Alonso, surprins de rezultatele sale in prima zi in SUA

Publicat sâmbătă, 16.06.2007 11:49

Dupa ce a stabilit fara probleme cel mai bun timp in ambele sesiuni de antrenamente de ieri, Fernando Alonso se declara surprins de rezultatele sale.

"Am avut curse extrem de dificile pana acum aici. Nu am fosdt niciodata competitiv la Indianapolis...norocul, masina, eu, nu stiu ce s-a intamplat, dar sunt surprins de rezultatul de astazi. Nu am fost niciodata in top la Indianapolis, astfel ca ma bucur enorm pentru ce am realizat astazi. In plus, daca voi termina pe podium duminica, va fi o surpriza enorma pentru mine"

, afirma campionul mondial en-titre.

Colegul sau de echipa, Lewis Hamilton, spune ca are nevoie de timp pentru a se obisnui cu circuitul: "Ceilalti piloti au mai fost aici si au, deci, multa experienta pe acest circuit. Am venit la Indianapolis pentru prima data si am incercat sa explorez pozitiile pe pista si este destul de greu. Totul se rezuma insa la a gasi echilibrul si consistenta necesare. Sambata va fi o cu totul alta poveste pentru ca in primele antrenamente am pierdut foarte mult in al doilea sector al pistei, apoi dupa-amiaza am revenit si am gasit locul in care aveam probleme astfel ca mi-am imbunatatit timpul. Iar maine (n.r. azi) voi fi mult mai rapid, cu siguranta", spune liderul clasamentului general.