
BBC: Motoare turbo de 1.6 litri în F1 din 2013
Formula 1 va trece la motoare turbo de 1.6 litri de 750 CP începând din sezonul 2013, potrivit unor informaţii dezvăluite de BBC Sport.
Reprezentanţii echipelor din Formula 1 au ajuns la un acord pentru modificarea radicală a regulamentului tehnic începând din sezonul 2013.
Informaţiile, dezvăluite în premieră de postul britanic de televiziune BBC, vin să confirme speculaţiile anterioare pe acest subiect, apărute pin ultimele luni pe fondul necesităţii de a adopta tehnologii mai "curate".
Astfel, începând din sezonul 2013, echipele vor utiliza motoare turbo de 1.6 litri în 4 cilindri cu sistem KERS şi restricţii de utilizare a carburanţilor, în locul actualelor motoare V8 de 2.4 litri.Chiar dacă iniţial Mercedes şi Ferrari s-au opus acestui regulament din cauza costurilor, un purtător de cuvânt al Scuderiei a confirmat că toate echipele au fost în cele din urmă de acord să utilizeze motoare turbo peste 3 ani. "Este o înţelegere şi, când există o înţelegere, lucrezi în consecinţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Ferrari.
Motorul turbo de 1.6 litri va genera 600 CP, în timp ce sistemul KERS, a cărui capacitate va creşte de la 60 kw la 120 kv, va oferi alţi 150 CP, astfel că puterea totală a unităţii va fi de 750 CP, în condiţiile în care actualele unităţi aspirate oferă aproximativ aceeaşi putere. De asemenea, motoarele vor funcţiona cu 10.000 rpm, spre deosebire de limitarea de 18.000 de rpm a actualelor unităţi. În plus, FIA va implementa restricţii severe în privinţa eficienţei acestor motoare, consumul de carburant urmând să scadă cu aproximativ 50%.
FIA va stabili prin regulament modul în care vor putea fi dezvoltate noile motoare, cu scopul ca niciunul dintre constructori să nu obţină un avantaj. Printre măsuri se numără limitarea numărului de angajaţi care vor avea acces la proiect, dar şi a timpului alocat în acest scop.
Noul regulament a fost stabilit în urma discuţiilor purtate de Mercedes, Ferrari, Renault şi Cosworth, cei 4 furnizori de motoare din Formula 1, însă un cuvânt greu de spus a avut şi Volkswagen. Constructorul german a condiţionat intrarea în Formula 1 ca furnizor de motoare de implementarea unui nou regulament mai "prietenos" cu mediul înconjurător.
Potrivit surselor BBC, noul regulament va fi discutat în Comisia Formulei 1 din 9 decembrie înainte de a fi făcut public în mod oficial după Consiliul Mondial al FIA din 10 decembrie.
Via | BBC Sport
Nu-i nimic ne uitam la formula Renault 2.0. S-ar putea sa fie mai spectaculoasa. Oare in 2017 vom avea motoare de 1.0 i? Ca la Toyota Aygo?