Craig Breen a câştigat Raliul Greciei din ERC cu noul Peugeot 208 T16
Craig Breen a câştigat Raliul Greciei, a treia etapă a sezonului din Campionatul European de Raliuri, la debutul noului Peugeot 208 T16 într-o competiţie majoră. Alexandru Filip a ocupat locul 20 în clasamentul general, în timp ce Simone Tempestini a abandonat în ultima probă specială.
Raliul Greciei, care s-a "transferat" din Campionatul Mondial de Raliuri în Campionatul European de Raliuri începând din acest sezon, a marcat debutul noului model Peugeot 208 T16.
Acesta a fost pilotat de Craig Breen şi Kevin Abbring, care au oferit constructorului francez prima poziţie în clasamentul general la finalul fiecărei probe speciale.
Abbring a fost lider după primele trei probe speciale, însă a suferit o scurgere de apă în PS 4 şi a abandonat în PS 5, lucru care i-a permis lui Breen să preia poziţia de lider.
Irlandezul şi-a păstrat ulterior prima poziţie până la final şi a obţinut astfel cea mai mare performanţă din carieră chiar la debutul lui Peugeot 208 T16 într-o competiţie majoră din lumea raliurilor.
Poziţia a doua i-a revenit lui Bryan Bouffier, care a concurat cu un Citroen DS3 RRC, în timp ce polonezul Kajetan Kajetanowicz şi-a adjudecat ultimul loc pe podium cu un Ford Fiesta R5. Bouffier şi Kajetanowicz au luptat roată la roată pentru locul doi, însă francezul şi-a consolidat poziţia în ultimele probe ale raliului.
România, reprezentată de doi piloţi
România a avut doi reprezentanţi în Raliul Greciei. La volanul unui Renault Clio R3, Alexandru Filip a ocupat locul 20 în clasamentul general şi locul trei la clasa 2WD. Între timp, Simone Tempestini, unul dintre piloţii Napoca Rally Academy, a luptat pentru prima poziţie la clasa 2WD la volanul unui Citroen DS3 R3 şi era lider după penultima proba specială.
Totuşi, în ultima probă, italianul a intrat prea puternic într-un vad de apă, a spart radiatorul şi a fost nevoit să abandoneze. "Îmi pare rău că nu am terminat raliul, dar în acelaşi timp sunt bucuros că am reuşit să mai câştigăm o probă şi că avem un ritm bun pe macadam cu noua maşină, ceea ce şi era obiectivul nostru", a declarat el.
Tempestini va concura la sfârşitul acestei săptămâni şi în Raliul Portugaliei, prima etapă a sezonului din Junior WRC.
Raliul Greciei - Clasament final:
1. Craig Breen Sainteloc Peugeot 2h21m20.2s 2. Bryan Bouffier PH Citroen +8.1s 3. Kajetan Kajetanowicz M-Sport Poland Ford +42.1s 4. Esapekka Lappi Skoda +1m33.0s 5. Bruno Magalhaes Delta Peugeot +4m40.0s 6. Vasily Gryazin SRT Ford +6m11.8s 7. Jaroslav Orsak Orsak Skoda +7m51.2s 8. Jean-Michel Raoux Raoux Peugeot +9m08.6s 9. Jaromir Tarabus Czech Skoda +9m18.4s 10. Robert Consani Delta Peugeot +9m52.9s
Raliul Greciei - Rezumat PS 1 - PS 3
Rezumatul ultimelor trei probe speciale nu a fost încă publicat.