Alonso: "Trebuie sa ne concentram pe 2009!"

Publicat miercuri, 11.06.2008 11:19 de Daniel Popescu

Fernando Alonso considera ca Renault trebuie sa abandoneze acest sezon si sa se concentreze pe construirea unui monopost competitiv pentru 2009.

Pilotul spaniol crede ca rezultatele pe care le va obtine echipa in urmatoarele doua curse vor fi decisive pentru modul in care va fi abordat restul anului.

"Este o decizie dificila si am o opinie clara despre asta. Dar dupa Silverstone (n.r - 6 iulie 2008) trebuie sa ne gandim la asta. Trebuie sa luam o decizie mai devreme sau mai tarziu"

, a declarat Alonso. Comentariile lui Alonso vin la scurt timp dupa ce dublul campion mondial a avut o prestatie peste asteptari la Montreal.

Totusi, el a fost nevoit sa abandoneze in urma unei erori de pilotaj in momentul in care lupta pentru locul 2 cu Nick Heidfeld. "Avem mai multe dezvoltari pentru Magny Cours si Silverstone, asa ca trebuie sa asteptam sa vedem ce se va intampla. Poate ca pe aceste circuite va fi bine si vom putea continua dezvoltarea la aceasra masina", a adaugat dublul campion mondial. "Daca nu este bine, poate ca acest sezon va fi deja incheiat, asa ca este timpul sa ne gandim pentru anul viitor".

Totusi, Alonso este optimist ca echipa poate inregistra progrese in urmatoarele doua curse. "Un pas mic in orice zona poate reprezenta un castig urias. Sunt sigur ca putem creste nivelul performantei si sper ca asta sa ne puna in situatia de a castiga puncte".

Dupa primele sapte curse ale sezonului, Renault ocupa doar locul 7 in clasamentul constructorilor cu 9 puncte.