pe viitorul Passat 1.0TSI :))... la ce strategie de marketing au nu ma mai surprinde nimic. Totusi raman inca fan deoarece apreciez foarte mult grupul VAG.

  • liviu, luni, 22.10.2012 21:20

    titlul e demential:))) "UN NOU MOTOR EFICIENT" de unde stiti deja ca e eficient ati testat motorul?modelul?aaa sau va bazati pe datele impresionante de 4.5l% am inteles..da da!! in ceea ce priveste masina....arata ca taita cu barda! dar pentru fani o sa fie un real succes!!!

  • gtrazvan, luni, 22.10.2012 23:02

    Daca o sa fie eficient ca 1.2 si 1.4 TSI, e clar. :)))

  • eu, luni, 22.10.2012 23:06

    ce nume „inspirat”. au inversat câteva litere din tiguan și au găsit taigun. trist, foarte trist. au intrat în pană de idei, de nume.

  • andrei, marţi, 23.10.2012 00:39

    2014? nu risti, nu castigi. era ceva daca venea cu el acum, la pretul la un jetta.

  • so, marţi, 23.10.2012 08:35

    pacat pacat pacat si mare prostie fac ca scot iar un rahat in 3 cilindri, mega prostie!!! dupa mine il eficentizam pe 1.2TSI si ii scoteam 140cp poftim! se iau dupa prostii de la ford, pacat!!! si seamana mult cu dusteru nostru...pacat!!!

  • El&Ea, marţi, 23.10.2012 08:58

    Nu a observat nimeni ca e aproape la fel designul cu cel al lui Duster :)) ?

  • patent, marţi, 23.10.2012 09:50

    WV Duster???!!! :)))))

  • eu, marţi, 23.10.2012 10:08

    mai e și hidoasa cu spume, atât interiorul cât și exteriorul. tipic vw. o cutie pătrățoasă, te tai în ea.

  • andy.s, marţi, 23.10.2012 12:46

    1.0 TSI 110 CP atit,atit..???

  • JP, marţi, 23.10.2012 13:56

    Conceptul e concept. In realitate va arata exact ca un tiguan ... mai mic.

  • dest, marţi, 23.10.2012 15:10

    Cand Ford a venit cu motorul 1.0 foarte multi erau sceptici si nu au crezut ca astfel de motoare pot fi fiabile sau competitive sau pot fi montate pe masini mai mari. Dar acum e clar ca cei de la Ford au facut o treaba buna fiindca si altii incep sa introduca astfel de motoare. Bravo pentru Ford ca a introdus noul motor 1.0 si bravo pentru VW ca tine pas cu tehnologia motoarelor cu capacitate cilindrica mica!

  • Liviu, joi, 25.10.2012 11:41

    Daca o sa aiba un pret accesibil o sa fie de succes.

  • Mkl, vineri, 07.12.2012 11:56

    Arata foarte bine la exterior. Interiorul este prea simplist. Mototul este mai mult decat suficient pentru o tona.