Altfel de valori
Într-un segment premium în care toți vor să te impresioneze prin sportivitate, mușchi încordați și strigăte belicoase, Volvo XC90 continuă să convingă prin solemnitate și confort chiar și după faceliftul de jumătatea carierei.
-
fan skoda, luni, 30.03.2020 11:14
Foarte interesant si frumos articolul ! Masina asta este ok. Este un PHEV foarte mare si premium cu 7 locuri. Greutatea mare este din cauza bateriilor. MHEV-ul cantareste 2103 kg. Oricum, cei care isi cumpara Volvo nu-l cumpara pentru performante. Este foarte interesant faptul ca ai 7 locuri standard si 6 sau 4 locuri optional. Pe o masina din acest segment este destul de bun un sistem PHEV pentru consum. SUV-ul asta nu-l va cumpara oricine/orice familist. Trebuie sa ai si bani. Sistemul PHEV isi face treaba de a scade consumul. De obicei o masina din segmentul asta consuma foarte mult. Daca ai destui bani si vrei o masina mare de familie, dar te cam sperie consumul sau vrei sa mergi si eco si sa ai un consum bun, iar performantele nu te prea intereseaza, atunci aceasta masina este solutia. Altfel, mai sunt si alte masini mari de familie cu 7 locuri si chiar mai ieftine si foarte ok. Skoda Kodiaq, Seat Tarraco, VW Tiguan Allspace si mai sunt cateva in segment. Asta daca nu ai bani de XC90 si vrei doar o masina de familie cu 7 locuri care sa fie ok si ca spatiu si ca design.
-
Andrei, luni, 30.03.2020 16:39
Volvo: meh. 2.3tone, motor in 4 cilindri si pe viraje te face sa iti retraiesti viata. Sunt curios cat de rapid e fara rezerva electrica, ce aia se duce imediat . Daca tot ai 5 copii iei un monovolum care e mai practic si mai spatios decat XC90. Si arata ca ai curaj cand toti isi iau suv-uri sa para ce nu sunt.
-
Aha, luni, 30.03.2020 18:43
Vrem, nu vrem, cam spre asta se îndreaptă viitorul: hibrid &co. Fie că e vorba de asociere cu diesel, sau benzină, aspirat sau ne... Și dau o bere celui care reușește, cu argumente de bun simt, să zică că nu-i așa.
-
fanel, luni, 30.03.2020 21:24
"Lipsa unui spațiu de încărcare prin inducție" Imaginati-va acum niste picioare atarnand, camera se ridica si surpinde spatele unui individ leganandu-se in streang pe care scrie cu litere tremurate "Iertare!" semnat designerul sef de interioare la Volvo. Pentru scaparea asta Volvo merita FALIMENTUL.
-
joe, luni, 30.03.2020 21:40
Masina boiereasca,,,scumpa,,cu servisare proasta,,,si prost repartizata in Romania!Nu are rost sa mai vb de consumul real,la drum intins! Pt ca e boiereasca!
-
Aha, marţi, 31.03.2020 11:44
@Joe, cred ca fix asta e grija unui proprietar de XC90, consumul.
-
Andrei, marţi, 31.03.2020 13:31
@Aha: cat timp 90% din BMW sau Mercedes vandute noi sunt Diesel, da, paradoxal, e una dintre marile griji ale cumparatorului de modele premium. Sa o luam altfel: daca XC90 exista cu motorizare Diesel, ar fi facut grosul vanzarilor si ar fi vandut mai mult decat un hibrid care consuma 12% la drum lung si are performantele unei compacte 1.4T, pentru ca rezerva aia de curent se duce imediat.
-
Aha, marţi, 31.03.2020 15:01
@Andrei... Are performanțele unei compacte e 1.4 T??? wtf!? E o glumă, sau ce? Numește o compactă 1.4 T care are 303 cp, cuplu de 400 Nm și v max. 230 km/h. Hai, cu nume și prenume, care-i aia!? Volvo a anunțat încă din 2017 că nu va dezvoltă noi motoare diesel. În timp ce vreo 11 țări din Europa vor interzice motoarele cu combustie din 2040, poate chiar 2030, nu văd ce relevanță va mai avea faptul că unul su altul produce mai mult diesel sau benzinare. Rezerva de curent nu este să mergi în mod electric pe autostrda. Pentru asta sunt altele, pur electrice, nu hibride. Dacă citești vei vedea pentru ce este folosit motorul electric.
