Bottas mizează pe o clasare în primii şase la Sepang
Valtteri Bottas este optimist că poate repeta prestaţia de la Melbourne şi în Marele Premiu al Malaysiei, acolo unde îşi propune să termine în primii şase.
Valtteri Bottas a fost una dintre surprizele plăcute ale cursei inaugurale a noului sezon din Australia, după ce a efectuat numeroase depăşiri în pluton şi a ocupat locul şase, transformat ulterior în cinci după excluderea lui Daniel Ricciardo.
Pilotul echipei Williams crede că poate continua în acelaşi ritm şi în Marele Premiu al Malaysiei de la sfârşitul acestei săptămâni, acolo unde speră să termine din nou în primii şase.
"Avem deja mai multe puncte decât anul trecut, iar monopostul este mult mai rapid comparativ cu al altora. Sunt foarte mulţumit de ceea ce am făcut pe parcursul iernii şi în teste. În Malaysia circuitul este foarte diferit şi va fi unul mai apropiat de o pistă obişnuită, decât unul stradal cu denivelări şi cu o suprafaţă alunecoasă. Vom vedea acolo, dar ne aşteptăm să luptăm pentru primele şase poziţii", a declarat el.
Pe de altă parte, Bottas a identificat şi o serie de slăbiciuni pe care le are Williams la începutul acestui sezon comparativ cu celelalte echipe de pe grila de start.
"Ne-am chinuit un pic să rămânem în urma altora în virajele de mare viteză şi se pare că acesta este un punct slab pentru noi. Pierdem puţin şi la ieşirea din unele viraje. Aş spune că punctele noastre forţe sunt viteza de top, ceea ce ne ajută la depăşiri, [...] în momentele de frânare şi la intrarea în viraje. Dar în termeni de putere încă există unele puncte slabe şi trebuie să lucrăm la tracţiune", a adăugat el.
Via SkySports