Cu Aveo pe drumuri de munte

Aveo s-a plimbat mult în vacanţa de iarnă. A făcut 1400 de kilometri pe drumuri de munte şi a ajuns tocmai până la Barajul Vidra, unde a găsit zăpadă şi decoruri de poveste.

De Sărbători e bine să nu fii singur. E o veche povaţă pe care trebuie să o asculţi dacă vrei să simţi spiritul Crăciunului şi al datinilor vechi. Tocmai de aceea l-am ales pe Aveo pentru a petrece împreună anul acesta. În cele trei luni în care am făcut pereche am început să ne cunoaştem destul de bine şi acum putem să trecem la o nouă etapă a relaţiei om-maşină.

O vizită cu 6.5 litri/100 km în târgul Buzăului

Aşa că micul vecin maghiar a primit o invitaţie de nerefuzat în vechiul târg al Buzăului, pentru o masă în familie. Am fugit de Bucureşti în speranţa că vom găsi ceva zăpadă, însă şi acolo, pe lângă cozonaci şi sarmale, am dat peste temperaturi cu minus şi un soare cu dinţi.

Drumul pe E85, cu care Aveo era deja familiarizat, a curs fără incidente. O căruţă colo, un biciclist dincolo, o trecere pentru "pietoni sinucigaşi" şi camionagii ce lucrează de sărbători. O viteză maximă de 100 km/h în afara localităţilor, un 70 km/h prin Moviliţa Coşereni şi Costeşti şi am ajuns la Buzău cu un consum de 6.5 litri/100 de km. Însă, după vreo câteva zile scurse printre gropile obişnuite, traficul bară la bară şi semafoarele nesincronizate, am revenit într-un Bucureşti pustiit parcă de năvălirile otomane de acum trei secole.

Aveo, micul gigant: 5 pasageri şi bagajele lor

În 30 decembrie, cei patru cilindri s-au aprins dis-de-dimineaţă, parbrizul a renunţat la gheaţa căzută peste noapte, iar acul turometrului s-a fixat pe la 1500 de rotaţii. A fost momentul în care Aveo a început să înghită oameni şi bagaje. Cinci la număr, cu tot cu ghiozdane şi trolere. Am renunţat la fundul fals al portbagajului şi abia am reuşit să înghesuim strictul necesar. Cei 290 de litri au făcut cu greu faţă pretenţiilor noastre.

Am tras scaunele anterioare la limita confortului, iar cei trei pasageri de pe locurile din spate s-au lăfăit liniştiţi. Spaţiul pentru picioare a fost suficient, dovadă singura oprire de 5 minute pe aproape 300 de kilometri. Şi-au folosit fără probleme şi centurile de siguranţă posterioare, şi-au ajustat şi tetierele, versatilitate deplină.

Autostradă - Dealu Negru - Valea Oltului

După îmbarcare am ales canalul navigabil, în regim de autostradă, până la Piteşti şi apoi am început să înaintăm în amonte către Râmnicu Vâlcea. Pe autostradă nu am sărit de 110 km/h. Am fixat pilotul automat şi odată cu el s-a fixat şi consumul, la 7 litri/100 km. Zgomotul la rulare a crescut, la fel ca şi cel al motorului. Am mărit volumul sistemului audio şi am încins o sesiune de dezbateri, astfel că autostrada s-a scurs foarte repede.

A început apoi calvarul. Cinci oameni şi bagajele lor cântăresc mult, la propriu, motiv pentru care ne-am rezumat la a merge în spatele TIR-urilor conaţionale, cu numere de Ungaria, şi a depăşi doar atunci când drumul oferea două benzi. Din păcate asta se întâmpla doar la urcare, iar cuplul motor de 115 Nm a tras din greu. La 4000-5000 de rotaţii Aveo s-a descurcat bine, chiar dacă a devenit şi puţin mai gălăgios.

Ne-am mai relaxat puţin pe cei 10 kilometri ai comunei Drăganu, poate cea mai lungă din România, pentru a lua apoi cu asalt Dealu Negru. Am trecut repede de Râmnicu Vâlcea şi am continuat pe Valea Oltului, bineînţeles în coloană. Nu ne-am grăbit pentru că am părăsit drumul european şi am răsuflat uşuraţi în direcţia Voineasa. Am poposit în Sălişte, unde am şi trecut în noul an.

Prin zăpadă, către Lacul Vidra

Aveo a avut însă chef de explorat şi am continuat urcarea în zilele următoare. Am luat la rând Barajul Brădişor, o pată de culoare în peisajul ruginiu de toamnă-iarnă. Totul s-a schimbat însă când am trecut de Voineasa. Aveo a luat contactul pentru prima dată cu... zăpada. Cauciucurile de iarnă au muşcat cu poftă din omătul pufos, căzut probabil peste noapte. Termometrul a indicat şi -7 grade.

Pe serpentinele care duc către Lacul Vidra, Aveo a fost mai mult decât un erou. S-a ţinut bine pe picioare, nu a pierdut aderenţa, s-a înclinat uşor în curbe şi a menţinut traiectoria corectă. Suspensia a fost confortabilă, dar nu nesigură, direcţia nu e un exemplu de precizie, dar ascultă bine de mâinile şoferului, iar motorul, deşi mic, este curajos şi ambiţios.

La Vidra am dat asfaltul plin de gropi pe o fâşie continuă de zăpadă. Nimic mai frumos pentru pneurile de iarnă. Ne-am oprit să contemplăm întinderea de apă închisă între Munţii Frunţii şi Masivul Ghiţu şi să deplângem starea deplorabilă a vechii staţiuni de schi, populată pe alocuri de grataragii şi copii cu sania. Un peisaj impresionant, populat dezolant.

Costuri de exploatare test-drive (5.5 lei/litru benzină)