-
Andrei, marţi, 31.03.2020 15:49
2.0T pe o caroserie mai grea cu 1 tona decat o compacta 1.4t de 150CP are aceleasi performante (Golf 7). Inteleg ca esti fan Volvo, dar exista un motiv pentru care astfel de balene nu au motoare de 2litri pe benzina, fara a fi ajutate de motoare electrice. Pur si simplu nu poti oferi o dinamica pe masura pretului. Un X5 care are cca 2t e OK dinamic cu un motor de 3 litri Diesel 265CP, pentru ca are cuplu mare jos si o cutie foarte buna. Similar se misca cu un 3 litri pe benzina biturbo de 340CP, care e mai performant doar daca tragi de el catre zona rosie.
-
joe, marţi, 31.03.2020 16:47
@ Aha XC 90 si XC 60/40..inca pun motoare diesel pe ele! Dar consuma mai mult decat concurenta! La fel si la benzina!Acum au scos hybride fara incarcare la priza..indicativ B. Principala problema in Ro ,la Volvo,,servisarea ! Putine centre/service in Romania! Uneori trebuie sa parcurgi sute de km pt revizie! Si foarte scumpa!
-
Aha, marţi, 31.03.2020 17:28
@ Andrei, n-ai ghicit, nu sunt fan Volvo. Mă încearcă! De la 400 Nm la 350 în cazul VW Golf 7, chiar, GTI sau 230 cp tot la GTI, e diferența mare. Și vorbim de aceeași capacitate cilindrică! Oare al cui e avantajul când compari două motoare de aceeași capacitate puse pe mașini diferite ca greutate? Și apropo, se zice compactă de 1400 kg, nicidecum de 1.4 T, așa cu specifici. Se înțelege cu totul altceva. În rest...floricele pe câmpii. Nu știu de ce introduci în ecuație X5 și motoare de 3 l cu 265 cp. Nu are absolut nicio treaba în comparația de față. Nici măcar compactă nu e.
-
Aha, marţi, 31.03.2020 17:34
@Joe, ziceam ca nu va dezvolta, nu ca nu vor mai pune motoare diesel. E altă gâscă în altă traistă!
-
LoL, marţi, 31.03.2020 19:56
Abia astept ziua cand un AMG de 1.2 va costa 250.000 si un Logan full, vreo 70.000.
-
OOh_man, miercuri, 01.04.2020 21:47
@Andrei, ai o logica...presupun ca n-ai condus niciodata un SUV, altfel nu ai scoate asa ineptii...Detin SUV mare, am testat XC90 cu o motorizare mai slaba si nu se simtea in niciunfel submotorizat. Daca te-ai urca la volan si nu ai vedea placuta cu "2.0" nu ti-ai da seama de capacitatea cilindrica. Also, citeste articolul inainte sa comentezi, apropo de remarca ta inteligenta cum ca ar ramane fara baterie :)))
-
Aoleoo, miercuri, 01.04.2020 21:58
@fan.Skoda inteleg ca esti sarac si nu iti permiti mai mult decat o Skoda, dar pentru restul oamenilor mai exista si alte optiuni. Asta este un test drive cu Volvo, vezi ceva mentionat de Skoda de catre autor? Vezi undeva comparatie cu Skoda? Numai un idiot face asa comparatii. FYI, am testat Skoda Superb acum 3 saptamani, geniala masina, dar este geniala in liga ei cu Fiat, Dacia, poate si Opel. Atat. Pe scurt, te rog, nu mai fii penibil. Gandeste inainte sa scrii. Pentru binele tau. Toate bune!
-
fan skoda, joi, 02.04.2020 12:00
@Aoleoo Reciteste-mi comentariul. Nu le-am comparat. Citez: "Altfel, mai sunt si alte masini mari de familie cu 7 locuri si chiar mai ieftine si foarte ok. Skoda Kodiaq, Seat Tarraco, VW Tiguan Allspace si mai sunt cateva in segment. Asta daca nu ai bani de XC90 si vrei doar o masina de familie cu 7 locuri care sa fie ok si ca spatiu si ca design." Intelegi ? Am spus ca daca nu ai 100.000 de euro sa-i dai pe XC90, mai exista si alte SUV-uri cu 7 locuri si cu un pret foarte bun. Si NU, nu am facut comparatie intre Volvo si Skoda. Inainte sa ma jignesti, ar trebui sa imi citesti tot comentariul. Si inainte sa imi spui tu sa ma gandesc inainte sa scriu, citeste tot comentariul. E clar din ce ai spus, ca din comentariul meu tu ai citit doar: "Skoda" si dupa aceea ai inceput sa spui ineptii. Mai gandeste-te si citeste tot comentariul. Hai, ca nu e foarte lung.
-
Aoleoo, vineri, 03.04.2020 21:53
@fan masina ieftina, nu le-ai comparat, doar ai sugerat ca poti cumpara masini mai ieftine. Imi pare rau de tine ca nu iti permiti ceva mai mult decat o Skoda. Eu imi permit. Si citesc recenziile astea, precum si comentariile pentru ca ma intereseaza opinia oamenilor DESPRE MASINA DIN TEST. Cine e tentat sa isi ia Volvo nu se uita la Skode sau Seaturi.
-
adi_10, duminică, 05.04.2020 20:21
@Andrei - ai probleme cu cititul? Cum sa spui ca Volvo nu are varianta diesel? 2.0 235CP iti spune ceva? mai documentati-va inainte sa vorbiti tampenii pe aici si sa va mai dati si mari. Prostul pana nu e si fudul...asta e doar una dintre ineptiile spuse mai sus de tine
-
marius, joi, 16.04.2020 01:22
Bai,o tot dati cu volvo asta ma ,pai ma asa de bune au fost masinile suedeze ma ca au dat faliment ma?Scania daca nu era luata de VW murea ma ,acum 12 ani ,volvo a fost cumparat de ford ma ,de ford ma apoi vandut ma la chinezi ca nu a fost profitabil ,la chinezi ma ,volvo umbla cu motoare renault ma si pegeot pai ma nu fac motoare diesel ca nu le da nimeni motoare ,xc/60-90 si atle xc ce-or mai venii se fac 90% in china ma ,ce tot o dati ma in sus si in jos ,de saab ce sa mai zic ala e mort demult ,asa de bune au fost in lume ca au falimentat volanul de xc 60-90 e facut in wuhan la orezarie ,vovlo umbla cu capete de bara facute de renault ma ,ce tot vorbiti ma, de 35 de ani volvo nu e masina ,pai romanasii nu au cumparat-o ca sunt fuduli,dar restul lumii ?deci nu a avut succes in lume iti aduc o grama da de volvo-uri cu arbori rupit ,din cauza motoarelor ford si renault siguranta lui peste prajit pot avea siguranta daca schimb capete de bara si planetere facute la jin ping,
-
Alex, marţi, 14.07.2020 10:42
Am mers cu motorul acesta pe xc60. Nu e ce trebuie. . . E o risipa completa de bani in comparatie cu cel simplu fara sistem hibrid. Greutate multa suplimentara pt sistemele electrice Nu va imaginati vreun moment ca se comporta ca un motor de 390 de cai. Chiar daca pe hartie pare uau, in realitate tragi extrem de mult de acel 2.0 . . .
Citeste si
-
DRIVE TEST | joi, 21 noiembrieSuflet ibericCupra Leon a primit un facelift menit să diferențieze și mai bine brandurile Seat și Cupra, care acum ceva timp, formau o singură marcă. Cu Leon, spaniolii au vrut să ne arate că sufletul arzător iberic există, chiar și în această versiune cu doar 150 de cai putere. Citeste tot
-
DRIVE TEST | luni, 11 noiembrieGigantAm testat noul BMW Seria 5 Touring pe un traseu care a însumat 1.500 de kilometri, între România și Grecia. În acest articol îți spunem de ce break-ul german este una dintre cele mai bune mașini pentru drumuri lungi. Ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
DRIVE TEST | marţi, 5 noiembrieToreadorAm testat noul Cupra Terramar, inclusiv pe circuitul legendar al cărui nume îl poartă. Noi am avut la dispoziție cea mai puternică versiune, cu 272 CP. Mai jos îți spunem cum se conduce geamănul iberic și mai arțăgos al lui Volkswagen Tiguan. Ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
DRIVE TEST | vineri, 1 noiembrieVedetăAm testat noul Renault Captur facelift, pe drumurile patriei. Am avut la dispoziție noul nivel de echipare Esprit Alpine, iar motorizarea a fost cea mild-hybrid cu 160 de cai putere. Afli din rândurile următoare cum se simte de la volan și, ca de obicei, ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
DRIVE TEST | miercuri, 30 octombrieLegendăFord Capri a renăscut sub forma unui SUV electric. Noi am testat versiunea cu tracțiune integrală și 340 CP, iar mai jos îți spunem cum se simte de la volan. Am pregătit și un video. Citeste tot
Cand treci de 40 de ani, masina asta devine ideala pt orice barbat. am condus masina asta, varianta diesel de 235cp si merge impecabil. cred ca acest benzinar cu mult mai multi cai e si mai interesant.